GRIGORE GAFENCU – PERSONALITATE MARCANTĂ A DIPLOMAȚIEI ȘI EXILULUI ROMÂNESC

GRIGORE GAFENCU
PERSONALITATE MARCANTĂ A DIPLOMAȚIEI
ȘI EXILULUI ROMÂNESC

Lucrările şi studiile apărute, îndeosebi după anul 1989, atestă, fără tăgadă, că Grigore Gafencu a reprezentat una dintre personalităţile de excepţie ale exilului românesc.
Afirmaţia nu ne aparţine doar nouă, românilor, ci şi multor străini, nume sonore ale vieţii politice din ţările lor. Grigore Gafencu s-a născut, aşa cum consemnează unele surse, la 30 ianuarie 1892, la Bârlad. Alte surse, dar şi documente de arhivă studiate, dau, ca loc de naştere, oraşul Bucureşti. Face studii strălucite la Şcoala Secundară şi Colegiul din Glarisegg (Elveţia), urmate la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Geneva, iar la Ecole de Droit din Paris obţine titlul de doctor. Cariera militară a lui Grigore Gafencu este impresionantă. Încă de la vârsta de 21 de ani participă la Campania din Bulgaria (august 1913), după care este avansat la gradul de sublocotenent şi repartizat la Regimentul 2 Obuziere Uşoare. Cu acelaşi regiment ia parte la campania din Transilvania, începând din luna august 1916. După doar trei luni, la cerere, este mutat la aviaţie şi repartizat la Escadrila 7 Farnar. Dovada înaltelor sale calităţi ostăşeşti o face în perioada premergătoare şi în timpul aprigelor lupte de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, din vara anului 1917. Pentru faptele sale de arme a fost decorat cu ordinele „Coroana României”, „Virtutea Aeronautică”, „Steaua României”, „Military Cross” (distincţie britanică), iar la 9 aprilie 1918 primea cel mai înalt ordin din Armata Romnână, „Mihai Viteazul”.
În cariera sa militară, însumând 656 de zile, a fost avansat până la gradul de maior, grad cu care va fi demobilizat la 1 iunie 1918. Pentru excelenta sa colaborare cu aviatorii francezi, a primit şi distincţia „Legiunea de Onoare”.
După Primul Război Mondial, între anii 1920-1941 a îndeplinit funcţii politice: deputat şi senator în Parlamentul României; secretar şi subsecretar de stat în diferite ministere; ministru al Afacerilor Externe (decembrie 1938 – iunie 1940); ministru ad-interim la Propaganda Naţională (24 noiembrie 1939 – 4 martie 1940); ministru plenipotenţiar al României la Moscova (august 1940 – iunie 1941).
Odată cu intrarea României în războiul contra Uniunii Sovietice, la 22 iunie 1941, misiunea diplomatică a lui Grigore Gafencu la Moscova va lua sfârşit. Revenit în ţară, deşi avea posibilitatea de a se stabili în Anglia sau S.U.A, alege să plece în Elveţia, ţară neutră, pe care o cunoştea bine din vremea când făcea studiile aici. În jurnalul său, Gafencu explică această alegere. Prin stabilirea în Anglia sau S.U.A, devenea duşman al ţării sale. Cariera diplomatică a lui Grigore Gafencu, deşi scurtă, este exemplară în realizări. În aprilie 1939 a fost primit de Hitler, la Berlin. A făcut, de asemenea, vizite diplomatice la Belgrad, Varşovia, Bruxelles, Londra, Paris, Ankara şi Atena, fiind primit, peste tot, cu onoruri militare. Stabilit în Elveţia, la Geneva, într-un exil impus, Gafencu îşi continuă bunele relaţii cu mediile diplomatice europene. Ceea ce atrage însă atenţia întregii Europe, dar şi ţărilor de pe alte continente este vasta sa activitate de conferenţiar şi autor de articole, publicate în reviste prestigioase, precum „Jurnal de Geneve”, „Gazette de Lausanne”, „Curieux”, „La Suisse” şi altele.
La 30 martie 1944 îi apare prima lucrare de referinţă, intitulată „Preliminarii ale războiului din Est” în care face o analiză a relaţiilor sovieto-germane dinaintea izbucnirii războiului. Aceasta este urmată de o altă lucrare, apărută la 28 ianuarie 1946, relevantă pentru soarta şi viitorul Europei după război, având titlul sugestiv „Ultimele zile ale Europei”. Aflat în exil, împreună cu alţi români iubitori de ţară, Grigore Gafencu îşi dedică întreaga energie pentru apărarea intereselor României la Conferinţa de Pace de la Paris. În acest sens va înainta acestui for un memoriu intitulat „România în faţa Conferinţei de Pace”.
Grigore Gafencu se va implica activ şi în rezolvarea problemelor stringente ale Europei postbelice. În calitate de membru al Uniunii Europene a Federaţiilor (U.E.F), al cărei congres de constituire a avut loc la Montreaux (27–31 august 1947) va reuşi să impună formula „Cu toţi europenii, cei din Est şi cei din Vest, care luptă cu sinceritate şi dezinteres pentru a uni Europa în libertate”. Meritele sale în afirmarea U.E.F vor duce la alegerea sa ca preşedinte al prestigioasei organizaţii (8 aprilie 1956).
Grigore Gafencu s-a aflat în ceea ce numim „exil după exil”. După exilul elveţian a urmat cel american, odată cu stabilirea sa la New York, în aprilie 1949. Aici s-a implicat în încercarea de unire a exilului românesc, fiind membru fondator al „Comitetului Naţional Român” şi, mai târziu, al „Ligii Românilor Liberi”. A făcut parte, de asemenea, din alte organisme de referinţă ale Mişcării Europene: „Noile Echipe Internaţionale”, „Adunarea Naţiunilor Europene Captive”, „Comisia Europei Centrale şi Orientale”, „Cercle de l’Union” „Union Interalliée” şi „Societé d’Histoire Générale et d’Histoire Diplomatique”.
Soarta nedreaptă a făcut ca, la 30 ianuarie 1957, când împlinea 65 de ani, să se stingă din viaţă, la Paris. La catafalcul marelui dispărut, depus la Biserica Ortodoxă Română din Paris, au fost prezente mari personalităţi ale vieţii politice şi diplomatice din ţări Vest Europene, ziarişti, membri marcanţi ai unor organizaţii europene şi exilaţi români.

FLORICA DOBRE
Dr. DUMITRU DOBRE