ACASĂ / ARTICOLE / OGLINDA ȘCOLII / Gimnaziul Ion Maiorescu din Giurgiu

Gimnaziul Ion Maiorescu din Giurgiu

Gimnaziul Ion Maiorescu
din Giurgiu reper al învățământului
din zona de sud a țării

Orașele au viața lor economică, socială, culturală, politică și religioasă. În domeniul culturii învățământul reprezintă factorul cel mai important. Colegiul Național „Ion Maiorescu” este o instituțiile de prestigiu din istoria modernă și contemporană a României, din a doua jumătate a secolului XIX până în prezent

Din aceste considerente istoria actualului colegiu național poate fi structurată în mai multe perioade în funcție de rolul unor personalități în procesul de dezvoltare a instituției de învățământ și evoluția istorică a statului român: epoca profesorilor Arhimandrescu (1869-1873), Barcian (1873-1915), perioada interbelică, perioada comunistă (1945- 1989) și evoluția colegiului după 1989. Gimnaziul s-a înființat la 4 noiembrie 1869 cu două clase. Primul director a fost craioveanul Șt. Archimandrescu, care preda partea științifică. Sub directoratul acestuia s-a construit clădirea gimnaziului prin hotărârea conducătorilor orașului, prefect Apostol Aricescu, primar Cană Popescu. Din 1873 director este ales de cadrele didactice ale instituției de învățământ Nicolae Droc Barcian, profesor al gimnaziului din 1870, originar din Rășinari. Realizările cadrelor didactice sub conducerea profesorului Nicolae Droc Barcian sunt consemnate de presa vremii. Ziarul „Presa Liberă” din 19 aprilie 1898, despre rezultatele pregătirii elevilor la Gimnaziul „Ion Maiorescu” scria: „Dacă se recapitulează activitatea ce s-a desfășurat în cursul anilor de la 1872 și până în prezent, la gimnaziul nostru local, rămânem uimiți de rezultatele obținute”: cinci doctori în medicină; 4 licențiați în matematică și fizico-naturale; 3 ingineri; 14 absolvenți de drept; 1 profesor universitar și 3 de liceu; 5 căpitani armata română; trei sublocotenenți marina română; 5 funcționari, poștă, 25 la căile ferate, 10 funcții diferite în administrație, 25 comercianți; 14 absolvenți școala militară, 12 ingineri conductori, 16 medici veterinari; doi absolvenți de silvicultură, trei absolvenți conservator. Ziarul aduce mulțumiri corpului profesoral de la Gimnaziul Ion Maiorescu și directorului profesorului Nicolae Droc Barcian numit de elevi și părinți „Bunul Droc”. Succesul învățământului din Gimnaziul „Ion Maiorescu” s-a datorat legăturii școlii cu familia, parteneriatului cu comunitatea locală, cu personalități ale culturii și științei românești. Dintre profesorii acestei instituții de învățământ amintim pe: Traian Lalescu, Nicolae Cartojan, N. A. Constantinescu, Alexandru Cartojan, Savin Popescu. Dintre elevii liceului amintim: George Georgescu – dirijor al Filarmonicii de Stat din 1920, pe Ion Aurel Maican – regizor de teatru, pe filozoful și istoricul literar Tudor Vianu, pe Nicolae Dărăscu – pictor renumit, pe Gheorghe Gh. Mateescu – istoric – elev al lui Vasile Pârvan, pe Marin Şt. Chiriţescu – profesor la Facultatea de Agronomie din Cluj, Marin Drăcea – profesor la Facultatea de Silvicultură din Bucureşti, Ion Maximilian – regizor şi director al teatrului dramatic din Constanța, frații Adameșteanu, Ionel Băjescu – Oardă, de asemenea autorul acestor rânduri. În ceea ce privește clădirea, în 1928 au fost finalizate lucrările de la etaj sub directoratul profesorului Savin Popescu, între 1957- 1959 a fost construită aripa nouă, iar între 1975-1976 sala de sport. În 2002 s-a aprobat construcția clădirii noi a gimnaziului prin propunerea prof. dr. Ștefan Păun, inspector general al județului Giurgiu și inginer proiecte Gogoașă Ionica aprobată de directorul din minister, responsabil cu reabilitarea școlii, prof. univ. dr. Nicolae Postăvaru. Evoluția demografică și schimbările de programă de învățământ sau profil au determinat creșterea numărului profesorilor. În anul școlar 1968-1969 activau 33 de profesori, iar în anul 1994, corpul profesoral număra 50 de cadre didactice. De-a lungul existenței sale această instituție de învățământ a funcționat sub mai multe denumiri: gimnaziul din Giurgiu, Gimnaziul „Ion Maiorescu”, Liceul nr. 1 Giurgiu iar din 1996 a primit titulatura de Colegiul Național „Ion Maiorescu”. În prezent, Colegiul Național „Ion Maiorescu” școlarizează elevi în clasele V-XII, învățământ gimnazial şi liceal, de zi cu profilurile: real, cu specializările matematicăinformatică, respectiv științe ale naturii și umaniste, în domeniile filologie şi științe sociale.

Ștefan Păun

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

FĂLTICENII-oglindă a școlii românești

Un loc încărcat de istorie generează în mod automat o emulație în folclorul unui popor, …

Colegiul dobrogean SPIRU HARET Tulcea

Dobrogea este istoria românilor în miniatură, prin descoperirile arheologice, cetățile grecești sau romane, monumentele otomane, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: