GNOMUL CARPATIN (I)

GNOMUL CARPATIN (I)

Ce să fie această expresie ca denumire, menţionată ori dezvoltată în diverse publicaţii? Este o creatură mitică, subterană, apropiată de elementele ancestrale ale pământului. Se spune că ar fi un spirit despre care se crede că locuieşte în interiorul pământului, păzind bogăţiile lui ascunse. Ca nume, ar proveni din zona franceză, gnomè. Că el, produs al pământului, atingerea razelor de soare îl transformă, atunci când anumite condiţii converg consensual, în stare de stană de piatră e o concluzie a celor care nu cred în această magnifică dăinuire pământească. Alteori, se transportă spre alte zări de nepătruns ochiului uman sub alte forme care nu pot fi observate imediat, dar care veghează.
În sens literal cuvântul a fost fabricat de Paracelsus în anul 1541. Acest nume a fost dat unor pitici diformi, supranaturali, care după părerea cabaliştilor locuiesc în pământ, unde păzesc comori. Femeile lor se numesc gnomide.
Gnomii carpatini pot fi întâlniţi de cei care cutreieră Carpaţii; îndeosebi îi observă cutezătorii munţilor; aceia care, cu un rucsac în spate şi puţine merinde, admiră din plin frumuseţile naturii, trăiesc cu şi prin ea. Pe unul l-am întâlnit şi eu; fără a interacţiona (la început), pentru bunul motiv că ei, gnomii, aparţin unei lumi continue şi unitare, că sunt legaţi de pământ, de planeta noastră, faţă de alţii care au evadat spre alte lumi.
Că noţiunea de gnom nu este într-un anume sens considerată a fi autohtonă şi că pentru început, spre a trezi interesul cititorului, oarecum am împrumutat-o poate fi scuzabil.
Pentru acest teritoriu, în limitele graniţelor noastre extinse, şi nu numai, apreciez că acest personaj este eternul PELAGEU – un fel de pelasg, apropiat ori izvorât din Geea şi scoborâtor din zeii DACI. El, acest PELAGEU, este pogorâtor din munte pentru că ancestral a fost legat de Marea Sarmatică.
E indiscutabil că această problemă a fost trecută într-un fel de derizoriu printr-o „incantaţie” media consistentă cum ar fi „noi trăim în interiorul unei sfere artificiale” sau „cel mai mare secret al sistemului nostru solar”, Luna, a fost un asteroid, transformat într-o navă spaţială extraterestră acum 14.000 de ani, sau că dacii au ajuns primii pe lună, Iisus marele iniţiat din Dacia, urmaşii lui Noe, pelasgii din Retezat etc.
Putem construi oricâte module pentru perioade asupra cărora nu avem decât izvoare istorice indirecte ori colaterale.
colaterale.
Dar o întâlnire cu un omuleţ, dăinuitor peste milenii, nu poate fi decât o sursă uluitoare de informaţii pe care deocamdată nu le avem, dar care, pentru unii dintre noi, stătători pe acest pământ străvechi, punctiform, ni le prezervăm, considerăm că ne aparţin şi ne sunt la îndemână.
Într-o dimineaţă târzie, spre prânz, eram pe un versant al muntelui Rarău, iar la o oarecare distanţă, pe un meterez, cred că era un fel de om; am avut impresia că surâdea. Nu avea mai mult de 1,60 m înălţime, se afla la circa 20-25 m distanţă de mine. Ca îmbrăcăminte avea un fel de „geacă” din lână, pantaloni (iţari) tot din lână, opinci în picioare şi o cuşmă de oaie pe cap. Avea o barbă colilie, iar mâinile neverosimil de mari. Ochii lui erau ceva ce nu poate fi explicat. O combinaţie între ochi de sticlă şi o flacără care îţi pătrunde până în străfundul sufletului şi te hipnotizează, te transformă numai din privire, în sclavul său, în sclavul său mental şi mnemonic. „Discuţia” a fost destul de scurtă, apreciez acum, fără grai, numai telepatic, dar, derulând, episoadele a fost întinsă pe milenii.
„Ce trebuie să ştii este faptul că civilizaţiile terestre parcurg cicluri de 10.000 de ani (ai voştri), şi la sfârşitul acestei perioade se parcurge traiectoria de la să spunem, „sălbatici”, „primitivi” până la stadiul de a interacţiona la nivel galactic“. Aşa a debutat „discuţia”.
Dar Atlantida (Insula lui Atlas), fiind pomenită tangenţial de către Platon, Timaios ori Critias? Versiunea pe care v-aţi însuşit-o este o localizare a ei între Gibraltar şi Grecia de atunci. Vechii descriptori, cei de mai sus, nefiind contemporani cu această civilizaţie, au preluat informaţii orale; oricum, toate vagi.
Cel mai aproape de adevăr (şi el însă foarte departe), Teopompus din Chios, descrie ca fiind un ţinut în ocean (Marea Mediterană n.a.) numit Meropis. Regele Midas al Frigiei arată că aceşti atlanţi aveau talia dublă faţă de cea a oamenilor obişnuiţi. Locuiau în cetăţi uriaşe, aveau armate de milioane de luptători, putând ocupa orice teritoriu.
Mai târziu, Francis Bacon descrie o societate utopică pe care o fixează în America. Între atâtea ipoteze, eu pot să-ţi clarific simplu această poveste. Atlantida se întindea din nordul Africii actuale, Spania, Orientul Mijlociu, Anglia, până spre ţările nordice. Peste tot au lăsat urme, dar actuala civilizaţie le ignoră.
Atlanţii, cum le spuneţi voi, erau de două categorii, cei corpolenţi, vânjoşi, luptători, care făceau parte din „masa muncitoare”, care depăşeau adesea 2,5 m înălţime, putând ridica uşor 5-600 kg, şi cei de talie în accepţiunea noastră normală, până la 1,75 m.
Unde era reala diferenţă? Primii puteau căra greutăţi uriaşe, dar nu puteau construi, cei uriaşi erau de fapt supuşii celor „mici”. Cei din urmă, cu ajutorul minţii, adunându-se în grupuri coagulative, puteau muta din loc greutăţile imense. Aşa au luat fiinţă primele piramide (cele vechi). Zidul uriaş de apărare din Oceanul Atlantic, construcţiile din Bucegi, Stonehenge. Ultimul are 30 de blocuri imense de piatră (multiplu de 6). A fost construit cu 3.000 ani î.Ch. (de fapt, cu mult mai mult) data fiind departe de adevăr. Nu este nici opera druizilor, cum nici cele menţionate mai sus, nu au ca date de referinţă cele câteva mii de ani î.Ch.
În realitate, atlanţii reprezintă o secvenţă temporală terestră în care o societate, amplu răspândită pe cel puţin trei actuale continente, şi-a dezvoltat capacităţile tehnologice, într-o confreerie de tip binom uriaşi forţă brută şi „pitici” ca forţă psiho-mentală. Au reuşit să lase urme, uriaşii au „dispărut” sub pământ, „piticii” au evoluat în spaţiul intergalactic.
Sunt secvenţe care nu se circumscriu acestui interval?
Desigur. A avut loc o întrepătrundere în dezvoltarea acestei evoluţii. Cu 7.000 de ani înaintea construirii primei piramide mai acătării sub inginerirea unor „arhitecţi” veniţi din spaţiu, din constelaţia Alpha – Centauri, din binomul 61 Cygni cum îi spuneţi voi. Noi am fost constrânşi, acum 5.000 de ani ante Christos şi perioada după, să împingem civilizaţia de pe acest teritoriu pe care ne aflam mai întâi spre zona Indiei actuale, apoi spre civilizaţia minoică ce abia începuse şi, în fine, ceva mai târziu către Imperiile din zona Persiei de azi. Şi de ce atâta tevatură?
Pentru că oamenii aşa cum îi percepem noi trebuie să se afle într-o continuă lucrare, atât cei de demult cât şi cei actuali nu trebuie să aibă stare, să nu aibe o păguboasă linişte ori nelucrare. Pacea este un ideal pe care îl visaţi, dar nu va fi realizat niciodată de către voi, pentru că frământarea umană trebuie să fie asemănătoare cu frământarea mărilor şi oceanelor. Voi înşivă aţi ajuns la concluzia că „Somnul raţiunii naşte monştri”, enunţat de către unul dintre filozofii voştri, Francesco Goya. Şi acest concept deja produce în prezent efecte. Crizele economice provocate tot de voi, multe comunităţi intră în colapsuri care nu mai pot fi gestionate, o lume întreagă fierbe în cazanele, nu ale iadului vostru, ci ale neînţelegerilor, iar războiul izvorât din pacea pe care o proclamaţi este la tot pasul.
Cum a fost posibil acest lucru, fără a fi acuzat de oarecari derapaje mintale?
Mi-a explicat că el şi mulţi ca el apar periodic, în Retezat, în Bucegi, Parâng şi în alte zone ale ţării, ca să vadă ce se mai întâmplă pe la „noi”.
Ei spun că păzesc un imens teritoriu care nu va fi nicând distrus, chiar dacă în acest areal au loc cutremure ori războaie devastatoare. Asemeni lor se află alţii şi pe alte meleaguri bântuite de cutremure, precum Japonia, America de Sud, şi apropierea de aceste zone telurice nu trebuie să ne sperie, ci să ne adune, că în aceste zone a fost, este şi va fi o civilizaţie continuă şi dezvoltată. Îl întrerup – dar California?
Aici, băiete, e o altă problemă; nu face parte din interesul nostru. Detaliază-mi! În cel mult o sută de ani nu va mai exista; aceasta va deveni o insulă a Pacificului.
Bine, asta se cam ştie, dar cu restul lumii? Omule viu, asta deocamdată nu trebuie să ştii concret, pentru că îţi va dispărea interesul pentru viitor. Oricum, o altă evoluţie conflictuală în prezent se „coace” pe continentul European. Poate fi un război scurt, dar deosebit de distrugător.
Dar Japonia, de ce este „tocată” continuu de fel de fel de nenorociri? Cutremure, distrugeri de tot felul. cu ce au greşit acei oameni ce locuiesc acolo? Oamenii nu, dar ei mai demult s-au desprins din marele Imperiu de la Apus (al Chinei). Au considerat că se pot dezvolta independent. Au reuşit, devenind un fel de tigrişor asiatic. Marele tigru însă, din care şi ei proveneau, se va dezvolta teribil pentru cel puţin cinci sute de ani şi va domina întreaga lume. Chiar întreaga lume? Da, aşa le este hărăzit şi nu vor avea pace până nu îl vor şi realiza. Asta e, istoria se scurge ineluctabil.
Bine, hai să o luăm cu ale noastre.
Aici lucrurile sunt foarte simple. Motivul e că s-a păstrat structura de demult a acestui areal. Hai să-ţi arăt.
Înainte de a te iniţia în alte sfere pe care un om de rând, chiar cu un nivel superior de cultură nu le poate pricepe, vreau să te întrebi, dacă te poţi desprinde de prezent, dacă ai curajul să laşi totul deoparte. Pentru ce? Pentru cunoaştere, pentru a accede la un alt nivel, inaccesibil chiar pentru un iniţiat. Şi pentru ce? E aici chiar e o întrebare crucială. Poţi rămâne ignorant şi să trăieşti în cuibul tău, cu aceiaşi ignoranţi, mulţumiţi de viaţa lor, fără a-şi face probleme pentru ziua de mâine, fără a avea nici un fel de proiecţie pentru viitor.
Contează clipa, momentul; acum trăiesc şi nu mă interesează nimic. Cel care îmi „oferă” o viaţă veşnică indiferent de religie, este bine că o face, sunt mulţumit de această proiecţie, dar în afara faptului că sunt un desăvârşit supus, altceva nu am ce face, nu pot influenţa, şi nici nu vreau în nici un fel să cunosc „paradisul” vieţii mele. Există un „Diriguitor” care mă va ajuta în toate cele, sunt convins de această soluţie şi nici nu-i caut variante.
Bine, aşa percepeţi voi actuala configuraţie a vieţii, dar hai să te conduc într-o altă dimensiune, în care poţi să participi ca pământean.
Apelativul meu rămâne în continuare „PELAGEU”, dar pentru tine, că vrei să extinzi această noţiune, înclin să fiu de acord, ca să mă consideri un gnom. M-ai catalogat încă de la început că eu sunt un gnom şi că de fapt aş aparţine altor ţinuturi. Greşeşti. „Gnom” reprezintă de fapt o prescurtare a unor noţiuni primare. Gn – provine de la „Gnosis” (în greceşte – cunoaştere, ca un termen cuprinzător asupra tuturor lucrurilor pământului) şi, „OM” – tot din greceşte (nu din sanscrita sama) homo ca formă unanim acceptată la romani de homo sapiens. Gnom ar fi un fel de cunoscător universal, ca formulă prescurtată. Cum ar fi cel care cugetă asupra sensului vieţii şi asupra lucrurilor de pe pământ, şi nu numai.

(continuare în numărul viitor)

FLORIAN LAURENŢIU STOICA