ACASĂ / ARTICOLE / MEȘTESUGURI / Georgeta Ciobanu – o viață dedicată meșteșugurilor tradiționale

Georgeta Ciobanu – o viață dedicată meșteșugurilor tradiționale

Georgeta Ciobanu vine din Siliștea Gumești, Județul Teleorman, dintr-o familie de țărani cu patru copii, care munceau de dimineață până seara. ”Noi copiii am învățat să trăim modest, mâncam în jurul unei mese rotunde mici, învățam la lampa cu gaz și toate toate astea ne-au făcut să înțelegem viața, așa cum este ea”, ne povestește Geta, așa cum o alintă prietenii. ”În fiecare seară după ce mâncam ne așezăm în fața lămpii și toți patru copiii aveam de lucru. Mama întra în razboi și începea să țeasă iar noi aveam fiecare de lucru, unul făcea ghem după vărtelniță, altul vergele, alta cusea o față de masa… Vara spălam lână împreună cu mama, o uscam iar iarna, în gura sobei, făceam clacă și o scărmănam, apoi când aveau părinți timp, mergeam de la 2 noaptea cu căruța într-un sat vecin să o dăm la dărac, acolo totdeauna stam la coadă și câte o zi. Apoi veneam cu ea acasă caier și iar făceam clacă să o îndrugăm, se vopsea, se usca și abia de aici începeam să lucrăm din ea”, își aminteste Geta, în graiul dulce românesc din zona Teleormanului. ”De la vârsta de șapte ani lucram macate, pături și preșuri, așa cum ne-a învățat mama. Fiecare dintre fete aveam, când ne-am măritat, câte o sută și ceva de prosoape și o sută și ceva de fețe de masă cusute”. Georgeta își amintește cu drag și ne povestește că, în copilăria ei, ”cine avea oi pe vremea aia era cel mai bogat, avea hrană pt familie dar și materie primă pentru haine”. Din experiențele trăite la țară și spusele părinților și-a creat propria teorie despre viață: ” Eu nu pot să-mi permit luxul de a pierde timpul, mai ales când mă gândesc cât de mult lucrau oamenii la țară, fără condiții, fără apă caldă, fără lumină, fără gaze.

Acum avem toate aceste lucruri dar nu le prețuim și le risipim”. Din toate aceste experiențe și frământări s-a născut pasiunea pentru portul popular, tradițiile și meșteșugurile românești și pasiunea pentru frumos. A creat și a adunat în jurul ei, în inimi laolaltă, doamne din toată țara, pasionate de lucru manual, alături de care a organizat ateliere, ca mai apoi toate lucrurile realizate să fie donate. O mare parte din timpul său l-a dedicat atelierelor interactive pentru preșcolari și elevii ciclului gimnazial, aducând în fața copiilor și a publicului, spiritul valorilor tradiționale româneşti, dezvoltându-le dragostea pentru frumos, pentru datini și tradiții vechi. În calitate de membru al Consiliul Mondial Român, Organizația București-Ilfov, participă la evenimentele cultural-artistice desfășurate de organizație, unde în calitate de partener și membru, organizează șezători românești. Georgeta a organizat și coordonat, ateliere de împâslit lână, mărgelit, împletituri din lână, croșetat și tricotat, cusături, realizare jucării croșetate și decorațiuni din materiale reciclabile. Acolo la ea, în Siliștea Gumești, a organizat un Muzeu al satului, pe care-l îngrijește permanent. A implicat organizația în Proiectul de restaurare a Casei Memoriale Marin Preda, și împreună facem eforturi de a reda acest colțișor de rai, care poartă amprenta lui Marin Preda, românilor și patrimoniului cultural. Deși este soție, mamă, bunică și salariată, pe Geta o vedeți mereu lucrând, participând la târguri, festivaluri sau evenimente. Energia ei vine din această dragoste pentru frumos, din dorința de a promova tot ceea ce este românesc și din obligația pe care și-a asumat-o de a nu lăsa să piară aceste meșteșuguri și obiceiuri vechi. Dacă în această țară ar exista mai multe ”Georgete” cu siguranță nimic din trecutul nostru nu s-ar pierde și mai mult, am reuși să demosntrăm că românii sunt oameni pricepuți și talentați. Mulțumim Georgeta că neai permis să pătrundem în lumea fascinantă a tradițiilor și obiceiurilor românești și ai acceptat să ne spui o parte din povestea ta de viață.

Prof. Maria Petrescu, membru UZPR

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Magia bijuteriilor hand-made

Demult cineva îmi spunea că talentul este 1%, restul de 99% fiind muncă. Acest lucru …

Mateș Petru – ultimul meșter de fluiere din Zarand

Ne aflăm în Ţara Zarandului, renumită pentru fabuloasele bogăţii ale subsolului, pentru istoria sa marcată …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: