GIMNASTICA ROMÂNEASCĂ, ÎN CĂUTAREA GLORIEI PIERDUTE

GIMNASTICA ROMÂNEASCĂ,
ÎN CĂUTAREA GLORIEI PIERDUTE

Cluj-Napoca va fi în această lună, timp de patru zile, capitala gimnasticii. Sala Polivalentă din orașul ardelean găzduiește în perioada 19-23 aprilie 2017 Campionatul European de gimnastică artistică, întrecere care reunește aproape 400 de sportivi din 37 de țări. Oficialii forului român de specialitate speră ca la aceste Europene gimnastica românească să aibă un nou „restart”. „Ne propunem să câștigăm cu cele două loturi, masculin și feminin, două-trei medalii”, a anunțat Adrian Stoica, președintele Federației Române de Gimnastică.

PRIMELE MEDALII

Gimnastica a reprezentat una dintre disciplinele cu care România s-a mândrit în lume, dar, la fel ca multe alte activități de succes din țara noastră, a decăzut în ultima perioadă. Prima medalie olimpică din istorie a fost obținută în 1956, la Melbourne, unde echipa feminină formată Elena Fodor Dobrovolschi, Georgeta Hurmuzachi, Sonia Iovan, Elena Leuștean, Elena Sacalici și Emilia Vătășoiu a luat bronzul. Tot un bronz l-a obținut și în concursul individual Elena Leuștean, la sol. Performanța a fost repetată și la Olimpiada din 1960, de la Roma, când echipa din care făceau parte Anastasia Ionescu, Sonia Ivan, Elena Leuștean, Elena Niculescu, Uța Poreceanu Schlandt și Emilia Vătășoiu a luat medalia de bronz. Anterior, în 1957, la prima ediție a Campionatului European feminin, desfășurat la București, Sonia Ivan și Elena Leuștean au câștigat medaliile de argint și, respectiv, bronz, iar echipa feminină se mai poate mândri și cu un bronz mondial, adjudecat în 1958, la Moscova.
A urmat, însă, o perioadă de declin. În 1964, echipa feminină de gimnastică s-a clasat pe locul 4 la Jocurile Olimpice de la Tokyo, cea masculină a terminat abia pe poziția a 12-a, iar în 1968 gimnaștii români n-au participat la Olimpiada de la Ciudad de Mexico. Din acest motiv, au fost luate o serie de măsuri pentru redresarea situației, cum ar fi trimiterea antrenorilor români la cursuri de specializare în străinătate, cantonamente comune ale sportivilor români cu cei sovietici și japonezi și,
poate cel mai important, înființarea școlii de gimnastică de la Onești, care, în scurt timp, avea să devină un adevărat laborator pentru performanță.

PERIOADA DE AUR

Rezultatele nu s-au lăsat așteptate. După un loc cinci la Campionatul Mondial din 1970 și poziția a șasea la Jocurile Olimpice din 1972 obținute de echipa feminină, din care se remarcau Alina Goreac și Anca Grigoraș, a venit perioada de dominație mondială a gimnastelor românce, în fruntea cărora se afla Nadia Comăneci. La Olimpiada de la Montreal, din 1976, pe lângă faptul că a intrat în istoria acestui sport, fiind prima gimnastă din lume notată cu 10, Nadia a câștigat trei medalii de aur la bârnă, individual compus și paralele inegale și una de bronz la sol, la aceasta adăugându-se argintul luat de echipa compusă din Nadia Comăneci, Mariana Constantin, Georgeta Gabor, Anca Grigoraș, Gabriela Trușcă și Teodora Ungureanu la paralele inegale, și bronzul Teodorei Ungureanu la bârnă. În plus, Dan Grecu a obținut medalia de bronz la inele, devenind primul gimnast român medaliat la Jocurile Olimpice. Nadia Comăneci a strălucit și la Jocurile din 1980 de la Moscova, unde a obținut două medalii de aur (bârnă și sol) și un argint la individual compus. Bilanțul a fost completat cu medalia de argint a echipei feminine (Nadia Comăneci, Rodica Dunca, Emilia Eberle, Cristina Elena Grigoraș, Melitha Ruth și Dumitrița Dumitrița Truner) și a Teodorei Ungureanu la paralele inegale, precum și cu două bronzuri adjudecate de Melitha Ruth la paralele inegale și sărituri.
În 1984, la Los Angeles, echipa feminină formată din Lavinia Agache, Laura Cutina, Cristina Elena Grigoraș, Simona Păuca, Mihaela Stănuleț și Ecaterina Szabo a devenit campioană olimpică, iar Ecaterina Szabo a luat aurul la bârnă (împreună cu Simona Păuca), la sărituri și la sol și argintul la individual compus. Simona Păuca și Lavinia Agache au mai obținut câte-un bronz la individual compus, respectiv sărituri. Peste patru ani, la Seul, a venit rândul Danielei Silivaș să strălucească: aur la bârnă, paralele inegale și sol, argint la individual compus și bronz la sărituri.
Echipa feminină alcătuită din Aurelia Dobre, Eugenia Golea, Celestina Ștefania Popa, Gabriela Potorac, Daniela Silivaș și Camelia Voina a obținut medalia de argint. Gabriela Potorac a mai câștigat un argint la sărituri și un bronz la bârnă, iar Marius Gherman a adus a doua medalie olimpică pentru gimnastica masculină românească: bronz la bară fixă. În 1992, la Barcelona, a fost Olimpiada Laviniei Miloșevici: aur la sărituri și la sol, argint cu echipa din care mai făceau parte Cristina Bontaș, Gina Gogean, Vanda Hădărean, Maria Niculiță și Mirela Pașca și bronz la individual compus. Tot o medalie de bronz a obținut și Cristina Bontaș, la sol. În 1996, la Atlanta, gimnastica românească a adus un singur aur olimpic: Simona Amânar, la sărituri. Simona a mai obținut o medalie de argint, la sol, și două de bronz, la individual compus și pe echipe, alături de Gina Gogean, Ionela Loaieș, Alexandra Marinescu, Lavinia Miloșovici și Mirela Țugurlan. La Atlanta, Gina Gogean
și-a adjudecat o medalie de argint la individual compus și două de bronz (bârnă și sărituri), iar Lavinia Miloșovici a luat bronzul la individual compus. O surpriză plăcută au reprezentat-o Marius Urzică și Dan Burincă: argint la cal cu mânere, respectiv inele.

