FUNDAŢIA „GEO BARTON“

FUNDAŢIA „GEO BARTON“

Fiica ilustrului actor Geo Barton, stimata doamnă Anita Barton, a avut, cu câțiva ani în urmă, o remarcabilă și binevenită inițiativă culturală, aceea a înființării unei Fundații care poartă numele tatălui său, pusă în slujba culturii naționale, o fundație care și-a cucerit rapid un important prestigiu național și internațional.
Cu mai bine de un an în urmă, de pildă, la Teatrul Național din București, s-a desfășurat o superbă seară memorială Silvia Popovici. Trăia, încă, la ora acelei evocări, regizoarea Malvina Urșianu, cea care i-a oferit actriței roluri esențiale în filme precum Gioconda fără surâs, Serata, Trecătoarele iubiri și Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu, și, în cuvântul meu, am simțit nevoia să „transcriu” câteva gânduri ale regizoarei la dispariția tragică a actriței, în tristul septembrie 1993: „Nu ți-am spus niciodată cât ți-am admirat talentul: faptul de a-ți fi dăruit rolurile cele mai frumoase pe care le-am scris nu a însemnat totul (…). Ți-am admirat puterea de a îndura cu egală demnitate și grație momentele glorioase ca și cele dure ale vieții. Mi-ai descifrat și întruchipat gândul cinematografic cu o bucurie care făcea să nu se vadă efortul. Ce suprem act de eleganță! Fragilă fizic, dar atât de puternică moral, m-ai ocrotit de angoasele din timpul filmării, mi-ai calmat suferințele neîmplinirilor, mi-ai îmblânzit întâmplările vieții, mi-ai luminat sufletul cu prețuirea ta. Ți-am mulțumit oare de ajuns pentru toate acestea? Mă apasă sentimentul de a nu fi făcut-o…”.
La cinematograful bucureștean „Scala”, în primele luni ale anului 2016, Fundația „Geo Barton” a organizat alte două memorabile seri omagiale consacrate unor mari actori de ieri și de azi, Ilarion Ciobanu și Mircea Albulescu (devenit, vai, între timp, un „actor de ieri”!).

Seara consacrată eminentului actor de film Ilarion Ciobanu a debutat cu proiectarea filmului Columna de Mircea Drăgan, în care Ilarion Ciobanu deține un rol esențial, acela al dacului Gerula, și a mai conținut alte câteva secvențe cinematografice, cu roluri de prim rang ale actorului din prodigioasa sa carieră interpretativă. Printre „gazdele” reuniunii de la cinematograful „Scala” s-au numărat și membri ai familiei regretatului actor, soția, Marion Ciobanu – care i-a fost alături 36 de ani din viață –, fiul, Ioachim, regizor și actor de film la rându-i, nora lui Ilarion (care a fost și „amfitrioana” programului omagial) și nepoțica lui Ilarion, Clara (lui Ilarion, prietenii îi spuneau Clarisse!), un titirez de opt anișori (pe care Ilarion n-a mai prins-o decât două luni din viață, deoarece s-a stins în vara aceluiași an, 2008, în care s-a născut fetița). În cuvântul meu, am început prin a-mi aduce aminte de trista duminică din 7 septembrie 2008, când mă aflam, prin forța lucrurilor, alături de regizorul Andrei Blaier la mânăstirea Horezu – unde se desfășura festivitatea de închidere a unui festival de scurt metraje etnografice –, și regizorul de lângă mine, care tocmai vorbise cu cineva la telefon, mi-a comunicat, cu voce stinsă, „azi dimineață, la cinci, a murit Ilarion Ciobanu”… Am evocat, apoi, modul în care Ilarion Ciobanu a ajuns să interpreteze primul rol important în film, acela al lui Mitru Moț din Setea de Mircea Drăgan, moment povestit undeva chiar de scenaristul filmului, Titus Popovici. La un casting al filmului Setea s-a prezentat și Ilarion Ciobanu, pentru rolul lui Ezechil (interpretat în film de Alexandru Virgil Platon). Era de față și scenaristul Titus Popovici, care, văzându-l, a zis imediat „bărbieriți-l pe ăsta!”, și i-a spus apoi regizorului „l-am găsit și pe Mitru Moț!” (Mitru Moț fiind personajul principal al peliculei, cel care s-a proclamat primar sătesc în toamna lui 1945 fără să fie membru de partid și, la reproșul unui tovarăș de la Raion, a răspuns mucalit „eu, deocamdată, mi-s membru de partid numai cu sufletul”). Am vorbit, apoi, despre alte câteva roluri emblematice ale actorului, majoritatea scrise special pentru el de Titus Popovici: Petre Petre din Răscoala de Mircea Mureșan, Gerula din Columna lui Mircea Drăgan, comisarul Mihai Roman din serialul „mâinilor curate” de Sergiu Nicolaescu și, apoi, de Manole Marcus, sau Traian Brad din filmele lui Dan Pița și Mircea Veroiu cu ardeleni în Vestul Sălbatic. M-am referit, în continuare, la câteva momente biografice marcante din viața actorului (deopotrivă poet și prozator, scenarist și regizor), începând cu șansa istorică pe care a avut-o, aceea de a se naște (la 28 octombrie 1931) în România Mare, undeva în apropierea orașului Tighina, și încheind cu ultimul său rol cinematografic, acela al lui…Dumnezeu, în scurt metrajul fiului său Ioachim (Chim), Bored, din 2006, un film în care Dumnezeu joacă șah cu Diavolul, în timp ce pe mapamond se petrec tot felul de cataclisme. Am ascultat cu sfințenie și cuvântul celorlalți vorbitori din seara omagială – superba evocare a ilustrului actor Marcel Iureș, mărturiile altor actori care i-au fost alături lui Ilarion în filmele și serialele sale, Tania Filip (care era Jane în westernurile cu ardeleni), Florin Călinescu (cel care i-a fost fiu în Lumini și umbre), Cosmin Șofron (din serialul Toate pânzele sus, într-un mesaj de departe), cuvântul fiului Chim și al nepoatei Clara (care a ținut morțiș să spună câte ceva despre bunicul său). Seara omagială Mircea Albulescu, organizată de aceeași desăvârșită „sufletistă” Anita Barton și desfășurată tot la cinematograful „Scala”, a purtat și un titlu, „Autograf de maestru”, beneficiind de prezența captivantă, seducătoare, a actorului sărbătorit. Înainte de toate, am amintit, în cuvântul meu, câteva dintre rolurile sale care mi-au mers la inimă și care stau (alături de marile sale roluri scenice) la temelia carierei sale interpretative de excepție. Iată câteva din ele, într-o ordine relativ cronologică: Arion din Printre colinele verzi de Nicolae Breban, unul dintre „animalele bolnave” ale reputatului prozator și cineast; Stoian din Puterea și adevărul, puternicul film politic „cu cheie” al regizorului Manole Marcus; Che Andrei din Dincolo de nisipuri, de Radu Gabrea, ecranizarea romanului „Îngerul a strigat” de Fănuș Neagu; personajul tragic Fridman, textierul lui Caratase (Toma Caragiu) din Actorul și sălbaticii de Manole Marcus; Savu Anghel, protagonistul superbului film psihologic Cursa de Mircea Daneliuc; Mihai Gherlaș, artistul de circ din Înghițitorul de săbii de Alexa Visarion; Pașadia din Craii de Curte Veche de Mircea Veroiu, după romanul cu titlu omonim de Mateiu Caragiale… Sunt doar câteva personaje dintr-o carieră interpretativă prodigioasă, cu peste 70 de roluri importante în film.

Participanții la seara omagială au evocat și alte momente reprezentative ale acestei exemplare cariere artistice, printre aceștia fiind actori precum Ileana Stana Ionescu sau George Mihăiță, acad. Răzvan Theodorescu (care nu l-a uitat pe Danton), regizoarea Sanda Manu (cu o strălucită intervenție telefonică), foști studenți ai profesorului Albulescu, printre care Elvira Deatcu, Daniela Nane, Ion Jitea. Dar, evident, magul acestei minunate și atât de necesare seri omagiale a fost însuși sărbătoritul, care a evocat cu emoție și nu fără umor pagini ale carierei sale scenice (la Teatrul „Bulandra”, la Teatrul de Comedie, la Teatrul Național), subliniind rolul major pe care l-a avut în devenirea sa artistică un actor ilustru precum Radu Beligan, s-a referit, deopotrivă, la creațiile sale cinematografice din cei 60 de ani de film pe care i-a împlinit de curând, autografele sale verbale fiind de ținut minte – pentru participanții la seara omagială – toată viața. Mai ales pentru că, după numai câteva săptămâni, actorul avea să interpreteze, pe neașteptate, scena tragică și dureroasă a Marii Treceri…
La Muzeul Țăranului Român s-au desfășurat, anul acesta, și trei seri omagiale Geo Barton, cu trei filme reprezentative ale ilustrului actor: Moara cu noroc de Victor Iliu (unde Geo Barton era Lică Sămădăul), Calea Victoriei sau „cheia visurilor” de Marius Teodorescu (unde actorul îl interpreta pe procurorul general Constantin Lipan) și Secvențe de Alexandru Tatos (unde Geo Barton cu Ion Vâlcu erau protagoniștii scheciului „Patru Palme”). Pentru participanții la manifestare (din păcate, nu prea numeroși) a fost vorba, neîndoios, de alte trei seri cinematografice memorabile. La proiecția capodoperei lui Victor Iliu, Moara cu noroc, au participat doi alți străluciți interpreți de odinioară, Ioana Bulcă (Ana) și Constantin Codrescu (cârciumarul Ghiță), împreună cu regizorul Mircea Mureșan (care a făcut parte și el, acum 60 de ani, din echipa de filmare), și amintirile lor au înnobilat și însuflețit seara cinematografică; filmul de acum o jumătate de veac Calea Victoriei, ecranizare a romanului cu titlu omonim de Cezar Petrescu, s-a dovedit de o tulburătoare actualitate, cum s-a spus și în discuția de la final, moderată de acad. Răzvan Theodorescu; iar filmul Secvențe, pe lângă faptul de a ne fi prilejuit întâlnirea cu ultimul rol interpretat de Geo Barton (premiera filmului, în 1982, a avut loc la patru luni după moartea actorului!), ne-a oferit și bucuria reîntâlnirii pe ecran cu regizorul Alexandru Tatos (mica bijuterie numită Secvențe fiind, de fapt, povestea echipei sale de filmare, în trei ipostaze diferite); la spectacolul de la Muzeul Țăranului Român a fost prezent, de altfel, un alt membru al respectivei echipe de filmare, operatorul de imagine Florin Mihăilescu (director de imagine și interpret în Secvențe), ale cărui mărturii despre colaborarea cu Geo Barton și cu Alexandru Tatos s-au dovedit esențiale.
Cum promiteam la început, am stat de vorbă, pentru a afla povestea Fundației, cu doamna Anita Barton, inițiatoarea ei: „Fundația Geo Barton este o organizație non guvernamentală care desfășoară activități în domeniul cultural. Să nu vă așteptați la o prezentare pompoasă și tehnică a Fundației noastre… Vă voi împărtăși povestea Fundației, trecând prin două sentimente extrem de importante, care au stat la baza constituirii ei: dragostea și respectul! Dragostea enormă a unei fiice pentru tatăl său și respectul imens și irevocabil pentru mari personalități ale Teatrului românesc, lângă care am avut norocul să învăț ce înseamnă, cu adevărat, Teatrul! Mi-am dorit din primul moment al constituirii Fundației, pe lângă păstrarea vie a memoriei actorului Geo Barton, să ne dedicăm memoriei Teatrului românesc și tinerelor generații de actori, care se află într-un impas deloc indiferent. Suntem adepții unui Teatru de calitate, în care vulgaritatea și violența nu au ce căuta, susținem repertoriul clasic românesc și universal, susținem repertoriul contemporan de cea mai bună calitate, susținem figura tânărului actor – al cărui rol social trebuie să fie demn și educativ, susținem actul artistic! În acest sens, ne-am început activitatea în ianuarie 2015, organizând la Teatrul Național din București evocări ale marilor actori români, am organizat conferințe tematice, am preluat și prezentat spectacole din repertoriul românesc clasic și contemporan, atât la TNB cât și în sala Cinematografului Scala. Avem încă multe de făcut. În 2016 continuăm toate aceste activități începute în 2015, la care vom adăuga deschiderea „Companiei Teatrale Geo Barton”, al cărui repertoriu vă va destinde și bucura, vom deschide un ciclu de sărbătoriri ale marilor noștri actori, vom programa concerte și vom iniția „Seara filmului românesc”, urmată de mese rotunde. Cultura va fi întotdeauna un refugiu spiritual necesar!”. Nu-mi rămâne decât să urez succes Fundației „Geo Barton”, la acțiunile căreia, dacă voi fi solicitat și în viitor, îmi propun să particip, cu priceperea și experiența mea, onorat și bucuros, cucerit de valoarea spirituală și sentimentală a inițiativei.

CĂLIN CĂLIMAN