Ioan D. Caragiani

Ioan D. Caragiani

Am sărbătorit, de curând, Centenarul Marii Uniri. Această măreață înfăptuire a poporului român nu se putea realiza fără o unitate spirituală și culturală anterioară milenară. Miraculoasa unitate de limbă, simțire, obiceiuri a fost întreținută de folclorul popular și tradițiile populare transferate în principal prin viu grai din generație în generație.
Aceasta cultură a tradițiilor naționale a impresionat și atras o parte din elita vremii la diverse momente de timp din istoria națiunilor, iar la români a ajuns a fi tratată ca artă populară. Fiind element de cultură și cunoaștere, folclorul a atras numeroase personalități ale vremii, pasiunea de folclorist și traducător regăsindu-se și la cei din apropierea spațiului românesc sau cu apropieri cultural lingvistice, precum Ioan D. Caragiani , născut la 11 februarie 1841 în Avdela, Grecia, dar care a trăit, a creat în România și a decedat la 13 ianuarie 1921 (la 79 de ani), la Iași.
Fiind specialist în limba și literatura elină , membru al Junimii, membru fondator al Societății Academice Române (1867) și unul dintre marii luptători pentru drepturile aromânilor, este ușor de înțeles această atracție către limbă, folclor și tradiții, provenită din familie, și participarea la mișcările culturale ale perioadei, precum „Junimea”, ori la seratele literare ale reginei Carmen Sylva. Amintim că parcurgând cursurile școlilor primare și secundare aromânești din Avdela, Gureanta și Vlaho-Clisura, în Grecia, iar apoi studiile secundare și superioare la Atena, unde, din 1856, a studiat și filologia, Caragiani și-a creat o cultură deschisă , peste cea din familia descendentă aromână , fiind un foarte bun cunoscător al istoriei și literaturii vechi eline, dar ca bun român, cu origine și sentimente, decide ca după absolvirea facultății, în 1864, să emigreze în România. Imediat, în 1865, obține primul post de profesor la Gimnaziul Central din Iași, apoi, din 1866, cel de profesor suplinitor de limbă și literatură elină la catedra Universității Iași pentru aproape o jumă tate de secol.
Ioan D. Caragiani participa, de la sosirea la Iași, la ședințele Societății literare „Junimea”, înființată în februarie 1864, apoi a avut două mandate de conducere a Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) din Iași, cea mai veche bibliotecă din țară .
„Junimea” a fost gruparea literară cea mai însemnată a secolului XIX, la ea participând o elită de personalități precum Titu Maiorescu, Petre Carp, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor și Theodor Rosetti. A se nota că devine coleg cu persoane ilustre ca Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale și Ion Creangă.
Descendența, școala și viața trăită în afara țării îi permitea ca la fiecare pas să spună o anecdotă , o istorie cu un sârb, cu un bulgar, cu un grec, cu un turc, cu un țigan, iar accentul lui, frazele dovedeau un jargon străin, amestecat cu românește, grecește și câteodată chiar turcește, ce demonstrau originea sa exotică , dar și o cunoaștere specială .
Caragiani este ales membru ca reprezentant al românității sud-dunărene în Academia Română , cu membri din toate provinciile locuite de români, pentru a reprezenta unitatea culturală și națională a României.
La 23 septembrie 1879 a fost fondată Societatea de Cultură Macedo-Română , din care face parte și Caragiani, alături de alti iluștri ai vremii, ca C. A. Rosetti, Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi și altii.
De notat că evenimentul se desfășura în sala Ateneului Român, loc care, până în zilele noastre, atrage marile evenimente din istorie, cum s-a întâmplat recent, pe 10 ianurie 2019, când a avut loc festivitatea de preluare de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene pentru șase luni.
Trebuie menționat că , la acele vremuri, Societatea de Cultură Macedo-Română cerea românilor din Turcia Europeană , printr-o proclamație, să-și trimită copiii la școlile românești și să deschidă biserici; s-a editat în 1880 revista „Frățilia întru dreptate” , în limbile aromână și greacă , fiind perioada în care perspectiva era sumbră , mai ales cea pe care o aștepta minoritatea, o eventuală prăbușire a Imperiului Otoman. Este o perioadă în care se cristalizează identitățile naționale. În 1869, Caragiani publică cel dintâi articol dedicat acestei probleme, în revista „Junimii”, „Convorbiri literare” , cu titlul „Românii din Macedonia și poezia lor poporală ”. Astfel, ca un cunoscător al vieții și obiceiurilor românilor din sudul Dunării, Caragiani s-a decis să popularizeze folclorul, foarte puțin știut în România, dar mai ales foarte puțin cules.
Lucrările sale fac în permanență o diferență între români și celelalte popoare balcanice, pornind de la „toponimie” și „onomastică” , el publicând în 1891, în revista „Balcanica” , prima parte a unei voluminoase lucrări, intitulate „Studii istorice asupra românilor din Peninsula Balcanică” . Partea a doua va fi tipărită postum în 1941 de academicianul Pericle Papahagi, fiul sorei lui, Despa Caragiani (măritată Papahagi). Studiile sale sunt un adevărat repertoriu al macedo-românilor, iar din lista lucrărilor amintim: Cursul complet de gramatică elină , 2 vol., 1870, 1872, Românii din Macedonia și poezia lor poporală , 1869, Studiile istorice asupra românilor din Peninsula Balcanică , 1891 (publicată postum de Pericle Papahagi, în 1929).
Ioan D. Caragiani a fost apreciat de toți cunoscuții, avea un caracter plăcut și vesel, era original și simpatic când povestea, spunea anecdote, având și cunoașterea tradițiilor celorlalte naționalități din spațiul balcanic. Astfel, a fost printre cei nominalizați, în 22 octombrie 1896, să transmită Marelui Vizir de la Constantinopol un referat privind alegerea unui mitropolit al românilor din Imperiul Otoman în persoana lui Antim, pentru propășirea neamului românesc în Orient.
Contribuția lui Ioan D. Caragiani nu se rezumă doar la cunoașterea dialectului aromân, el a fost și inițiatorul dicționarului academic, o necesitate semnalată de Ion Heliade Rădulescu la 1828, când pleda pentru întocmirea unui dicționar și gramatici. De atunci se lansau apeluri pentru a ajuta frații aromâni de peste Dunăre, fiindcă erau supuși deznaționalizării.
Este de reținut că în acea etapă a cunoașterii, a abordat subiectul dialectelor limbii române, aromâne, rumelioți, fărșeroți renumiți între rumelioți pentru o limbă alterată doar cu cuvinte latinești curate, macedoromâni, reprezenta „începutul unei lucrări în care autorul voia să arate trecutul și viața romănilor din Peninsula Balcanică” , într-o perioadă când tipărirea era dificilă și costisitoare, volumul lucrărilor fiind la peste 250 pagini.
Analiza numelor, variantelor unor cuvinte și a altor contribuții ale lui I. Caragiani la cunoașterea limbii Aromâne au fost analizate și publicate de Ion-Popescu Sireteanu, de la Facultatea de Filologie din Iași. Putem spune că a premers apariția altor inițiative și reviste ca „Şezătoarea” , o publicaţie lunară , apărută în secolul al XIX-lea, prin grija lui Iosif Vulcan, la Budapesta la 1 ianuarie 1875, pentru stimularea culegerii de folclor românesc şi răspândirea culturii în rândul populaţiei rurale. „Şezătoarea” a fost cea mai populară publicaţie de acest gen, la sfârşitul anului 1877 apărând în 1.800 exemplare, lucru rar întâlnit în Imperiul Austro-Ungar pentru o publicație românească .
Lui Caragiani i-a urmat Artur Gorovei, născut la 19 februarie 1864. Renumitul folclorist și etnograf a dus la rang de pasiune științifică studiul și publicarea din 1898 a culegerii Cimiliturile românilor , cel dintâi corpus de texte al acestei specii, apoi Datinile noastre de naştere (1909), Datinile noastre de nuntă (1910), Credinţi şi superstiţii ale poporului român (1915), Descântecele românilor (1931), Noţiuni de folclor (1933), Ouăle de Paşti (1937), fiind ales membru al Academiei Române din 1940.
Ioan D. Caragiani avea să prindă în tinerețea sa principalele evenimente din secolul XIX pentru țara noastră : Unirea Principatelor de la 1859, Războiul de Independență de la 1877, să trăiască și să crească odată cu istoria țării, la maturitate trăind evenimentele Marii Uniri de la 1918.

Dr. VIOREL NICOLAE GAFTEA
Secretar științific Secția de Știința și Tehnologia Informației;
Cercetător asociat Centrul de Modelare Macromoleculară INCE
și cercetător ICIA, Academia Română