GEORGE (GOGU) CONSTANTINESCU – CREATORUL ŞTIINŢEI SONICITĂŢII

Să ne cunoaștem înaintașii:
GEORGE (GOGU) CONSTANTINESCU
– CREATORUL ŞTIINŢEI SONICITĂŢII –

Tablou apărut în revista engleză „The Graphic” din 26 ianuarie 1926, cu cele mai reprezentative figuri ale ştiinţei mondiale din primul sfert al secolului 20. De la stânga la dreapta şi de sus în jos: Albert Eintein, Lord Kelvin, Graham Bell, Thomas Edison, Lord Lister, Oliver Lodge, George Constantinescu, Guglielmo Marconi, Charles Parsons, John Thomas, GemsDover, William Ramsey, Orville Wright, Donald Ross, Marie
Curie, Ernest Rutheford, Joseph Larmor.

Prioritatea ştiinţei româneşti în domeniul teoriei şi aplicaţiilor sonicităţii

Ignorarea operei lui George (Gogu) Constantinescu apare cu atât mai greu de înţeles cu cât acesta a fost considerat, în publicistica străină, ca unul dintre cei mai mari inventatori ai primului sfert de secol, maşinile sonice au existat încă înainte de 1920, iar patentele englezeşti confirmă acest lucru.
Acţiunea de stabilire a cronologiei faptelor în problema sonicităţii, de preţuire a creatorului ei şi de dezvoltare a teoriei şi aplicaţiilor sonicităţii în ţara noastră a fost întreprinsă abia în perioada anilor 1950–1960. Pe această linie se situează în special cercetările în domeniul pompajului sonic iniţiate de Gheorghe Hossu, preşedintele fostului Comitet de Stat al Apelor şi efectuate sub îndrumarea sa directă.
Prezentarea unor rezultate teoretice în acest domeniu la cel de-al X-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale de Cercetări Hidraulice – AIRH (Londra 1963), lucrări care au primit premiul “Aurel Vlaicu” al Academiei Române în acel an şi, totodată, au făcut obiectul a două teze de doctorat, a prilejuit și reafirmarea priorităţii româneşti în domeniul sonicităţii. În cadrul acestui congres, cunoscutul specialist în hidraulică Charles JAEGER afirma, cu ocazia expunerii sale, următoarele: “Generarea şi transmiterea undelor sonice a fost urmărită mai cu seamă în România, Statele Unite şi această ţară (Marea Britanie n.n.) ca o continuare a lucrărilor lui George Constantinescu”. Astfel, cel de-al X-lea Congres al AIRH aducea o confirmare a priorităţii româneşti în domeniul sonicităţii.

Aspecte privind viaţa şi activitatea tehnico-ştiinţifică ale savantului George (Gogu) Constantinescu

S-a născut la 4 octombrie 1881 la Craiova, ca fiu al eminentului profesor de matematică Georghe Constantinescu. Urmează şcoala primară şi liceul actualmente cunoscut sub numele “Colegiul Naţional Carol I” în oraşul Craiova. Studiile universitare şi le face la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, pe care o termină în mod strălucit în anul 1904, cu cea mai mare notă cunoscută până atunci (18,56, nota maximă fiind în acea vreme 20). Tânăr inginer, după ce încearcă să obţină, fără să reuşească, unicul post vacant de inginer din Bucureşti, este până la urmă angajat, la insistenţele fostului său profesor Elie Radu, la Ministerul Lucrărilor Publice şi apoi, între anii 1906-1908, devine asistentul acestuia la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele.
În anul 1908, ca protest împotriva refuzului Consiliului tehnic superior de a accepta ideile lui în privinţa introducerii pe scară largă a lucrărilor de beton armat, îşi dă demisia din serviciul statului şi întemeiază, împreună cu Tiberiu Ieremia, o antrepriză prin intermediul căreia construieşte o serie de obiective (poduri şi clădiri) de beton armat.
Elaborează o teorie a betonului armat, dar mai ales construieşte în beton armat, în ciuda reducerii şi a tuturor împotrivirilor autorităţilor tehnice din acea vreme cauzate de prăbuşirea unor construcţii din beton armat (un pod de 23 m deschidere, în timpul construcţiei, la Praga – 1890; blocul Celeste din Paris – 1889 şi un hotel din Basel). Astfel, construieşte printre altele clădirea Parlamentului (din Dealul Mitropoliei), o moscheie (realizând o cupolă de beton armat de 8 m deschidere, în pânză subţire, cupolă cu cea mai mare deschidere realizată până atunci din beton armat), cazinoul din Constanţa, numeroase poduri din Bucureşti şi din ţară. El a fost recunoscut şi peste hotare ca unul dintre pionierii introducerii betonului armat în construcţii.

Gogu Constantinescu, la standul de cercetări experimentale sonice, ascultând explicaţiile date de dr. ing. Alexandru Măruţă.
Alte persoane din figură, de la stânga la dreapta: ing. Ion Iacovachi de la Oficiul Român de Standarde, Invenţii şi Mărci,
dr.ing. Ion Şt. Basgan, acad. Matei Marinescu, dr.ing. Sorin Dumitrescu, prof. dr. ing. Dumitru Cioc

Cea mai prolifică latură a activităţii sale tehnico-ştiinţifice o constituie însă domeniul sonicităţii, descoperit de savant. Pornind de la ideea găsirii unei teorii matematice a armoniei muzicale, pasiune ce-l preocupa încă din liceu, pe când studia pianul, Constantinescu aprofundează problemele de acustică şi vibraţii, reuşind să ajungă la unele concluzii interesante pe care le expune într-o conferinţă la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele.
Alte descoperiri importante ca: aplicaţii la comanda sonică a supapelor motorului Diesel, injectorul sonic la maşini unelte, ciocane de perforat, termosonicitate le realizează la ,,Sonic Works”. În acest timp se publică de către guvernul englez, cu caracter secret, primul volum din teoria sonicităţii. Traducerea lui în limba română (1922) se face la dorinţa autorului, după ce secretul asupra aplicaţiilor sonice a fost ridicat.
Din cauza lipsei de sprijin din partea guvernelor de la acea dată, în privinţa valorificării ideilor şi invenţiilor sale, Constantinescu se expatriază în Anglia (1910). Aici, în condiţii grele de lucru, descoperă teoria sonicităţii şi realizează primele maşini sonice.
Între timp (1913) pleacă în America unde se întâlneşte cu Edison. Negăsind înţelegere, se reîntoarce în Anglia. Invenţiile lui, după ce au fost respinse ca fiind fanteziste, au fost acceptate în legătură cu unele aplicaţii în tehnica militară. Este vorba, în principal, de tragerea sincronizată cu mitraliera printre palele elicii de avion (Constantinesco Control Gear). Aplicarea acestei invenţii permite aliaţilor să dobândească supremaţia în aer asupra aviaţiei puterilor centrale. După scrierile Amiralităţii Engleze, datorită acestei aplicaţii, primul război mondial s-a scurtat cu circa un an de zile. Devine consilier al Amiralităţii Engleze şi, ca urmare, i se pun la dispoziţie mijloace însemnate (în cadrul laboratorului ,,Sonic Works“ de la West Drayton, lângă Londra) pentru efectuarea cercetărilor cu caracter de război, mijloace ce i se retrag ulterior, silindu-l să se mute la Alperton, lângă Wembley, într-un hangar deschis şi dărăpănat.
Revine în ţară, în anul 1919, în dorinţa de a-şi valorifica aici invenţiile. Înconjurat cu simpatie de tehnicieni, este ales membru de onoare al Academiei Române. Cu toate acestea, aceeaşi lipsă de înţelegere a autorităţilor îl determină să plece din nou în Anglia, unde face noi descoperiri importante.
Se mai întoarce în 1933 pentru scurt timp în ţară, în legătură cu încercarea de a aplica aici, la locomotivele fabricate de Uzinele Malaxa, convertizorul său de cuplu (invenţie prin care se înlocuiau cutiile de viteze şi similare în tracţiunea mecanică, cu largi avantaje tehnice şi economice).
În anul 1939 este din nou solicitat de amiralitatea engleză, unde activează până la război, când se retrage definitiv din activitate la locuinţa sa din Oxen House, ocupându-se însă în continuare de noi invenţii şi descoperiri.
Cea mai importantă descoperire, după primul război mondial, este convertizorul sonic care introduce automatizarea la motoarele de automobil. Pentru ca această invenţie să nu fie aplicată în practică şi să nu concureze marile firme constructoare de automobile, i s-au plătit bani grei de către diferiţi industriaşi. Despre această invenţie s-au scris numeroase referinţe în peste 200 de publicaţii în ţară şi în străinătate.
La invitaţia prezidiului Academiei Române, în toamna anului 1961 (între 8 septembrie şi 8 octombrie), în vârstă de 80 de ani, George Constantinescu vizitează ţara.
Rămâne impresionat de realizările tehnice postbelice, caracterizând dezvoltarea economică a României din acea perioadă ca „explozivă”. În timpul şederii sale în ţară, i-a fost decernată diploma de Doctor Honoris Cauza de către Institutul Politehnic din Bucureşti (fosta Şcoală Naţională de Poduri şi Şosele, în cadrul căreia şi-a terminat studiile universitare). Aceasta a fost prima diplomă de Doctor Honoris Causa în domeniul tehnic acordată în România, decernată de Institutul Politehnic din Bucureşti. Impresiile puternice pe care i le dau realizările postbelice remarcabile ale industrie şi tehnicii româneşti îl transformă într-un propagandist activ al programului de dezvoltare al ţării sale natale.
În anul 1963 (8 octombrie) revine în ţară pentru o perioadă scurtă. Într-o emisiune televizată îşi exprima regretul că n-a avut prilejul să-şi aducă contribuţia la realizările din România din acei ani. Este momentul în care reuşeşte primirea ilustrului om de ştiinţă şi inventator (însoţit fiind de către academicianul Matei Marinescu, prof. dr. ing. Dimitrie Leonida şi dr. ing. Ion Şt. Basgan) la sediul Comitetului de Stat al Apelor, de către preşedintele acestuia, Gheorghe Hossu, de faţă fiind şi autorii cercetărilor, prof.dr.ing. Dumitru Cioc şi dr.ing. Alexandru Măruţă. A urmat apoi vizita la Institutul de Studii şi Cercetări Hidrotehnice (ISCH), unde a luat cunoştinţă de cercetările în domeniul sonicităţii realizate în România în perioada postbelică.
Cu acest prilej, lui George (Gogu) Constantinescu i s-a prezentat de către inventatorul Ion Şt. Basgan una dintre invenţiile care foloseau teoria sonicităţii. În felul acesta se înlocuiau procedeele clasice de foraj, cel cu masă rotativă (la care exista dezavantajul că de multe ori găurile rezultate se abăteau de la direcţia verticală, suferind deviaţii semnificative şi extrem de păguboase pentru procesul de foraj) cu “forajul rotativ-percutant”.
Realizată între 1930-1934, această invenţie avea să realizeze, în premieră absolută, transmiterea energiei sonice create la suprafaţă, prin garnitura de forare, la sapă, punând sapa să oscileze în sus şi în jos (fără a ridica garnitura de forare), astfel ca ea să cadă pe verticală, cu o frecvenţă stabilită, săpând găuri nedeviate. În felul acesta, naşterea “forajului sonic” şi utilizarea prăjinilor grele proporţionale au jucat un rol esenţial în progresul societăţii omeneşti. Vizita lui Gogu Constantinescu la ISCH merită o atenţie aparte. După ce i-au fost prezentate în cabinetul directorului institutului, dr.ing. Sorin Dumitrescu, studiile efectuate şi i s-au înmânat materialele publicatepână la acea dată, Gogu Constantinescu a fost condus la standul experimental de cercetări sonice, amplasat în hala principală de cercetări experimentale a institutului.
George Constantinescu a realizat multe descoperiri, în schimb a scris puţin despre ele. Această reţinere a fost în parte justificată, în scopul apărării invenţiilor sale de procedeele de însuşire ilicită, situaţie caracteristică orânduirii în mijlocul căreia trăia. De altfel, cele mai importante realizări au fost însuşite de către diferite firme, ca de exemplu injectorul sonic, fabricat de firma germană Bosch.
În afară de publicarea volumului I al Teoriei sonicităţii, savantul susţine câteva conferinţe între cele două războaie mondiale şi după cel de-al doilea război mondial, ulterior şi ele publicate. Merită menţionată conferinţa despre sonicitate ţinută în 1959 la Societatea inginerilor civili din Londra, conferinţă premiată cu medalia de aur, ca fiind cea mai bună din acel an.
În februarie 1965 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A decedat în noaptea de 11 spre 12 decembrie 1965 la locuinţa sa de la Oxen House-Coniston, Anglia, unde a fost înmormântat.

Conf.univ.dr. GABRIEL I. NĂSTASE