GIURGIU, O ÎNTÂLNIRE MEMORABILĂ

Se spune: cu o floare nu se face primăvară. Și totuși, așa apare orice primăvară, cu o floare care, odată ivită, trezește din îndelungată amorțeală mugurii în care doarme încă miracolul care va izbucni.

În acest mod trebuie privit evenimentul desfășurat la Ateneul din Giurgiu, clădire monumentală ridicată  în 1938 în vremuri de efervescență culturală și de patriotism. Modele care ar putea fi urmate, aceasta a fost egida sub care, în ziua de 17 septembrie 2021, elevii Școlii Gimnaziale numărul 7 s-au întâlnit cu oameni care, după o viață închinată muncii și idealurilor, au lăsat ceva în urma lor. Pe de o parte Școala, cu elevii și corpul didactic activ sau din trecut, iar de partea cealaltă Fundația Literar-Istorică Stoika, reprezentată de o duzină de personalități ale lumii literare și universitare. Nu-i înșiruim aici pe toți ci îi amintim doar pe eminentul eminescolog Nicolae Georgescu (o parte din profesorii Gimnaziului i-au fost elevi) și pe distinsul universitar Ștefan Păun care, giurgiuvean fiind, a jucat un rol în ambivalență, gazdă și invitat. Cel care poartă pe umeri povara Fundației, Laurențiu Florian Stoica, a oferit și înmânat zeci de diplome și premii elevilor merituoși ai Gimnaziului, dar și profesorilor. Au fost și momente muzicale, iar timpul alocat s-a scurs cu repeziciune, în atmosfera încărcată emoțional de ambele părți.

Nu voi zăbovi asupra detaliilor, spre a releva semnificația insolitului eveniment.

În contrast cu evoluția școlii în alte părți ale lumii, unde se tinde spre o cât mai mare deschidere către societate (UE, America, Japonia, China), sistemul educațional românesc a ridicat adevărate ziduri care separă școala de societate, astfel încât școala a devenit searbădă, uscată, neatractivă, axată pe reproducere și nu pe creativitate, pe stimularea libertății de gândire. De aici, rata ridicată de abandon școlar și performanțele tot mai reduse . Închistarea școlii a cvasiimpusă de miniștri care au încercat să fie buni administratori dar fără să insufle patos unui corp didactic pe măsura nobleței misiunii sale.

Învățământul românesc înregistrează un declin progresiv, mai accentuat pe vremea ministeriatelor Ecaterinei Andronescu dar și a actualului ministru Sorin Câmpeanu, incapabili să se ridice sau măcar să tindă spre reformismul lui Spiru Haret sau al lui Ilie Murgulescu, cel care a reluat (remarcabil curaj în vremuri comuniste) tradiția liceului cu 12 clase (părăsind abrupt modelul sovietic de 10 clase) și reintroducând  materiile clasice care stimulează cunoașterea și, încă mai mult,  a impus reintegrarea în învățământ a unor oameni de mare valoare dar care fuseseră îndepărtați de obtuzitatea politicii staliniste.

Dincolo de volumul de cunoștințe acumulate, școala are misiunea de a forma caractere, personalități închegate, buni cetățeni pentru care patriotismul nu este o vorbă golită de conținut, onoarea, cinstea și dreptatea să fie virtuți definitorii pentru tânăra generație. Constantin Noica vorbea despre o astfel de școală formativă de caracter. Câteva aspecte concrete sunt ilustrative.

În zilele libere de la sfârșitul săptămânii instituțiile noastre de învățământ  sunt închise. Ori, în toate celelalte țări UE școlile vibrează de tot felul de activități atractive: se organizează excursii și vizite la muzee, sport, muzică (școlile dețin instrumente muzicale iar profesori-instructori deprind elevii cu sensurile acestei arte), teatru, diverse cursuri (prim ajutor, artă culinară, meșteșuguri),  voluntariat pe diverse domenii etc. În nici o altă țară voluntariatul nu are o cotă atât de scăzută ca în România. În China nu există nici un elev care să nu fi sădit măcar un copac, iar noile păduri au schimbat fața Chinei.

Școala noastră refuză contactul elevilor cu personalități care ar putea servi drept modele, nu copiate ci chiar privite cu ochi critic:  scriitori, istorici, oameni de știință, oameni care au suferit cumplitele persecuții din vremea anilor de teroare comunistă, anii 50-60, când numeroși elevi și studenți au fost condamnați la ani grei de închisoare, foști elevi ai școlii respective care au atins înalte performanțe ș.a.

Tocmai prin acest aspect a fost  atât de deosebit evenimentul de la Giurgiu. În fața elevilor au venit și au vorbit astfel de oameni cu care nu mulți au șansa să-i vadă, să-i asculte și cu care  să dialogheze. Fundața Stoica a reușit să aducă în fața elevilor giurgiuveni o pleiadă de astel de personalități, poate chiar prea multe dintrodată. Școala a ieșit din închistare și izolare, s-a deschis către lume. A fost floarea de care vorbeam, cea care anunță izbucnirea florală a unei veritabile primăveri.

Eșecul sistemului nostru de învățământ în planul formării conștiinței civice este pe deplin ilustrat de faptul că tinerii care au trecut majoratul nu se prezintă la vot, ori, ar fi fost de așteptat ca aceștia să fie nerăbdători ca la sosirea acestui moment de responsabilitate să se manifeste în viața publică.

Prezența la vot a absolvenților de licee și a studenților a fost catastrofală. Viitorul țării le este indiferent, mulți nutresc gândul părăsirii țării da baștină.

Școala nu le-a cultivat nici dragostea de carte. La întâlnirile cu scriitorii cu prilejul lansărilor de carte nu lipsesc doar tinerii ci și profesorii. Recent, la Râmnicu Vâlcea, în sala Bibliotecii Județene, un grup de valoroși scriitori din capitală au purtat discuții literare si au prezentat opere pe care le considerăm de valoare. Nici un profesor de limbă și literatură română, de istorie sau de alte materii formativ esențiale nu a fost în sală! În alte țări UE, la astfel de evenimente sălile sunt pline, iar intrarea se face pe bază de bilet. În Franța, la o foarte recentă lansare de carte biletul a costat 20 de Euro.

Rezultatele lamentabile ale celor perindați la conducerea Ministerul Educației sar în ochi.

O valoare morală fără de care societatea falimentează este cinstea. Ministerul Educației a refuzat cu obstinație îndepărtarea din învățământ a celor care au comis fraudă științifică (fapt de extremă gravitate oriunde în lume), plagiat, falsificare de documente (inclusiv la concursuri), note false vândute ca la tarabă și alte asemenea. A refuzat anularea doctoratelor plagiate, cu câteva excepții implicate  în lupta politică pentru ciolan (regret folosirea acestui termen). Așa zisele Comisii de Etică sunt cu totul inoperante, ca o fațadă potemkinistă în spatele căreia nu se află nimic.

Tânăra generație are nevoie, în formarea ei, de modele care să le structureze năzuințele. Li se oferă, din păcate, mai degrabă modele negative: plagiatori care conduc doctorate, falsificatori de date științifice care întunecă prestigiul cercetării românești și alte asemenea.

Să sperăm că floarea de la Giurgiu, cum am denumit acest eveniment timpuriu dar de cotitură, va  chema spre înflorire o nouă primăvară, atât de așteptată.

Corneliu Zeana