Inginerul Nicolae Pissiota

Printre aromânii cu care ne mândrim, putem menționa și pe Nicolae Pissiota. Acesta a fost un înginer şcolit la Paris şi care și-a legat numele de Atelierele Griviţa, podul de cale ferată peste râul Buzău, Hotel Cişmigiu, dar şi de Mănăstirea Pissiota, ridicată în Prahova cu cele mai scumpe materiale ale vremii şi concursul celor mai mari specialişti ai epocii.
Născut în anul 1860 la Hrupiște, lângă Lacul Kastoria, pe teritoriul Greciei de azi, aromânul Nicolae Nacu Pissiota a fost fiul unui crescător de oi şi a avut o poveste de viaţă impresionantă. Astfel, în ciuda originilor modeste, tânărul Pissiota a fost un elev bun, care termină liceul în oraşul Bitolia, obţinând diploma de bacalaureat.

Pleacă apoi la Paris, ca bursier, unde, după un an preparator special pentru studenţii străini, la celebrul liceu parizian „Louis le Grand“ se îmbolnăveşte de tuberculoză, fiind astfel obligat să se întoarcă acasă, în Munţii Pindului, unde se îngrijeşte cu mijloacele vremii: aer curat, odihnă, lapte de oaie şi de capră. Vindecat, se reîntoarce la Paris şi îşi continuă studiile la Şcoala de Drumuri şi Poduri (Ecole Nationale des Ponts et Chausssées) între anii 1888-1892.

Cu diploma de inginer obţinută, îndemnat de prietenul său, viitorul general şi diplomat român Burghele, decide să părăsească Imperiul otoman şi să se stabilească în România, aflată în plină dezvoltare economică la sfârşitul secolului al XIX-lea. Se angajează la Căile Ferate Române, unde lucrează în specialitatea sa, drumuri şi poduri.

Cariera din Regatul României

Edifică și deține Hotelul Cișmigiu din București După o perioadă de lucru la CFR, Nicolae Pissiota îşi creează propria antrepriză de construcţii civile şi industriale care a realizat mari lucrări ale epocii.

Printre acestea, se numără Atelierele Griviţa din Bucureşti şi podul de cale ferată de peste râul Buzău. Tot de numele său se leagă şi Hotel Cişmigiu, numit iniţial „Palace Hotel”, construit în 1912 pe Bulevardul Regina Elisabeta din Bucureşti. Arhitectul clădirii a fost Arghir Culina, dar structura de rezistenţă a fost concepută chiar de Nicolae Nacu Pissiota, care a fost şi proprietarul construcţiei. Hotelul avea 200 de camere, fiind considerat hotel de categoria a doua pentru că avea şi camere cu patru paturi.

Familia Pissiota a deţinut hotelul până în 1948, când a fost naţionalizat de regimul comunist. Prin anul 1965 i-au schimbat numele în Hotel Cişmigiu, de la parcul situat în apropiere. După Revoluție s-a schimbat și destinația hotelului, acesta devenind cămin al Facultății de Teatru. Sigur vă amintiți că, despre hotelul ajuns acum cămin, aflat într-o veșnică renovare, vor cânta rockerii de la Vama Veche.

Solistul trupei care între timp s-a destrămat (Vama Veche), Tudor Chirilă, a spus că melodia a fost scrisă de actorul Cristi Iacob, iar ei doar au preluat-o din „folclorul” facultății și au pus-o pe muzica celor de la Eagles. Cântat de rău, sau și de bine, astăzi, după multe aventuri și schimbări, Hotelul Cișmigiu din București este deținut de firma spaniolă „Hercesa” și a fost redeschis în anul 2012, după 17 ani în care clădirea nu a fost funcțională și după alți câțiva ani în care s-a lucrat la renovare. Aproape 15 milioane de euro s-au investit în reconstrucția unității hoteliere.

Clădirea de astăzi, în care funcționează hotelul, găzduiește deja Institutul Cultural Spaniol „Cervantes” și o librărie Humanitas, devenind o clădire emblematică a capitalei noastre. Revenind, tânărul inginer Pissiota devine prosper şi apoi unul dintre cei mai bogaţi afacerişti ai epocii. A primit cetăţenia română prin decret de naturalizare semnat de Regele Carol I, şi s-a căsătorit, în 1894, cu Zoe Eustaţiu, fiica unui diplomat de carieră. Nicolae Pissiota şi soţia sa au avut trei fete, Elena, Maria şi Ioana. În ciuda averii, inginerul a rămas un om modest şi foarte credincios.

Construiește, dezvoltă și renovează așezăminte bisericești

Pe lista construcţiilor ridicate de el adăugându-se şi mănăstirea care poartă numele familiei, Pissiota.

Aceasta a fost construită pe proprietatea acestora din comuna prahoveană Poienarii Burchi, cumpărată în 1919 de la Generalul Angelescu, fost ministru de război. Localitatea este la aproximativ 40 de kilometri de Bucureşti şi 20 de km de Ploieşti. Mănăstirea a fost gata în anul 1928 şi are hramul Naşterea Sfintei Fecioare Maria. Potrivit istoriei lăcaşului de cult, cu gândul la enoriaşi, inginerul a construit şi a asigurat funcţionarea, lângă complexul monahal şi până în cel de-al Doilea Război Mondial, a unui dispensar sătesc şi a unui atelier de covoare. De asemenea, mănăstirea a fost înzestrată şi cu chilii pentru călugări.

Nicolae Pissiota a fost un inginer atipic, cu o fire din care răzbatea deopotrivă pragmatismul matematic şi dragostea pentru frumos. Toate construcţiile proprii sunt influenţate de amintirile din tinereţe de pe meleagurile macedonene: împodobite ca impunătoarele biserici ale aromânilor, cu trăsături ale renaşterii italiene şi o anumită preferinţă pentru romantismul secolului al XIX-lea. Operă a arhitectului Ioan Giurgea, văr al lui Zoe Eustaţiu, biserica mănăstirii Pissiota din Prahova îmbină armonios stilul renaşterii italiene cu elementele bizantine specifice bisericilor româneşti, o armonie perfectă între Orient şi Occident.

La exterior, construcţia se remarcă prin silueta romantică a campanilei (turnul cu ceas), înaltă de 20 de metri, care domină împrejurimile. La interior a beneficiat de cele mai scumpe materiale ale vremii şi de concursul celor mai mari specialişti ai epocii. Frescele, impresionante prin seninătatea chipurilor şi prin prospeţimea culorilor, au fost pictate de Costin Petrescu (acelaşi artist care a realizat şi frescele Ateneului Român Catedrala din Alba Iulia) şi de ucenicul său, Gheorghe Eftimiu. Fresca votivă din interiorul mănăstirii îi reprezintă pe Zoe şi Nicolae Pissiota. Catapeteasma este făcută din lemn de trandafir şi de cireş adus din Grecia, iar mobilierul a fost sculptat de Anghel Dima, cel care a realizat şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului.

Pardoseala bisericii este din marmură roşie de Carrara. În pronaos se află portretele ctitorilor, precum şi cele ale patriarhilor Miron Cristea şi Justinian Marina, realizări excepţionale semnate de Vasile Rudeanu în 1956. Interiorul bisericii este dominat de icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni. Icoana a fost pictată de Gheorghe Eftimiu şi este de o frumuseţe tulburătoare. Inginerul a murit în 1940, iar soţia sa un an mai târziu, amândoi fiind înmormântaţi în cripta mânăstirii. Din nefericire, la scurt timp a început şi declinul Mănăstirii Pissiota. În primele două decenii ale existenţei sale a fost mănăstire de călugări. În 1948, Patriarhul Justinian Marina a transformat-o în mănăstire de maici, iar în 1962, mănăstirea a fost desfiinţată.

Lăsat în paragină, afectat de cutremurele din 1940 şi 1977 şi de prigoana comunistă, lăcaşul a avut mult de suferit. Biserica s-a degradat, iar clădirile din jur s-au năruit. Activitatea mănăstirească a fost reluată, cu maici de la Mănăstirea Ghighiu, abia în 1993, iar în câţiva ani de muncă intensă, complexul a revenit foarte aproape de strălucirea de altădată. Amintirea aromânului Nicolae Pissiota este una încă vie, acesta fiind un patriot adevărat. Trecând pe Bulevardul Regina Elisabeta la numărul 38 veți vedea fațada luminoasă a Hotelului Cișmigiu, și poate privirea vă va purta pe la balcoane, sau spre berăria „din colț”, iar undeva în gând se va auzi melodia celor de la Vama Veche…

Conf. Univ. dr. George V Grigore