ACASĂ / ARTICOLE / ȘTIINȚĂ / Gheorghe C. Vrănceanu – Spațiile neolonome

Gheorghe C. Vrănceanu – Spațiile neolonome

Era toamna anului 1978, când intram pentru prima dată în amfiteatrul de la etajul I, proaspăt renovat, de la Facultatea de Construcții Civile și mă simțeam într-un fel, destul de stingher, căci nu am zărit figuri cunoscute. Am “ales” un loc, în rândul trei, care era liber și “aerisit”. Nici în spate, nici în față, nici alături nu se așeza nimeni. După câteva minute, au început să sosească participanții la simpozionul anunțat. Eu fusesem invitat de un coleg de la Catedra de Matematici, asigurându-mă că va fi o manifestare științifică foarte interesantă (care într-adevăr s-a confirmat). Mai erau câteva minute până la începerea lucrărilor. Locuri rămase libere, destul de puține și mai mult în spatele sălii, când un bărbat, cu un zâmbet cuceritor, m-a întrebat dacă poate ocupa locul rămas liber lângă mine. M-am ridicat puțin pentru a-i permite să se așeze și neam prezentat pentru a ne cunoaște. Mă numesc Vrănceanu și lucrez la Catedra de Matematici, iar astăzi am o comunicare. Am început lucrările și le urmăream amândoi foarte atenți, apoi după circa două ore, mi s-a comunicat că vom avea o mică “pauză de cafea”. Am ieșit împreună dar la întoarcere, vecinul meu era la locul lui și-și repeta selectiv comunicarea. A fost primul invitat și l-am urmărit cu atenție, dar mare lucru nu am înțeles, căci era într-adevăr ceva cu matematica, dar l-am felicitat când a revenit la locul său și l-am rugat să stăm mai mult de vorbă, după terminarea comunicărilor, ceea ce el a acceptat cu același zâmbet cuceritor, mărturisindu-mi că și el avea intenția de a-mi propune același lucru. Așa l-am cunoscut pe fiul academicianului Gh. C. Vrănceanu, de care auzisem atâtea lucruri elogioase și pe care vreau să vi-l prezint în cele ce urmează. Nu înainte însă, de a vă face cunoștință cu fiul său Gheorghe Gh. Vrănceanu, matematician-doctor, inginer constructor și conferențiar, cu care am devenit bun prieten și colaborator până când timpul nemilos a trebuit să ne despartă. Gheorghe C. Vrănceanu s-a născut într-o familie modestă de țărani, în satul Valea Hogei, comuna Doagele, județul Vaslui, astăzi comuna Lipova, județul Bacău, la 30 iunie 1900. Urmează primele clase primare în satul natal, unde învățătorul îi descoperă calitățile și inteligența deosebită, reușind să-i convingă pe părinți de a-l trimite la liceul din Vaslui, unde susține și Bacalaureatul în 1919. Avându-l profesor de matematică, pe binecunoscutul Nicolae Abramescu, simte chemarea pentru această disciplină și reușește să obțină o bursă Adamachi, pentru merite deosebite la învățătură și se înscrie la Facultatea de Științe a Universității din Iași, secția matematică (1919-1923).

Datorită pregătirii sale și a calităților pedagogice remarcabile în anul III este numit preparator, iar la absolvire obține imediat titlul de asistent universitar. După unele informații, rezultă că în același an al absolvirii facultății, 1923, ar fi fost trimis pentru o scurtă perioadă de studii la Universitatea Göttingen din Germania. Pasiunea sa cu totală dăruire pentru matematică, în special pentru geometrie, l-a urmărit de la început, astfel că în scurt timp își conturase teza de doctorat. Obține acordul și sprijinul necesar, pentru a și-o susține în Italia, la Roma, sub îndrumarea renumitului matematician Tullio Levi-Civita. Susținerea tezei, sub titulatura “Sopra una teorema di Weierstrass e la suie applicazioni alla stabilita”, a fost făcută în fața unei comisii formate din 12 profesori universitari și prezidată de un alt monstru în materie, Vitto Volterra. I s-au acordat maximum de puncte, 120 și apreciată “Con Lode” (Magna cum Laude). Acesta a fost începutul său, spre marile descoperiri, anul 1924. Peste un an și ceva, se întoarce la Roma, pentru a-și continua cercetările, la invitația lui Tullio Levi-Civita, cu care a rămas prieten pentru tot restul vieții, intuindu-i în același timp capacitățile intelectuale, l-a încurajat și spre alte domenii cum ar fi mecanica. Față de această apropiere între cei doi, Gh. Vrănceanu își amintește: “Odată, pe când mă găseam în marea bibliotecă de matematică din Roma, de la San Pietro în Vincoli, a venit Levi-Civita care-și ținuse cursul de mecanică pentru matematicieni și ingineri, iar eu i-am spus următoarea chestiune: <<Pentru sistemele mecanice olonome, există o interpretare geometrică cu ajutorul spațiului lui Riemann (…). Pentru sistemele neolonome, asemenea interpretare geometrică nu există>> i-am spus eu lui Levi- Civita. Atunci el a spus: <<Da nu există, dar ai putea să faci dumneata această interpretare.>> Mie mi s-a părut că glumește; eu aveam 26 de ani atunci. Totuși, miam dat seama, mai târziu, că este încrederea profesorilor pe care o aveam noi, aceea că tinerii pot face orice și deci e datoria mea să încerc acest lucru. Apăruse atunci cartea lui Levi-Civita <<Calcolo diferenziale absolutos>> (…). Am luat această carte, am plecat din Roma, pentru că trebuia să plec în vacanță”. Era tânăr și în perioada deplinei sale capacități creatoare, pleacă la Pungești (?) și se ocupă insistent timp de câteva luni, pentru a înțelege și a-și îndeplini răspunsurile ce se lăsau așteptate. În final reușește să definească conceptul de spațiu neolon care-i va purta numele. Mai târziu, când a fost întrebat, cum a reușit această descoperire, după un moment de gândire a răspuns: “Am făcut această interpretare geometrică a sistemelor mecanice neolonome. Am întocmit o notă pe care să o trimit la Comptes Rendus (revista Academiei franceze de știință). Așa era atunci. Mai înainte însă m-am dus la Iași la profesorul Myller și i-am arătat această notă. Lui i s-a părut complicat cu sistemele astea Pfaff și a spus: <<Hm, îi cam complicat, ar fi bine să te mai gândești. N-aș fi de părere să o tipărești>>. Eu însă, am îndrăznit și am trimis-o; și bine am făcut, pentru că, dacă mai așteptam îmi lua altcineva prioritatea (era un cehoslovac Horak, care a publicat în 1928). Spun asta pentru că și unii elevi ai mei socotesc că poate eu m-am inspirat în interpretarea geometrică a sistemelor mecanice neolonome din lucrările lui Myller, care se ocupa atunci de paralelismul lui Levi-Civita într-un sistem de plane; este o oarecare legătură, dar eu nu cunoșteam lucrările lui Myller. (…) Myller nu ne spunea ce lucra el. De aici se vede că nu numai eu nu știam lucrările lui Myller, dar nici Myller nu înțelegea ce făceam eu; ca dovadă este faptul că mi-a spus să mai aștept. Această interpretare geometrică pe care o dădeam eu sistemelor mecanice neolonome, a fost considerată ca un lucru important și în 1928, deci mai târziu cu 2 ani, la Congresul Internațional al Matematicii de la Bologna, unde am participat și eu, au fost două comunicări relative la lucrările mele, la spațiile neolonome: lucrarea lui Schouten Jan Arnoldus, un mare matematician de pe atunci, care a scris o carte <<Ricci calculus>>, foarte complicată (era considerat un mare matematician și mai este) și, pe de altă parte a lui Elie Joseph Cartan, unul din cei mari matematicieni ai secolului nostru. Unul din ei a propus un caz mai particular și anume Schouten, decât cel pe care l-am propus eu, iar Cartan un caz mai general dar, care, pe urmă se putea arăta că se reduce la cazul meu. În orice caz această cercetare a mea a fost acceptată de către matematicieni din timpul de atunci”. În concluzie la Bologna – 1928, i se recunoaște lui Gheorghe Vrănceanu, meritul de a fi descoperitorul spațiilor neolonome. De acum, această descoperire a devenit punctul de pornire a numeroase cercetări din domeniul matematicii, mecanicii și fizicii. Spre exemplu în mecanică, s-a dat o descriere cvasi-completă a mișcărilor de puncte supuse la legături neolonome. Trebuie să precizăm că el definește cu precizie și claritate aceste spații și stabilește geometric în ce constă neolonomia lor, într-un articol intitulat “Sur les Espaces Non Holonome” publicat în revista amintită “Comptes Rendus”, în 1926. Iată cum această denumire neolonomă, fundamentală în geometrie, a impus pentru totdeauna, pe plan internațional, școala românească de matematică, iar creatorul ei imortalizat în cartea științifică de onoare a lumii, ca un far luminos, călăuzitor, al științei mondiale.

Ca o împlinire de început a vieții sale, în anul următor, 1929, are parte de o dublă bucurie: în 16 ianuarie, la Iași, se naște fiul său Georghe (George), cel pe care vi l-am făcut cunoscut la începutul acestor rânduri, iar în octombrie este numit profesor (provizoriu), la Catedra de Geometrie analitică la Universitatea din Cernăuți. În continuare, de la 1 februarie 1930 este numit profesor titular definitiv la Catedra de calcul diferențial și integral, unde rămâne până în 1939, când este nevoit să vină la București, din cauza începerii celui de-al doilea război mondial (la 1 noiembrie 1939). Aici va fi succesorul celui mai mare geometru român, de până atunci și printre cei mai renumiți din lume, Gheorghe Țițeica, care introdusese proprietățile centro-afine, cu aplicare la suprafețe și curbe, rămânând aplicabile și în zilele noastre, numite suprafețe Țițeica și respectiv curbe Țițeica. Aici, la București, în 1930, descoperă formula cunoscută sub numele de Metrica lui Vrănceanu. În 1936, fiind la Cernăuți, el elaborase “Modelul neolonom al teoriei unitare a câmpurilor fizice”, cu aplicabilitate în fizica teoretică și crease în același timp “Teoria unitară a câmpurilor gravitaționale și electromagnetice”. Nu putem trece cu vederea faptul că, obținând o bursă acordată de Fundația Rockeffeler, la 1 octombrie 1927, pleacă pentru o serie de studii în SUA la Universitățile Harvard și Princeton, unde rămâne câteva luni până în 1928. Aici i-a cunoscut pe marii matematicieni Garret Birkhoff și Oswald Veblen. În București fiind și ușor trecut de 40 de ani, consideră că-și poate permite de a scrie primul său manual “Lecții de geometrie diferențială” în patru volume. Prin modul de alcătuire și conținutul său de o înaltă calitate științifică, va fi tradus în limba franceză și germană. În preambulul publicării acestui manual, Gheorghe Vrănceanu a ținut să-și motiveze această “cutezanță”: “Am expus, am scris numai după ce simțeam că pot să comunic tema, s-o fac lesne de urmărit. Matematica trebuie să devină instrumentul oricărui om de știință și de practică. Să înceteze a mai fi un cult pentru cei puțini, pentru inițiați. Asta depinde mult de slujitorii ei”. Datorită modului său de a gândi democratic și liberal, s-a gândit și la politică, fiind propus candidat la unul din locurile pentru județul Vaslui. Dar în urma amenințărilor, din partea unui colocatar al hotelului unde era cazat în Vaslui, a considerat că pentru el cel mai potrivit este de a se ocupa de matematică și numai de matematică. În 1948 este ales membru corespondent al Academiei Române și membru titular în 1955. În 1935 fusese primit ca membru titular al Academiei de Științe din România.

A fost onorat de către mai multe academii și universități din diferite țări, printre care: DHC al Universității din Bologna (1967), membru corespondent al Academiei Pelontana dei Pericolanti din Messina (Italia, 1968), prin decretul nr. 493/ 26 iunie 1969 i se conferă titlul de profesor universitar emerit al RSR, în 1970 i se acordă titlul de DHC al Universității din Iași și este primit ca membru al Academiei de Științe din Belgia etc. Opera sa matematică însumează peste trei sute de lucrări, manuale și articole publicate în diverse reviste internaționale de mare circulație. A condus peste 50 de doctorate, a elaborat și susținut nenumărate comunicări științifice, prezentate în mai toate colțurile lumii din Europa, Asia, America. La un moment dat, a fost tentat să emigreze în Canada, fiind solicitat de către forurile respective, dar tatăl său i-a spus: “Dacă te-ai născut deștept, fii deștept pentru țara ta, nu pentru alții”.

Prof. Univ. Dr. Țiclete Gheorghe

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Marin I. SANDU

Într-adevăr, ingineria în general, este cu adevărat o mare profesiune a creației, căci este fascinant …

Meteoritul „românesc” OHABA de la Muzeul de Istorie Naturală din Viena

„Semnele” cerești au lăsat întotdeauna impresii puternice în mentalul colectiv. Dacă fresca din Biserica Mănăstirii …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: