Gheorghe Viorel Surdoiu

Data și anul nașterii: 27 noiembrie 1964, Târgu-Jiu. Licență în jurnalism și filosofie

Experiență artistică și literară Grafician și publicist comentator – Jurnalul de Gorj Colaborator al postului de radio Omega din Tg-Jiu, co-redactor al emisiunilor: Noua Generaţie; Tânăr şi liber; Plus 3; Expresul de la ora 9. Editorialist la săptămânalul Informaţia de Gorj. Redactor-șef al săptămânalului Timpul de Gorj. Redactor de rubrică la cotidianul Gorjeanul, redactor responsabil de ediții la Gazeta Gorjului cultural. Inspector de specialitate, cultură scrisă, PR la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj Redactor-șef la revistele Jiul de Sus și Crinul Satelor, realizator al periodicelor Bilete de Papagal și Hazul.

Până în prezent – Redactor la Biblioteca Județeană Christian Tell, Gorj. Din 2018, redactor șef al Revistei de literatură, arte și istorie culturală Spicon, Târgu-Jiu. Colaborări la Clipa, revistă săptămânală editată în SUA. Autor al cărților de poezie: „Contextul desprinderii de haos” – 2011, ”De cealaltă parte a ploii” – 2016, ”Omiliile toamnei. Altminteri” – 2019.

Prezent în antologii: Creații literare prezente în revistele: Portal măiastra, Mozaic, Die Brucke, Lyric; Columna, Caietele Columna, Unu. Recenzii în Revista Portal Măiastra, Cotidianul, Revista Neuma, Revista Boema, cotidianul Gorjeanul, Revista Athanor.

Premiul pentru manuscris ”Contextul desprinderii de haos” la Festivalul internațional de literatură Tudor Arghezi, 2009. Premiul Elvira Godeanu pentru cronică dramatică: Viorel Surdoiu, la Festivalul de teatru Târgu Jiu. Ediția 2009 – pentru promovarea imaginii publice a marii actrițe în conștiința contemporanilor prin presa scrisă.

ARIPI DE PĂMÂNT
Poporul din care sunt parte
scrie în carte
s-a născut între două lupte
între viață și moarte
(spune Blandiana
– un popor vegetal)
condamnat la viață mortal
cu rădăcini aeriene
și aripi de pământ
între vânt și cuvânt
ființând
blând
flămând mereu de aer
îndrăgostit de sânziene
precum Eliade
și de balade
și de cules stele
prin fân
din lacrimi bacoviene
făurind castele
LA MARGINEA LUMII DIN MINE
Toți copacii
de pe toți munții și de pe toate
dealurile
au rădăcinile înfipte în mine
Firele de iarbă
eu le hrănesc
Păsările durerii își fac în mine cuib
și-mi cresc aripi frânte
visând
zborul ce nu-l vor zbura niciodată
Întreb
cât mai este până la marginea
lumii din mine
M-ai trecut dincolo
îmi spune inima
îmi spune sufletul meu
de departe
Si ce-or să facă munții și dealurile
fără îmbrățișarea mea
Vor fi ultime ploi
și marea le va face uitate
pe toate
în tine
ACASA INFINITULUI
Și încă-mi mai pun
capul sub Poarta
ce poartă răbdarea de timp
nesfârșit
Și încă-mi mai spăl
podul palmei
în stele oglindite vremelnic în Jiu
Și încă mai știu
înainte de-a sta pe un scaun
tăcut
la o masă cu vremea
că-i un rost rugăciunea
Și c-un genunchi înfipt în pământ
eu încă mai calc
pe istoria scobită în piatră
Și sunt dalta lovită de soartă
în poartă să stau
să-l aștept
să-i văd Primul pas
de la începutul lumii
rămas
ca un zbor
într-un dor de Acasa
Infinitului
Departe de el însuși
spiritul lui Buddha
devenind
miracol
și
Pasăre

ORAȘUL
Între un vânt care-și descrețește
fruntea
sub umbrele brazilor drepți
lumânări verzi
peste care se binevoiește soarele
flacără plimbătoare
Pe lângă istoria plăsmuită
în fiecare chip de casă
efigii ale celor ce le-au fost
demiurgi
prin timp călători înapoi
ascultând poveștile
încrustate-n pavaj și cele
mărturisitoare
de vremuri datate
pe ziduri
în ziduri
în carnea roșie a cărămizii
pe străzi înguste sau largi
curgând în șoaptă dialogurile
ferestrelor sobre
geometrie cazonă
sau limbajul subtil
floriscient
atrăgător
cu irizări petalifere
zâmbind în silabe sclipiri
precum abia perceptibile semne
din ochii
chemători către taină
charetele n-au mai trecut de mult
timp pe acolo
dar poți intui ritmul potcoavelor
cailor burgi
scânteind granitul cel negru ros
roțile valsând
între clopotele de sfert
ale orologiului negru din turlă
strigătul târgoveților
prețuindu-și truda
ca o liturghie a vieții
în trecere
pentru că doar
”Verbum Domini manet in
aeternum”
aerul
vibrând
între norii mângâind Tâmpa
regatul întins
stins în depresiune
peste care ca un lac ocru
plin de solzi
și nervuri
se revarsă
Orașul
ȘI ÎNGERII
Pe aici nu se trece
pe-aici se îngenunchează
se îngemănează rădăcinile
în muguri
din ruguri
până la cenușa vântului exilat
către fronturi de fum
către palmele pline de pământ
în loc de piele de carne de viață
către pumnii
ca niște ochi împietriți
vis
către păsări de gheața amară
pe-aici toamnele
sunt mereu sângerii
și îngerii
trec mereu podul
ÎN STIL BAROC
Ting ting tong ting ting
tong ting
tin tin
….
sonata pentru chitară/ De Scarlatti/
baroc
*
”Muzica II” ”Nud” ”Jumătatea
plină a
paharului” ”Pasajul scărilor”
într-o expoziție virtuală
agitație vorbe priviri admirând
priviri într-un raid sumar peste
pereții
chipuri nuduri cai case bărci
pictorul Iorga Nicolae
și criticul Roxana Pasculescu
vorbind despre curbele îmbrăcate
în
veșmântul luxos dinamizat
nuduri cai case bărci
comparații cu Picasso si Cezane
chitara în stil baroc:
tag tag tin tag tin…
*
o dimineață de septembrie
și amintirea unei toamne frumoase
la Muzeul Satului
atunci în urmă cu mai bine de trei
decenii
eu noi câțiva doritori de învățare
descoperind pe hârtie forma unei
biserici din cărbune
biserica veche din lemn
însingurată
profesorul Iorga supraveghindune
la fel ca în filmul vernisajului
privire vioaie surâzătoare
profundă totuși
arta răzbate prin epoci
artistul se ascunde în creație
*
o dimineață de februarie acum
cu lumina începând să coboare de
la munte
cu o mică turmă de nori
imposibil de trecut cu vederea
din fundal apare ziua trecută
cu porci grohăind și măgari jucând
peste
pânză aruncată în noroi
peisajul conține scene de conflict
mediatic
ziua se chinuie sub greutatea
culorilor unei
democrații îmbâcsite
exploatarea zonelor iraționalului
precum la Picasso
descompunerea formei
și apoi recompunerea formei
după criterii foarte atent alese
Guernica de exemplu
*
văd chipul țării mele desfigurat de
copitele animalelor care au pus
stăpânire pe ea
nici Scarlatti nici amintiri de
toamna cu pictorul Iorga
de biserică ce să mai spun
toate se ascund știind că
acum
este
încă o zi în care
prostia umblă prin Casa Poporului
și prin Guvernica
precum imaginile
dintr-un tablou Hieronymus Bosch
sau din Neo Grotescul lui Chris Mars
Din vol. OMILIILE TOAMNEI

Doina Bârcă