IN MEMORIAM GHEORGHE LAZĂR – FONDATORUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ÎN LIMBA ROMÂNĂ

IN MEMORIAM GHEORGHE LAZĂR
FONDATORUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Gheorghe Lazăr s-a născut pe 5 iunie 1779 şi a trecut la cele veşnice la 17 septembrie 1823. A văzut lumina zilei şi a murit la Avrig. Istoricul Ştefan Lucşa consideră că Gheorghe Lazăr s-ar fi născut la 9 ianuarie 1782. Afirmaţiile sale se bazau pe un protocol care menţiona această dată. Totuşi, după alţi autori, data naşterii ar fi fost la 5 iunie 1779.
Gheorghe Lazăr a fost un pedagog, teolog, traducător şi inginer român, considerat fondatorul învăţământului în limba română din Ţara Românească prin înfiinţarea în 1818, în Bucureşti, a primei şcoli cu predare în limba română, Şcoala de la Sfântul Sava.Viaţa ilustrului pedagog, iubitor de ţară şi popor a fost tumultoasă şi plină de neprevăzut. Fiu de ţăran liber, Gheorghe Lazăr a crescut de mic în casa baronului Samuel von Brukenthal. Remarcându-i aptitudinea pentru studiu, baronul l-a trimis să învețe la gimnaziile din Sibiu şi Cluj, şi apoi la Viena, unde a frecventat studii superioare de filozofie, istorie şi de ştiinţe fizico-matematice.
Ulterior a studiat şi tehnologia. După absolvirea studiilor, Gheorghe Lazăr s-a întors în Transilvania, la Sibiu. Aici a fost hirotonisit arhidiacon şi a obţinut un post la Şcoala teologică ortodoxă. Activitatea sa în cadrul Şcolii teologice ortodoxe a constat, printre altele, în traducerea în limba română a unor lucrări cu caracter pedagogic şi chiar a unui manual de pedagogie.
Aceste preocupări ale lui Gheorghe Lazăr nu au fost apreciate de episcopul Vasile Moga, întrucât acesta era un adept al învăţământului în limba slavonă. Din această cauză s-a iscat un conflict între cei doi, în urma căruia activitatea culturală a lui Gheorghe Lazăr avea să înceteze, interzicându-i-se tipărirea manualelor în limba română. Conflictul dintre ei s-a amplificat până acolo unde, în urma unui proces disciplinar, la sfârşitul anului 1815, Gheorghe Lazăr a fost destituit de către guvernatorul Transilvaniei, care l-a pus totodată şi sub supravegherea autorităţilor poliţieneşti.
Revoltat de această nedreptate a autorităţilor, dar conştient că în Transilvania în care s-a născut şi căreia îi datora atât de multe lucruri nu-şi mai poate desfăşura activitatea profesională aşa cum şi-a dorit-o, va trebui să treacă munţii şi să se stabilească în Bucureşti, unde îşi va câştiga pentru început existenţa ca profesor particular. În Ţara Românească, Gheorghe Lazăr va milita pentru promovarea ideii de înfiinţare a unei şcoli româneşti la cel mai înalt nivel ştiinţific posibil în acea perioadă, într-o vreme în care învăţământul se desfăşura în limba greacă. Ideea sa nu a rămas fără ecou. Dimpotrivă, şi-a găsit numeroşi adepţi, printre care şi pe Iordache Golescu şi Constantin Bălăceanu. După o muncă intensă, aproape epuizantă, Gheorghe Lazăr reuşeşte să obţină, la 24 martie 1818, aprobarea pentru înfiinţarea şcolii româneşti. Activitatea de predare în limba română a început într-un local impropriu din centrul capitalei, la Sfântul Sava. La început, elevii care frecventau şcoala erau băieţi de mici meseriaşi, târgoveţi şi dascăli, pentru că fiii de boieri mergeau în continuare la şcoala cu predare în limba greacă. Instituţia nou creată de Gheorghe Lazăr a devenit în scurt timp principalul centru de consolidare şi difuzare a culturii româneşti. Eforturile pedagogului au început să rodească şi să devină credibile într-o lume închistată în prejudecăţi şi inerţii păgubitoare pentru progresul educaţiei în Ţara Românească.
Prima generaţie de elevi a fost frecventată, printre mulţi alţii, de Petrache Poenaru (inventatorul stiloului), Daniel Tomescu, Simion Marcovici.

Se poate considera că şcoala de la Sfântul Sava este cel mai vechi institut educaţional din Bucureşti cu predare în limba română, iar Gheorghe Lazăr un făuritor al acestuia, un patriot român, un vizionar, un răspânditor de cultură într-o epocă în care aceasta era accesibilă categoriilor sociale înstărite. Cu toate piedicile care i s-au pus şi greutăţile pe care a trebuit să le învingă, Gheorghe Lazăr nu şi-a abandonat misiunea divină, nu a renunţat la visul său de a traduce şi scrie cărţi în limba română, fapt care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români. Şcoala lui Lazăr (nume biblic, predestinat să schimbe în bine destinul semenilor săi) a fost frecventată de copii proveniţi din familii nevoiaşe, care-şi duceau cu greu traiul la marginea oraşului. Pedagogul şi teologul Gheorghe Lazăr i-a învăţat cu paşi mici tainele ştiinţelor matematice şi ale filozofiei, în limba lor maternă, pe care o vorbeau în fiecare zi în familie, pe maidane şi la şcoală în pauzele dintre ore.
Era o binecuvântare, o adevărată eliberare, o revoluţie prin cultură. Un moment important din viaţa ilustrului pedagog a fost şi acela din timpul Revoluţiei din 1821, când Gheorghe Lazăr şi elevii săi au trecut de partea lui Tudor Vladimirescu, contribuind la fortificarea taberei de la Cotroceni. În acele momente de suflu patriotic, calităţile de inginer ale lui Gheorghe Lazăr i-au câştigat încrederea lui Tudor Vladimirescu, fapt pentru care acesta i-a pus la dispoziţie o mie de oameni pentru construcţia de metereze. În sensul celor afirmate, documentele existente la Arhivele Statului din Bucureşti confirmă despre activitatea inginerească a dascălului, concretizată şi prin unele din lucrările pe care le-a executat şi care au rămas nu numai în Bucureşti: ridicarea topografică a Moşiei Obislavu (Dâmboviţa) sau a Moşiei Fântânele (Prahova).
Colaborarea sa cu revoluţionarii conduşi de Tudor Vladimirescu nu a rămas nesancţionată din partea autorităţilor. Persecuţiile pe care a trebuit să le îndure l-au determinat să renunţe la Bucureşti şi să se retragă în satul natal de unde a plecat în anii tinereţii, tot ca urmare a reprimărilor la care a fost supus. Întors bolnav şi decepţionat în Avrig, se stinge din viaţă în ziua de 17 septembrie 1823.
A fost înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, în imediata vecinătate a casei natale. Peste mai bine de un secol, în anul 1934, Şcoala militară de ofiţeri de infanterie din Sibiu a reamenajat mormântul său.
Elogiul posterităţii sale a fost făcut de proprii săi elevi, Ion Heliade Rădulescu şi Petrache Poenaru, care au oferit istoriei primele date biografice precum şi primele analize ale ideilor pedagogului Gheorghe Lazăr. În timp, recunoaşterea activităţii sale s-a făcut prin amplasarea în multe localităţi din România a statuii lui Gheorghe Lazăr. Pentru majoritatea românilor este cunoscută impunătoarea statuie din Piaţa Universităţii din Bucureşti. Aceasta a fost amplasată în anul 1886, pentru a readuce în memoria tuturor întreaga sa operă dedicată identităţii româneşti. Un alt gest de recunoştinţă l-a avut contele Scarlat H. Rosetti, unul dintre elevii săi, care în anul 1864 a ridicat primul monument dedicat personalităţii lui Gheorghe Lazăr. Monumentul a fost amplasat în curtea bisericii din Avrig şi a costat 550 de florini. Ulterior, tot în Avrig, în centrul localităţii, a fost instalat un bust dedicat ilustrului dascăl. Concepţia acestuia îi aparţine sculptorului Cornel Medrea. Nici sibienii nu l-au uitat. În memoria lui Gheorghe Lazăr, au amplasat bustul acestuia în faţa palatului ASTRA. În semn de preţuire pentru fondatorul învăţământului în limba română, mai multe instituţii de învăţământ poartă numele ilustrului patriot şi dascăl Gheorghe Lazăr, printre care: colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti (întemeiat sub acest nume în anul 1860), Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu (fostul liceu al iezuiţilor), Colegiul Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj Napoca, Grupul Şcolar „Gheorghe Lazăr” din Baia Mare, Liceul teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica etc.
În anul 1973 UNESCO a comemorat 150 de ani de la moartea lui Gheorghe Lazăr, invocându-se activitatea, viaţa şi opera unuia dintre cei mai străluciţi dascăli, deschizător de drumuri ai culturii române.

Conf.univ.dr. GABRIEL I. NĂSTASE