ACASĂ / ARTICOLE / ARTE VIZUALE / Gabriela Hinția

Gabriela Hinția

Pictorița Gabriela Hinția și tablourile sale (și arta plastică) față în față cu publicul iubitor de artă și frumos în galeria de artă Sala Rondă din Centrul Militar Național, București Motto: “Lauda e bună numai atunci când e bun și cel care laudă” (Cervantes – 1547-1616)

Despre artista plastică Gabriela Hinția, cu ocazia expoziției domniei sale organizate la sediul Asociației Artiștilor Plastici, Calea Griviței, nr. 89, perioada iunie 2021. Pot spune că atunci am dibuit o frumoasă frază, care merită amintită și acum, în aceste momente de delicate mulțumiri și frumoase etalări plastice, în Sala Rondă: “Arta plastică este o aglomerație cromatică, desen și compozițional, de care cu toții avem nevoie când ne aflăm în singurătate”. Este o muncă artistică în respectul pentru artă, în slujirea căreia artista Gabriela Hinția și-a închinat viața cu sufletul sensibil, delicat și distins, dar mai cu seamă nuanța aceea de intimă bună-cuviință și de echilibrul eului sufletesc al domniei sale. Sensibilă la armoniile cromatice, așterne magistral pe pânză propriile emoții sufletești, prin tematica flori, peisaje, compoziții imaginative sau după natură.

Gabriela Hinția a avut carieră militară; munca cu oamenii a fost scopul vieții sale. Și în prezent subofițer în rezervă, lucrează la resurse umane, plăcută muncă cu oameni pentru oameni. Arta plastică este muncă și creație pentru sufletele oamenilor. Munca cu oamenii este cea mai grea, artista plastică, Gabriela Hinția, a demonstrat și demonstrează că dacă iubești și apreciezi pe oameni și faptele lor bune și frumoase, munca cu oameni, printre oameni și pentru oameni este izvor de împliniri și mulțumiri. OMUL – ce mândru sună acest cuvânt! (Maxim Gorki – “Azilul de noapte”) Cât de frumos îl face dragostea și îngăduința pe om!

Într-o disciplină strict militară, supusă ordinelor și disciplinei, artista plastică, Gabriela Hinția, gândește, pictează și creează ceea ce își propune. Arta sa păstrează adevărul frumos de neuitat. Iubit, apreciat și respectat public, nu știu cum vă simțiți domniile voastre când intrați într-o expoziție de artă plastică. Cred că foarte mulțumiți și cu plăcerea artistică împlinită. Personal, subsemnatul, trăiesc profunzimea cromatică și îmi simt sufletul ca pe o comoară sensibilă și o enormă bucurie îmi luminează fața. Mă simt de parcă m-aș afla acasă cu Dumnezeu, într-o viață pe care aș dori-o să nu se sfârșească niciodată.

Pictor Prof. Cojocaru Vergil-Cover

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Leonard Toteanu

Mă numesc Leonard Toteanu, m-am născut în Câmpulung Muscel unde am urmat școala primară și …

Eva Margareta Apahidean

Motto-cugetare: Fiecare artist plastic trăiește o rezonanță în fața unui tipar imprimat în subconștientul său, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: