Generalul FLORIAN PINȚĂ: „Serviciul militar este, prin excelență, o chestiune de înaltă simțire patriotică”

Generalul FLORIAN PINȚĂ

„Serviciul militar este, prin excelență, o chestiune de înaltă simțire patriotică”

Cum ați caracteriza necesitatea apariției AORR?
Asociația Ofițerilor în Rezervă din România – AORR (aorr.org.ro) – s-a înființat și a devenit membră cu drepturi depline în Confederația Interaliată a Ofițerilor de Rezervă (CIOR.), afiliată la NATO, la data de 29 iulie 2004.
Procesul de edificare a AORR a parcurs șapte etape principale, armonios corelate temporal, pe care n-am să le detaliez, întrucât cine este interesat le poate studia direct de la sursă. Ce țin să precizez, însă, este că AORR a apărut în „peisajul” structurilor asociative ale rezerviștilor militari la momentul oportun, din nevoia de identitate proprie, similar structurii deja existente în NATO. Sub conducerea directă a Statului Major General al Armatei procesul s-a derulat până după aderare, un act notabil fiind Ordinul nr. B2/528 din 02.03.2005 care a creat premisele consolidării teritoriale a AORR.
În prezent asociația se dezvoltă de sine stătător, prin forțe proprii, fiind implicată într-o multitudine de proiecte care vizează problematica rezervei militare naționale, de la îmbunătățirea legislației și operaționalizarea sistemului, până la protecția socială și relaționarea cu mediul internațional de profil.
Ne exprimăm speranța că relațiile pe care le dezvoltăm cu diferite organisme statale și organizații neguvernamentale, cum este și fundația dvs., vor contribui substanțial la atingerea acestui scop.

În actualul context securitar european, cum ați descrie criza de la vârful armatei române?
O etapă periculoasă, căreia nu am reușit să-i descifrăm pe deplin scopurile (lupta pentru putere, lipsa de prevedere?!), autorii (M.Ap.N., Guvernul, Președinția României ?!), durata (chiar dacă instanța a decis să respingă speța invocată de M.Ap.N. pe motiv de inadmisibilitate în contencios administrativ și să-l repună în funcție pe Șeful Statului Major al Apărării, decizia nu este definitivă!) și cu atât mai puțin consecințele; o lipsă de responsabilitate uriașă și nepermisă din partea decidenților politici statali (nu-i mai numesc; presa a speculat mult pe caz și încerc să evit partizanatele) cu privire la asigurarea legalității și continuității conducerii militare a armatei, mai cu seamă în aceste vremuri tulburi din punct de vedere securitar!
Nicio legătură cu faptul că șeful militar al armatei are un rol decisiv în implementarea strategiei achizițiilor de echipamente militare aprobate de Parlament (pentru care s-a alocat 2% din PIB!), a deciziilor NATO cu privire la constituirea unor structuri de comandă-control multinaționale de nivel întrunit sau a angajamentelor pe „mobilitate militară” din cadrul PESCO/UE!

De o bună bucată de timp, să spunem trei ani, se tot vorbește de “Înzestrarea armatei române”. Credeți că această sintagmă este o necesitate, un deziderat, sau doar praf aruncat în ochii aliaților noștri, sau în cei ai presei autohtone?
Pentru primele două ipoteze răspunsul este „și – și”! Un deziderat – căci numai un iresponsabil s-ar putea gândi că îi este suficient ceea ce are, ținând cont de ritmul fantastic în care evolueză tehnologia militară; dar și o necesitate – starea de uzură fizică și morală a principalelor componente ale echipamentelor militare a atins de mult limitele minimei acceptabilități.
Tendința de „a arunca praf în ochi” a existat dintotdeauna în practica unora din politicienii noștri! Doar câțiva au avut determinarea și curajul să își asume responsabilitatea propriilor acte și fapte. Cei mai mulți s-au complăcut în atitudinea de a nu devia de la „linia de partid” și a nu-și deranja „stăpânii”. Ar fi fost și greu, din confortul fotoliilor de demnitari și al sinecurilor dobândite!

Războiul modern implică un element teoretic, unul practic, sau un melange între cele două?
De la Szun Tzu încoace, războiul e … război; adică, o continuare a politicii din timp de pace, dar cu alte mijloace; și purtat de profesioniști! Războiul hibrid dezvoltat de Federația Rusă în Donbas/Ukraina, cu precădere, dar și în Georgia, incumbă trăsături asimetrice complexe și o dimensionalitate nemaiîntâlnită nu doar din perspectiva spațiului și mediului de desfășurare, ci și a mijloacelor de purtare sau a formelor de manifestare. Dacă am avea curiozitatea să aruncăm o privire mai aplicată asupra evenimentelor de securitate care au loc de câtva timp în regiunea Mării Negre și pe flancul estic al NATO, ne-am da seama că avem suficiente motive să ne îngrijorăm și să trecem de la starea de espectativă la cea acțională.

În contextul unui potențial conflict în Marea Neagră, cum vedeți tergiversarea construirii de corvete? Fără a mai pomeni ceva și de “existența” unui singur submarin, aflat în “reparații” capitale, de atâta amar de vreme!
Întârzierea atribuirii contractului de construire a celor 4 corvete nu este doar o problemă de strategie managerială ci una de decizie politică majoră care își are rădăcinile în fricțiunile și tendințele centrifuge permanente dintre Putere și Opoziție, sub presiunea diverselor curente de opinie și centre de putere europene sau transatlantice.
De aceea, o exprimare clară, neechivocă și fermă a poziției țării noastre față de ideea de antinomizare a UE în raport cu NATO cu privire la apărarea comună europeană versus apărarea colectivă, în sensul complementarizării celor două opțiuni strategice, ar fi salutară și ar elimina, cel puțin prezumptiv, pericolul alegerii furnizorilor de echipamente militare după alte criterii decât cele ale asigurări capabilităților operative solicitate de Forțele Navale.

Ce ați recomanda tinerilor din ziua de azi: să facă armata, ca element de educație socială și individuală, ca factor de pregătire pentru un viitor apropiat… sau ați avea altă opțiune?
Recomandarea mea este ca fiecare să-și urmeze propria conștiință, fiindcă serviciul militar este, prin excelență, o chestiune de înaltă simțire patriotică, înainte de a fi una vocațională.
Nu mai există stagiu militar obligatoriu, într-adevăr, dar cine dorește și este interesat de această profesie o poate urma. Și nu mă adresez doar celor care aspiră la o carieră militară de lungă durată, ca ofițer, maistru militar, subofițer sau soldat/gradat profesionist, ci și acelora care vor să urmeze această meserie pe termen limitat, ca soldat-gradat voluntar sau ca rezervist voluntar.
Îi asigur, în acest sens, pe cititorii revistei dumneavoastră, că cei care aleg acest drum au toate șansele să facă parte dintr-o familie ocupațională de excepție!

CORVIN BOGDAN ARICIUC