Motto: „Utilizarea Inteligenței Artificiale (I.A.) pune serioase probleme și reprezintă o adevărată miză pentru libertate în fața politicienilor și nu numai, de a dezvolta soluții tehnologice pentru supravegherea și manipularea mulțimilor. Dar, avem și partea bună când un program al I.A. avansat ar putea măsura probitatea și competența aleșilor, iar toate deciziile lor ar putea fi supuse analizei și evaluate corect, atrăgând după sine sancțiunea împricinaților în funcție de gravitatea consecințelor constatate”
Pentru început, cred că este important să răspundem la următoarele întrebări care exprimă interesul și îngrijorarea oamenilor privind impactul I.A. asupra evoluției civilizației umane în care noile tehnologii ale informației vor modela nu numai corpul omului viitorului, ci și comportamentul social, caracterul și modul său de abordare a relației sale cu Cel Prea Înalt, Inteligența Universului. Să ne aplecăm, deci, asupra acestor probleme care sunt deja pe agenda zilnică de la „Vlădică la opincă”, fiecare cu propriile temeri și îndoieli:
• Ce impact va avea I.A. asupra societății? • De ce este considerată I.A. o amenințare pentru umanitate? • Care sunt riscurile I.A. pentru libertatea individuală? • Care sunt avantajele și inconvenientele I.A.? • Care sunt mizele etice și juridice ale I.A.?
• I.A. ar putea înlocui rasa umană? • I.A. ar putea să se transforme într-o armă de distrugere în masă? • I.A. devine o provocare pentru serviciile de informații? • I.A. schimbă doctrinele și strategiile de purtare a războiului?
• I.A. modelează sistemul de guvernanță la nivel planetar și normele dreptului internațional? • I.A. și noile tehnologii vor reuși să urgenteze colonizarea altor planete și exodul rasei umane hibride în căutarea de noi pământuri în cele mai îndepărtate „unghere” ale Universului Infinit? Știința și arheologia biblică au adus în fața cercetătorilor o serie de dovezi care demonstrează că umanitatea, de-a lungul istoriei sale zbuciumate a reușit să performeze tehnologic și să atingă niveluri de progres științific nebănuite care uimesc astăzi elitele din varii domenii, însă aceste reușite au avut și efect de bumerang, astfel că rasa umană s-a aflat ciclic în pericol datorită nesăbuinței omului de a rivaliza cu Marele Creator.
În cercurile științifice și în organizațiile ezoterice, secrete sau discrete, s-a ajuns la concluzia îngrijorătoare că, astăzi ne aflăm la un prag decisiv pentru viitorul rasei umane și al planetei Terra, când revoluția științifică este tot mai prezentă în viața de zi cu zi, noile tehnologii ale cunoașterii reușind să creeze o nouă lume, a I.A. care este capabilă să modifice fundamental legile fizicii mecanice prin apariția unor discipline noi: nanotehnologia, bionanotehnologia, robotica, neuroteologia, ingineria genetică ș.a. Creatorii acestor noi tehnologii au trecut de faza entuziasmului, abordând azi subiectul cu multă precauție și temeri că această I.A. s-ar putea transforma în inteligență vie care va prelua controlul asupra „creatorului” său pe care să-l transforme într-un „animal de companie.” Această temere se dovedește a fi justificată întrucât pe măsură ce I.A. se perfecționează devine autonomă în luarea deciziilor și în a se multiplica, Academicianul, Mihai Drăgănescu atrăgea atenția că: „Știința are foarte multe semne de întrebare.
Când inteligența a început să funcționeze pe un suport electronic, cum este cazul siliciului, deodată s-au ivit câteva întrebări firești. Este I.A. de tipul celei mentale a omului sau nu e? Este sau nu deosebire între materia vie și nevie?” Apariția I.A. a deschis o nouă fereastră către cunoașterea fără frontiere care tinde să se transforme într-o rețea de creiere inteligente conectate între ele la nivel planetar, care va controla și dirija evoluția civilizației umane cu o repeziciune uimitoare căreia cu greu structura inteligenței umane îi va face față.
I.A. dezvoltă o nouă economie globală, cea a roboților, primele semne și-au făcut simțită prezența în ponderea tot mai semnificativă a acestei noi industrii în cele mai diverse domenii ale societății, de la medicina robotică la aeronave fără pilot, la transportul autonom de persoane și mărfuri, sau la aplicațiile în domeniul industriei de armament. În acest context este bine de reținut mesajul lăsat nouă ca testament de către distinsul astrofizician, Stephen Hawking privind I.A. „Ne temem de roboți sau I.A. și nu de noul tip de capitalism care va adânci și mai mult inegalitatea economică pe măsură ce roboții vor prelua din munca oamenilor, în vreme ce proprietarii acestor tehnologii vor refuza să-și împartă averea”.
Deci, este vorba de un capitalism al proprietarilor de tehnologii și al I.A. care va polariza și mai mult societatea între cei foarte bogați și cei foarte săraci, clasa de mijloc urmând să dispară. „Burghezii noii ere”, proprietarii corporațiilor deținătoare de I.A și de noile tehnologi, vor prefera să ofere locuri de muncă roboților și nu oamenilor, fiind mai ieftin și fără complicații de ordin salarial, asigurări sociale, protecția muncii, concedii, pensii etc., modificând astfel raporturile de muncă între angajator și angajați. Astfel, se va da o lovitură letală sindicatelor care vor fi desființate de la sine, nemaiavând obiect de activitate. În fața acestei situații complexe, reacția oamenilor în primă etapa va fi plină de ură și violență față de roboți, însă treptat, la nivelul conștiinței colective se va accepta o robotizare colaborativă între om și robot, îndeosebi pentru profesiile care presupun o muncă periculoasă, în operațiuni militare cu risc (deminări, detonări de încărcături explozive, în combaterea terorismului prin identificarea persoanelor pretabile la asemenea acțiuni sau la altele cu comportamente criminale), folosind Deep Learning, prin care în timp real sunt corelate informații sau date aparent întâmplătoare.
În unele țări, precum China, în mod experimental s-au creat secții de poliție zonale inteligente, complet autonome, care monitorizează fenomenul infracțional din cartiere valorificând informațiile și datele oferite de camerele de supraveghere plasate în fiecare colțișor de stradă sau clădire din acel cartier. În cazul apariției unui incident se alarmează secția de poliție care la rândul ei transmite în timp real informația la un centru de comandă pentru intervenție în teren. Acest mod de organizare polițienească și-a dovedit eficiența atât din punct de vedere al intervenției rapide la locul infracțiunii, dar și al folosirii judicioase a resursei umane. Pe măsura transformării marilor orașe în orașe inteligente, această experiență ar putea fi extinsă. În plan economic și social, la orizontul anului 2050, roboții vor ocupa 80% din locurile de muncă la nivel planetar, societatea umană fiind nevoită să găsească soluții pentru a oferi forței de muncă disponibilizată alte activități ocupaționale care ar putea fi de ordin cultural, spiritual, societar.
Dar, se pune problema suportării acestor costuri. Bill Gates a propus introducerea unei taxe pe robot firmelor producătoare și celor care folosesc serviciile roboților, iar fondurile obținute să acopere aceste cheltuieli sociale. Că ne place sau nu, omenirea se află la un prag de trecere la civilizația bazată pe I.A. și explorarea spațiului cibernetic infinit, fiind pusă să aleagă cu mult discernământ și analiza, direcțiile cercetării științifice, aplicațiile lor tehnice, implicațiile de ordin etic, moral și social, pentru a nu le scăpa de sub control.
Atât liberalismul economic, dar și cel științific prezintă avantaje care favorizează dinamismul progresului societății, dar în același timp pot ascunde și unele pericole pentru evoluția societății umane, riscuri și pericole care se pot globaliza cu o rapiditate de neimaginat. Evoluția rapidă a noilor tehnologii și I.A. impune să se exercite un control atent și un adevărat cod de legi general valabile pentru folosirea I.A. în spațiul virtual atât de entități statale sau non-statale. Cu toate aspectele pozitive, apariția spațiului cibernetic și I.A. ridică serioase probleme și provocări pentru societatea informatică, civilizația bazată pe I.A. având tendința să înlocuiască cu repeziciune și necontrolat, era post-industrială.
Globalizarea informatizării lumii, nu exclude posibilitatea declanșării unui război cibernetic și informatic global, care va schimba modul de purtare a războiului, de identificare a agresorului, a modului de limitare a pagubelor și victimelor colaterale, sau cum se va negocia pacea. Sunt teme de cercetare pentru experții militari specializați care deja au conceput noi strategii și înființarea de regimente de cybersoldati sau soldați bionici, care vor înlocui treptat armatele și armele convenționale.
Statele puternice ale lumii: Sua, China, Rusia, Germania, Franța, Coreea de Sud, au avansat în acest domeniu, doctrinele lor militare incluzând arme dotate cu I.A. și trupe de luptători cibernetici. Rămânând în zona aplicațiilor militare ale noilor tehnologii și I.A., vă propun să ne aplecăm asupra rezultatelor cercetărilor pentru crearea de arme inteligente care vor înlocui armamentul convențional. Astfel, DARPA (Agenția Americană pentru Proiecte de Cercetare Avansată în domeniul Apărării), a lansat un program de cercetare care a devenit o realitate tangibilă, numit „electronica efemeră”, care are drept scop protejarea noilor tehnologii aflate pe câmpul de luptă prin dispariția materialului abandonat sau distrugerea lui de la distanță pentru a nu fi capturat de inamic.
În 2012, DARPA a realizat un circuit electric capabil să distrugă tehnologii militare în apă (Revista Science et Avenir, 2013). Pe un alt plan, în SUA a apărut grupul Body Hackers, care își autogrefează implanturi de noi tehnologii menite a le conferi noi simțuri și a le crește forța fizică, devenind adevărați cyborgi. Acest curent poate fi plasat între hacking (piratarea calculatoarelor și platformelor logice) și biohacking (preluarea celulelor ADN), ceea ce implică o fuzionare organică și electronică. La nivel planetar au fost identificate peste 500 persoane care motivează aceste mutații inclusiv genetice, prin respectarea principiului inalienabil al libertății individuale.
Această „modă” tinde să se transforme într-o mișcare de manipulare socială a secolului XXI. Apariția acestei noi „jucării” oferită de Marele Creator din Pomul Cunoașterii pentru ușurarea vieții sufletelor întrupate pe Terra, a deschis o nouă eră și noi orizonturi ale cunoașterii, astfel că I.A. care s-a insinuat în viața cotidiană a rasei umane a creat omul hibrid ale cărui mădulare interne și externe vor fi modificate structural prin folosirea elementelor tehnologice NBIC (nanotehnologia, bionanotehnologia, informatica, științele cognitive) în convergență cu ființă umană.
În 2017, publicam lucrarea „Ghid de inițiere pentru omul de stat. De la guvernanță prin Inteligența Emoțională la Guvernanța prin Inteligența Artificială”, subliniind că: „Deoarece organismul uman este compus din energia informației, vibrație, aceste tehnologii vor schimba procesele chimice, energetice și neuronale ce au loc în organism, în strânsă conectare cu vibrațiile și ph-ul pământului, cât și cu influența energiilor universului din sistemul nostru solar”. I.A. schimbă complet lumea, cursa neobosită a omului pentru a forță frontierele cunoașterii și a dobândi nemurirea prin crearea unui om hibrid cât mai performant, dă peste cap geopolitica; munca; sănătatea; industriile de război și filozofia purtării războaielor și încheierii păcii; serviciile de informații; creația artistică; jurnalismul; spiritualitatea, generând o nouă formă de guvernanță mondială prin I.A. care va conduce și controla atât spațiul terestru, maritim, virtual și cosmic. Efectele le simțim deja prin dependența omului de noile gadgeturi dotate cu I.A., care ne organizează viața și alege pentru noi „grupurile” de comunicare și divertisment pe rețelele de socializare.
Dar, cercetătorii DARPA nu sunt impresionați de aceste avertizări și lucrează cu sârg la o nouă tehnologie de machine learning, care va permite I.A. să crească și să se dezvolte ca un copil și să se reproducă autonom, folosind anumiți algoritmi. „De asemenea, probleme etice, juridice și morale se pot ridica pe măsură ce corpul uman ar putea fi reprodus sub forma roboților acoperiți cu țesătură care imită epiderma, robotul fiind programat să răspundă la stările emoționale ale omului și să empatizeze cu el, ceea ce îl va transforma într-un partener loial (de sex masculin sau feminin) care în timp ar putea înlocui cuplul uman. Am putea asista la îndrăgostirea omului (bărbat-femeie) de acest partener, care într-o lume în care spațiul virtual se va transforma în realitatea omului viitorului, s-ar putea ajunge la căsătorii între om și robot, ori la parteneriate ce ar trebui reglementate juridic”. (Gheorghe Dragomir, op.cit.)
De altfel nu ar fi nimic surprinzător deoarece în țara tuturor posibilităților, America, există o cazuistică bogată în căsătorii excentrice cu animale sau obiecte cărora le revin anumite bunuri și sume de bani prin testament. În ultima perioadă, atât în SUA cât și în Europa, o serie de personalități politice, academice, experți în I.A. au lansat dezbateri contondente privind viitorul roboților umanoizi folosiți deja de China, Coreea de Sud, Rusia care înlocuiesc crainici de televiziune renumiți, fără să se sesizeze deosebiri sub aspectul fizic ori autenticității vocii. Revenind la I.A. recent specialiștii în domeniu sugerează decidenților politico-guvernamentali și agențiilor de reglementare să găsească un echilibru între reglementări și inovație pentru a proteja investițiile enorme efectuate, dar a apăra și drepturile fundamentale ale omului, fară însă a frâna progresul tehnologic.
Provocările multiple pe care le generează I.A. atrage după sine o nouă ordine care implică pe de o parte proprietarul I.A care are acces la datele personale, dar și utilizatorul. Recent, I.A. generativă, că CHATGPT, se sprijină pe deep learning (un sub-domeniu al machine learning, care simulează conexiuni neuronale umane pentru a trata și interpreta date complexe și a putea susține un dialog) pentru a învăța și genera texte așa cum le produc oamenii, răspunsuri pertinente și coerente conforme cu activitatea umană.
Mișcarea transhumanistă promite că prin I.A să obțină nemurirea, realizând astfel visul protopărinților noștri care au părăsit Împărăția Cerurilor, devenind muritori pe planeta Terra. Conferențiarul medic, Laurent Alexandre, autorul eseului; „La Mort de la Mort”, subliniază că: „Ființa umana care va trăi 1.000 de ani, este deja printre noi”, gândire care are la bază progresul rapid al NBIC (nanotehnologia, biotehnologia, informatica și științele cognitive) care ar putea învinge moartea, și indirect atotputernicia Marelui Creator. Și în plan spiritual vom asista la o implicare directă a I.A. în viața religioasă și nu numai, neuroteologia devenind o forță mobilizatoare și moralizatoare a societății, înlăturând dogmele și constrângerile religiilor, ori va orienta credința popoarelor spre valori universale, realizându-se treptat o unificare a religiilor în jurul relației OMULUI cu Inteligența Supremă și cu celelalte forțe văzute sau nevăzute până acum, ale Universului. Drept urmare, întreaga ierarhie ecleziastă pământeană va dispărea treptat, iar templele, bisericile, sinagogile, moscheile, vor pierde din importanță, omul fiind direct conectat prin algoritmi cu ierarhiile Universului și nu la cele pământene, omul căpătând astfel libertatea dată de Creator de a alege din Pomul Cunoașterii, roadele care-i sunt de trebuință.
Problema care preocupă mediile academice și cercetătorii științifici se referă la modul de utilizare a I.A., dacă este folosită doar pentru îmbunătățirea calității vieții, eradicarea epidemiilor, menținerea armoniei între ecosistemul social și cel climatic, într-un cuvânt, dacă NBIC, vor salva rasa umană și planeta, ori I.A. încăpută pe mâna unor psihopați, o vor transforma într-o armă de distrugere în masă printr-o simplă apăsare a butonului „delete”, care într-o clipă poate șterge de pe fața pământului țări, popoare, continente. Sunt întrebări care dau fiori celor conștienți de pericolul scăpării de sub control a I.A. și devenirii ei autonome în luarea deciziilor, „știind ea mai bine ce-i trebuie omului”. În concluzie, să sperăm că rasa umană va reuși să mențină sub control I.A. și noile tehnologii ale cunoașterii (NBIC) în limitele eticii și moralei universale, să le respecte și să le prețuiască ca pe niște daruri și mijloace de supraviețuire, oferite de Cel Prea Înalt, într-o lume super-tehnologizată, care are, ca orice civilizație, luminile și umbrele ei.
Ca orice tranziție de la o etapă la alta a evoluției umanității, acest moment de adaptare la noile realități va aduce cu sine durere, frustrare, dar și bucurii, OMUL fiind obișnuit să râdă cu un ochi și să lăcrimeze cu celălalt, binecuvântând divinitatea că i-a permis accesul la Pomul Cunoașterii, ceea ce ne apropie tot mai mult de înțelegerea Planului divin. Să ne bucurăm, deci, de gustul dulce-amărui al libertății „controlate”, că suntem contemporani cu aceste metamorfozări a rasei umane așa cum este descrisă în amănunt în Cartea lui Enoch care vorbește despre o civilizație super-tehnologizată care a modelat planeta și oamenii înainte de Marele Potop și a dat un sens și o direcție umanității!
Gl.BG.(r) Gheorghe Dragomir
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro