FUNDAȚIA HENRY MĂLINEANU

FUNDAȚIA HENRY MĂLINEANU

Fundația Henry Mălineanu promovează valorile în care s-a format, a creat și a crezut și își propune să încurajeze setea de frumos prin muzică. Iniţiativa înfiinţării unei astfel de fundaţii, care a avut loc pe 18 mai 2016, a aparţinut celor doi fii ai compozitorului, Mălin şi Codruţ Mălineanu. S-a alăturat, însă, demersului lor un număr impresionant de personalităţi ale culturii româneşti, dornice să aducă un omagiu artistului Henry Mălineanu.
„Ne vom strădui să fim foarte aproape de fenomenul artistic şi vă promitem că veţi auzi foarte multe despre noi pentru că vrem să dăm o şansă tinerilor artişti, vrem să încurajăm muzica românească, muzica uşoară românească.
Nu vom precupeţi nici resurse materiale, nici eforturi şi nici idei pentru a face să se întâmple acest lucru”, susţinea Mălin Mălineanu, fiul artistului, la evenimentul dedicat lansării fundaţiei.
Pentru a da contur acestor principii, Fundația a intervenit în toate domeniile artei, cu precădere în cel muzical, prin premii, burse, evenimente și publicaţii, pentru a păstra vie memoria generozității, eleganței, umorului și profesionalismului acestui reper al culturii românesti, demn model pentru generațiile viitoare Henry Mălineanu şi-a făcut ucenicia ca dirijor, pianist, în formaţii combo, desigur bucureştene: spun desigur pentru că artistul s-a născut în capitală şi a rămas fidel oraşului, întreaga viaţă. Trupele se numeau Tango şi Metropol – aceasta din urmă de jazz. A trecut cu uşurinţă în şi prin teatru: Baraşeum, Gioconda, „Constantin Tănase”. Firesc, înzestrarea muzicală generoasă, talentul aparte afirmat în contextul existenţei unei galerii remarcabile de confraţi (care mai de care având şlagăre cu impact la activ), felul de a fi (prietenos, generos), carisma îi apropiau mediile cele mai diverse.

Am numărat peste 30 de partituri scrise pentru spectacole scenice.
A colaborat şi cu Ion Vasilescu în Răpirea Giocondei ori Aliaţii Giocondei, Am un miliard, Gioconda la Savoy ş.a. Mai aproape de zilele noastre – în finalul de secol 20 a deschis drumul spectacolului de musical: Bună seara domnule Wilde, Lady X umpleau stagiune după stagiune sălile de la Nottara. Critica îl considera „un muzician stăpân pe secretele cântecului de largă accesibilitate, melodist înnăscut, orchestrator de fineţe în valorificarea culorilor instrumentale”.
Vi-l aduc în atenţie în actualul episod pe Henry Mălineanu, locul care i se cuvine în serialul „greilor” muzicii uşoare este major. Mai multe sunt motivele: şcolit în Conservatorul bucureştean, nu şi-a împărţit vocaţia, pasiunea pentru Eutherpe cea „mică” (am numit arta divertismentului) cu alte îndeletniciri. De la începuturi s-a dedicat muzicii uşoare, prin practică – dirijor, componist, comentator ori ceea ce numim astăzi manager în showbiz (susţinea la Sala Dalles serialul „Concertul popoarelor”). Creaţia – vastă (cuantificarea este de-a dreptul imposibilă), îl apropie de Ion Vasilescu, asemeni şi numărul mare de şlagăre care au înfruntat timpul. Printre primele, în anii ’40: Ce bine ne-nţelegem noi doi, Ce să fac dacă-mi placi.

Artist Emerit (1962), Laureat al Premiului de Stat (1953), a obținut premiile Festivalurilor de muzică ușoară Mamaia (1963, 1964, 1969, 1971) și „Crizantema de aur” Târgoviște (1980), precum și Premiul Uniunii Compozitorilor din România (1971, 1977, 1978, 1991 pentru întreaga activitate muzicală).
La începutul anilor ‘70, Henry Mălineanu creează în colaborare cu Eugen Mirea la Teatrul Nottara comediile muzicale „Lady X”, „Cele două orfeline” și mai ales „Bună seara domnule Wilde”, vârf incontestabil al genului în România, plebiscitată de public, adaptată și reluată de numeroase teatre din țară și străinătate.
A compus muzica de scenă pentru piesele „Micul infern”, „Căruța cu paiaţe”, „Comedie de modă veche” (care se va juca timp de 15 ani) și multe altele, muzică de film („Marinică”, „Pantoful Cenușăresei” etc), operetă, teatru pentru copii („Mica sirenă”).

DOINA BÂRCĂ