Gimnastica românească a fost la înălțime la Jocurile Olimpice din 2000, de la Sydney, unde echipa feminină compusă din Simona Amânar, Loredana Boboc, Florența Andreea Isărescu, Maria Olaru, Claudia Presecan și Andreea Răducan s-a clasat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. De asemenea, Simona Amânar, la individual compus, și Marius Urzică, la cal cu mânere, au cucerit titlul olimpic, Maria Olaru (individual compus) și Andreea Răducan (sărituri) au luat câte o medalie de argint, iar Simona Amânar a mai câștigat și un bronz la sol. Ultima Olimpiadă în care gimnaștii noștri au adus o zestre impresionantă de medalii a fost cea din 2004, de la Atena, unde România a luat aurul atât pe echipe (Oana Ban, Alexandra Eremia, Cătălina Ponor, Monica Roșu, Daniela Sofronie, Silvia Stroescu) cât și în concursurile individuale (Cătălina Ponor – bârnă și sol și Monica Roșu – sărituri). La acestea s-au adăugat trei medalii de argint (Marius Urzică la cal cu mânere, Marian Drăgulescu la sol și Daniela Sofronie la sol) și trei de bronz (echipa masculină compusă din Marian Drăgulescu, Ilie Daniel Popescu, Dan Potra, Răzvan Șelariu, Ioan Suciu și Marius Urzică; Alexandra Eremia la bârnă și Marian Drăgulescu la sărituri).

DECLINUL

În anii care au urmat, gimnastica românească s-a dus din ce în ce mai jos.
A mai avut o zvâcnire la Jocurile din 2008, de la Beijing (Sandra Izbașa – aur la sol și un bronz obținut de echipa formată din Andreea Acatrinei, Gabriela Drăgoi, Andreea Florentina Grigore, Sandra Izbașa, Steliana Nistor și Anamaria Tămîrjan) și la cele din 2012 de la Londra (Sandra Izbașa – aur la sărituri, Cătălina Ponor – argint la sol și bronzul obținut de echipa Diana Bulimar, Diana Chelaru, Larisa Iordache, Sandra Izbașa și Cătălina Ponor), după care a venit contraperformanța de la Rio de Janeiro, unde nici echipa feminină, nici cea masculină nu s-a calificat. Anul trecut, în Brazilia, gimnastica românească i-a avut ca reprezentanți doar pe Cătălina Ponor, Marian Drăgulescu și Andrei Munteanu, dar niciunul dinre sportivi n-a cucerit o
medalie, fapt ce nu s-a mai întâmplat de 44 de ani. Poate că la Europenele de la Cluj-Napoca, pe lângă Larisa Iordache, Cătălina Ponor și Marian Drăgulescu, vor apărea și alți sportivi valoroși care să ducă gimnastica românească acolo unde s-a aflat atâta timp: în vârful topului mondial…

MUGUR BĂILEȘTEANU