ÎNCEPUTUL DOMNIEI LUI MIRCEA CEL BĂTRÂN – SEPTEMBRIE 1386

ÎNCEPUTUL DOMNIEI LUI MIRCEA CEL BĂTRÂN
– SEPTEMBRIE 1386 –

În urma victoriei de la Posada împotriva ungurilor cotropitori din noiembrie 1330, Basarab I, unificatorul voievodatelor dintre Carpaţi şi Dunăre, a consacrat apariţia unui stat medieval românesc. Acesta avea să fie cunoscut în Istorie sub denumirea de Ţara Românească, cu fruntariile între Dunăre la sud, munţii Carpaţi la nord şi vest, Milcovul şi Siretul la nord est. Izvoarele străine i-au dat diverse nume: Walachia, Ungrovlahia, Terra Transalpina, Ak Iflak. Întemeietorul de dinastie şi de ţară independentă a avut urmaşi vrednici: Nicolae Alexandru care a consolidat ţara, Vlaicu a sporit-o prin stăpânirea Amlaşului şi Făgăraşului, Radu I şi Dan I au dezvoltat şi întărit moştenirea.
Mircea cel Bătrân a fost numit de diverşi cronicari cu acest cognomen, spre a fi deosebit de alţi pretendenţi la domnie sau Domni cu acelaşi nume: pretendentul Mircea din 1442, alt poftitor de scaun în 1481, Domnul Mircea Ciobanul (1545-1552, 1553-1554, 1558-1559). Mircea era fiul lui Radu Vodă I (1376-1385) şi fratele lui Dan I (1385-1386). Se născuse pe 1360 (după aprecierile lui Nicolae Iorga) şi a urmat în scaun fratelui său Dan ucis în sudul Dunării de Ivan Şişman, ţarul bulgar de Târnovo. Evenimentul a avut loc la 23 septembrie 1386, conform informaţiei date de Mihail Moxa, preluată din Cronica anonimă bulgară.
Aşadar, în septembrie 1386, Mircea accede la tron urmând fratelui său Dan (frate numai de tată întrucât acesta era fiul Anei, prima soţie a lui Radu I, iar Mircea fiul Calinichiei, a doua soţie) cu care era asociat la domnie. Domnia sa a durat până în 31 ianuarie 1418 (31 de ani, 4 luni, 7 zile), una din cele mai lungi domnii ale Ţării Româneşti, depăşită numai de cea a lui Basarab I (circa 1310-1352). Afară de Dan, Mircea a mai avut şi alt frate cunoscut, Jupan Staico, mare boier proprietar de moşii. Soţia lui Mircea, Doamna Mara, se pare că era originară din Ungaria, avea moşii lângă lacul Balaton şi se trăgea din neamul german Cilly (fiul lui Iancu de Hunedoara, Laurenţiu, a fost executat fiindcă l-a ucis pe magnatul Ulrich de Cilly). Mircea a avut mai mulţi fii dintre care patru i-au urmat la domnie. Aceştia au fost: Mihail I (1418-1420), Radu II Prasnaglava (1420-1422, 1426-1427), Alexandru Aldea (1431-1436), Vlad Dracul (1437-1442, 1444-1447, tatăl lui Vlad Ţepeş).
În scrisoarea adresată Mănăstirii Tismana la 23 noiembrie 1406, Mircea îşi declina posesiunile folosind titulatura: Io, Mircea, mare voievod şi domn singur stăpânitor a toată ţara Ungrovlahiei, şi a părţilor de peste munţi, încă şi spre părţile tătăreşti şi Herţeg al Amlaşului şi Făgăraşului şi domn al Banatului Severinului şi de amândouă părţile peste toată Podunavia şi încă până la Mare cea Mare şi singur stăpânitor al cetăţii Dârstor.

În primul rând, Mircea îşi afirmă moştenirea sa, Ţara Românească dintre Carpaţi şi Dunăre, unde era singur stăpânitor, deoarece după bătălia de la Rovine cu turcii, Vlad (probabil fiu al lui Dan I) îi contestase autoritatea şi se instituise în ţară un condominium al celor doi prin 1395. Linia Dunării era graniţa fermă a ţării.
Mircea a devenit stăpân al ţării lui Dobrotici (Terram Dobroticii Despotum), când Dobrogea, inclusiv Silistra s-a unit cu Ţara
Românească până la Marea cea Mare (Marea Neagră), în urma unei victorii asupra otomanilor.
Totodată, era domn al cetăţii Dârstor/Durostorum (Drâstru grade gospodin). Amlaşul şi Făgăraşul erau sigur stăpânite de voievozii români din 1369, încă din timpul lui Vlaicu I (probabil erau chiar din 1247). Părţile tătărăşti erau sudul Moldovei cu cetatea Chilia, teritoriul dintre Prut şi Nistru numit atunci Basarabia (Ţara lui Basarab sau a Basarabilor), denumire sub care în 1812 a intrat în componenţa Rusiei ţariste, când turcii au dăruit ruşilor un teritoriu care nu le aparţinea. Ţara Severinului, amintită în 1247 ca formă prestatală românească, a fost stăpânită cu intermitenţe de Domnii Munteniei Basarab I şi Vlaicu I.
Mircea a fost apreciat pentru valoarea şi calităţile sale şi de prieteni, şi de duşmani. Bărbat viteaz, activ şi puternic, care luptându-se în mai multe rânduri cu turcii, a triumfat în mod glorios (Împăratul Imperiului Romano-German, Sigismund de
Luxemburg); Domn coborâtor din străbuni al acestui neam (istoricul bizantin Laonic Calcocondil); Mircea era un principe necredincios, un mare erou necredincios (Cronica anonimă o tomană); Bărbatul cel mai viteaz şi cel mai ager dintre creştini (turcologul german Leunclavius la sf. sec. XVI).
Poetul naţional al Românilor, Mihail Eminescu, l-a apreciat în mod deosebit pe Mircea în poezia Scrisoarea III. Iubirea de moşie e un zid, în care s-au sfărâmat armatele Trăsnetului (Baiazid) la Rovine.

VIOREL GH. SPETEANU