ÎN APĂRAREA LIMBII ROMÂNE (III)

ÎN APĂRAREA LIMBII ROMÂNE (III)

Un europarlamentar zice: „România se autodistruge singură”. Exprimarea este un pleonasm, construcţie lexicală ce constă în alăturarea a doi termeni ce au acelaşi sens.
– Auto – element prim de compunere savantă care arată că noţiunea se referă la subiect, „de la sine”, „cu mijloace proprii”. În exprimarea neîngrijită se mai aud construcţii pleonastice: „a aduce aportul”, „a aduce contribuţia”, „a urca sus”, „a coborî jos”, „s-a automutilat cu propriile sale mâini”, „a întâmpinat dificultăţi şi greutăţi”, „a comis o gravă greşeală şi eroare”, „scurtă alocuţiune” – alocuţiune = discurs scurt, „panaceu universal” – panaceu = remediu universal, „a reveni din nou”, „a relua iarăşi”.
Pe faţa oamenilor se citea frica şi teama – trei greşeli:
– pe feţele oamenilor (formula corectă);
– dezacord între predicat şi subiect: corect – se citeau;
– teama = frică (pleonasm).
Se pronunţă corect: şaptesprezece (nu şaptisprezece); optsprezece (nu optisprezece, optîsprezece); paliativ (nu paleativ) – medicament care ameliorează, temporizează boala, fără a suprima cauza.
Substantivele şi adjectivele care au în rădăcina lor un „i” se articulează corect cu articol nehotărât astfel: copil – copii (pl. nearticulat) – copiii (pl. articulat); fiu – fii – fiii; argintiu – argintii – argintiii (nori); la fel se articulează: papugiu, geamgiu, hagiu, hangiu, palavragiu, plumburiu, auriu, fistichiu, zglobiu etc.
În limba noastră există două verbe care exprimă voinţa: a vrea şi a voi.
Formele corecte sunt eu voiesc, eu vreau (voiam, vreau, am voit, am vrut etc), NU vroiam, am vroit, vroiesc etc. Formele corecte de genitiv-dativ ale substantivelor sunt:
– substantive proprii de gen feminin: Ioanei, Mariei, Zoiei, Ecaterinei, Elenei, Floricăi, dar şi lui Carmen, lui Lyly, lui Gaby etc.
– substantive comune de gen feminin: străzii, ogrăzii, curţii, sorţii, porţii etc, dar şi fustei, vestei, crestei etc.
În limba noastră x se pronunţă: gz în cuvintele în care „x” precedă o vocală, deci „egzerciţiu” (exerciţiu); egzamen (examen); egzil (exil).
În cuvintele în care x se află înaintea unei consoane se pronunţă: „cs” (extravaloare, exmatriculare).

FLOAREA NECŞOIU