ACASĂ / ARTICOLE / APARIȚII EDITORIALE / FLORIN COSTINESCU – POEZII DIN JUCĂRII, HAI SĂ LE CITIM COPII

FLORIN COSTINESCU – POEZII DIN JUCĂRII, HAI SĂ LE CITIM COPII

FLORIN COSTINESCU – POEZII DIN JUCĂRII,
HAI SĂ LE CITIM COPII

Astăzi, când viaţa se consumă la turaţie maximă, încă mai sunt poeţi care-şi dedică opera în exclusivitate copiilor. Poetul Florin Costinescu are o arenă a minunăţiilor unde sunt prezenţi căţelul Mosorel, fulgul de zăpadă, bondarii şi bondăriţele, ursuleţul Labă-Grea, libelula, ariciul, melcul, muguraşul, cămila ori lumea circului. Citind, fiecare dintre noi se întoarce în timp la lumea feerică a copilăriei pe care ne-am dori-o nesfârşită. Bogată în desene de colorat, îmbie copiii în a-şi pune la încercare măiestria de îmbinare a culorilor atunci când aleg a colora unul dintre ele.
Copilăria rămâne dorul nostru cel mai de preţ din existenţă.

DOINA BÂRCĂ

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

NICULAE L. STĂNESCU – REALITATEA POST-DECEMBRISTĂ

NICULAE L. STĂNESCU – REALITATEA POST-DECEMBRISTĂ Volumul de față al domnului Niculae Stănescu este o …

ANTOLOGIE LITERARĂ – NĂSCUȚI PENTRU A IUBI

ANTOLOGIE LITERARĂ – NĂSCUȚI PENTRU A IUBI Risipirea petalelor de vers pe scena poeziei întregeşte …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: