Născut la data de 23 septembrie 1957, în comuna Podoleni, Neamț. Absolvent al Facultății de Zootehnie din Iași, promoția 1985 și al Studiilor Postuniversitare de Educație Tehnologică și Tehnologii Asistate de Calculator la Universitatea din Bacău, promoția 2001.
Și-a desfășurat activitatea profesională ca inginer zootehnist între anii 1985- 1991, apoi ca profesor de Educație Tehnologică, timp de 30 de ani. Având o lungă activitate picturală ca autodidact și pasionat de arta plastică, în perioada 2020-2022 urmează Studii de Master la UNAGE – Iași – Facultatea de Arte Vizuale și Design Specializarea Pictură. Pe 18 mai 2024 devine membru stagiar în Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Neamț. Picturile artistului nemțean Gheorghe Pintilie – ferestre ale sufletului său sensibil sunt lucrări de înaltă ținută, rezultatul unei perfecte armonizări de suflet, retină și culoare. Tot ce realizează în pictură iese din sufletul său și poartă cu responsabilitate plastică pecetea puternicei sale personalități intelectuale.
Creația plastică semnată de GheorghePintilie,vaexistaînspațiul expresiei artistice atâta timp cât pe lume vor exista oameni cu suflet vibrant, capabili să empatizeze cu artistul, să împărtășească din sentimentele sale și din bucuria pe care acesta o transmite prin opera sa. “Arta purifică sufletul de praful vieții de fiecare zi” – spunea Picasso, iar Goethe ne sfătuiește că “fiecare om trebuie să asculte puțină muzică, să citească puțină poezie și să privească o pictură frumoasă în fiecare zi din viața sa, astfel încât îngrijorările lumești să nu-i oblitereze simțul frumosului pe care Dumnezeu l-a implantat în sufletul uman”. Arta plastică e dragostea vieții sale și cum dragostea știe să convingă, la fel și arta știe.
Așa că nu e de mirare că tablouri pictate de artistul Gheorghe Pintilie au ajuns pe simezele unor galerii de prestigiu din lume precum galeria Pinter din Budapesta, galeria White Space Chelsea din New York, Muzeul de Artă Modernă și Contemporană G. Sciortino-Monreale din Italia, de unde a primit premiul Trofeo internazionale “Tavolozza d’argento”, Galeria de artă “Spazio Big Santa Marta” din Milano, de unde a primit premiul I la concursul internațional de pictură “La couleur d’un poeme” ediția a VI-a 2021 și “Premio speciale Arti visive” la ediția a VII-a, Galeria ArtExpo din Italia, de unde a primit Premiul I “Mercurio d’oro per le arti visive” și nu în ultimul rând Premiul Special al Juriului la ediția a V-a a concursului internațional de pictură “Martha Bibescu” din România – 2024.
Operele sale au făcut deliciul unor publicații din țară ca “Independența română – Independența prin cultură”, “Cronica timpului”, “Convorbiri literar–artistice”, “Dacia Nemuritoare” și al unor publicații din străinătate: BudapestArtexpo, Annuario internazionle d’arte contemporanea “Artisti 20” – Italia, revista italiană Art Now etc.
Cojocaru Vergil- Cover
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro