Ioana Dobre

Pseudonim literar – IOANA VOICILĂ DOBRE

Născută la 22 ianuarie 1961 în comuna Cireșu, județul Brăila. Liceaul Nichita Stănescu (industrial nr. 6 București – 1985).

Specializare bibliotecar – documentarist în învățământ la Facultatea de Litere a Universității București (2007). A lucrat la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica București. Volum colectiv de debut – Universul prieteniei – Primăvara -volum prezentat de Alexandru Husar – Iaşi, martie 2008.

Antologii: 55 de poeţi contemporani – 2010, Călători prin timp – Drobeta Turnu-Severin, 2010, Visul unei femei cu Alina – Bucureşti, 2010, În lumea iubiriiDrobeta Turnu-Severin 2010, Esenţe de primăvară Iași, 2010, Speranţele vieţii Suceava, 2010, Antologia vinovatelor plăceri – Asociaţia Maria DominaBucureşti, 2010, Antologia virtuală Noul Oofeu – Asociaţia Română pentru Patrimoniu.

Volume publicate: Memento, Drobeta Turnu-Severin, 2014, Ce frumos am trăit traducere în limba germană de Renate Muller, Adjud 2015, Floare decais – București, 2017, Darul meu – Cele mai frumoase poezii, 2021, În raiul sufletelui meu – Volum de autor tradus în limba albanează de către Baky Ymeri, 2023

Zbor înalt
Locuiesc în cuvânt și zborul
e limba pe care o înţeleg cel mai
bine.
Aripi colosale întind să cuprind
zarea albastră a poeziei
pământului.
Culeg gând după gând statuie să
ridic unui vers.
Dar ce poate fi mai frumos
decât imaginea zborului înalt
întrupată-n perle de gând!

Trecere
În drum spre soare ard
ca o făclie
și-n raza lunii mă găsesc
arzând,
îngemănând zborul
cu neodihna
din căutările-mi pe-acest
pământ.

Îngerul păzitor
Sunt vulturul rotitor deasupra
munţilor
Iar teama-mi fuge-n trecut,
speriată!
Alături îmi zâmbeşti enigmatic,
Ascunzându-ţi scara sub aripă.
Rămâi cu mine, pasăre albă
Şi nu voi mai privi niciodată în
abis
Ci numai Cerul, casa mea şi a ta!

Sunt floarea…
Sunt floarea care poartă sărutul de
fluture,
ecoul zborului său de o zi
şi-al iubirii de o clipă…
Sunt clipa unui fluture în zbor
rămasă cu privirea pierdută
după aripa care se zbătea
mângâindu-mi petalele.

Acrobaţie
Am clădit un vis, drum suspendat
Și îl străbat pe vârfuri temătoare
Iar sufletu-mi de vajnic acrobat
Suportă-arsura căii roditoare.
Aici, între culori de curcubeu
Cu mâinile în echilibru,
Eu, crucea mi-o veghez mereu
Puternică asemeni unui tigru…

Regina de alb
Privesc la viaţa mea ca la o tablă
de şah
Invadată de nebuni şi de cai
sălbatici.
Trimit numai gândul la înaintare
Şi aflu că au fost nimiciţi de
propria nebunie.
Pe tabla mea de şah mai cad încă
pioni nevinovaţi…
Nebunia – boală molipsitoare –
A cuprins tot regatul dar carul
,,reginei de alb’’
se înfiinţează la palat.
Şi, ce mândru era regele negru!

Dragoste de viaţă
Iubesc ploaia, vântul sălbatic,
Zăpada cernând singuratic.
Și totuşi insist şi totuşi risc,
Să privesc soarele în adâncul
luminii.
Căldura lui mă învăluie şi soare
devin!

Iubirea verii
Prin pădure, timpul pare să fi

încetinit,
să nu tulbure îndrăgostiţii.
Copacii se privesc liniştiţi în ochi
mirându-se fiecare de verdeaţa
celuilalt,
contemplând vara în inima
iubitei.
Și pare că, în vara asta
s-au văzut pentru prima dată!
Şi, niciodată verdele n-a fost mai
verde,
Legănarea mai duioasă şi soarele
mai arzător!

Liniştea sufletului
Doamne, nu mi-ai spus cât să urc
când ai pus în mine zborul
şi câte râuri voi naşte
din lacrima dăruită!
Darurile Tale mi-au împletit
drumul spre mine
şi liniştea sufletului
am primit odată cu ele!

Iubirea lui
Sunt apa care susură de un dor,
veşnic nepotolit.
Voi îngheţa la venirea iernii
văzându-mi iubitul îmbrăţişând
un alt suflet îndrăgostit.
Mă vor privi ca pe-un decor
abstract!
Singurul lucru care va conta, va fi
fericirea lui
alimentată mereu din alte izvoare.

Lacrima de dor
Prinde-mi lacrima, iubite, în
palme!
Închipuiește-ţi, sufletul meu
venit către tine ca un suspin!
Prinde-mi lacrima, oglindeşte-te,
în ea
şi mângâie-ţi faţa a sărbătoare!
Lacrima mea, candoare, lacrimă-
floare
va limpezi astfel faţa iubirii!

Ospeţie
Alege din bunurile mele
dobândite după amare vremi!
Alege, bătrânule mag!
Uite un colţ de inimă! Ia-l tu!
E tot ce mi-a rămas, omenind
călătorii.
Mai am şi bucuria cântării. Ţi-o
închin ţie!
Păsările sufletului meu să te
desfete!

Sinusoidă
Ne aflam în Peşti
şi ,,cât ai zice peşte’’
norocul ni s-a dus pe fundul apei.
Totul a devenit atât de alunecos
încât prefer să admir apa
vălurindu-ne trecutul.

Îngerul grădinii
Eram un fluture mic şi jucăuş.
Te iubeam atât de mult
încât spuneam tuturor -în zborul
meu –
iubesc, iubesc, iubesc!
Numai pe tine te lăsam,
să-mi mângâi culorile curcubeului
în care mă înfăşase viaţa.
Toţi te invidiau pentru fluturele
din grădina ta
iar tu îmi invidiai florile.
Într-o clipă de rătăcire mi-ai rupt
aripile
dar îngerul grădinii
mi-a dăruit aripi noi din petale de
flori.

Neprevăzutul
Erai atât de al meu încât,
Nimic nu mi te-ar fi putut răpi…
Ar fi fost ca şi cum, mi s-ar fi tăiat
o mână.
Erai atât de al meu încât,
Nimeni nu-mi putea scoate ochiul
pereche,
Tăia piciorul drept sau tăia o
ureche…
Și totuşi un nimeni, timp nebun
Mi te-a smuls din piept
Deşi te ascunsesem în inimă!

Amintiri din… viitor
Pe drum
viitorul m-a primit
în braţele sale.
Bucuria întâlnirii
înflorea pretutindeni
nuferi.
Poveştile tale
cu iz de mânăstire
îmi linişteau bătăile inimii.
A urmat sărutul pecete,
dulce izvor și
aprigă sete.
Însuşi Dumnezeu
ne-a mângâiat creştetele,
mulţumit.

Vis pierdut
Undeva, printre rânduri
ne-am întâlnit.
Ce beţie!
Plecasem în gânduri
cu aripa
frântă.
Timpul mi-a lipit-o,
să-ţi pot îmbrăţişa
durerea.
A urmat un dans
de nori
de fum şi cenuşă.
Plouă şi pământul
se îngraşă iar
cu regrete tardive.
Tu, rămâi
aceeaşi pasăre rară,
tinereţe!

Clipa grea
Nu plânge, suflete,
nu plânge,
nu lăsa clipa grea
să te strivească…
Furtuna asta
nu va dura o veșnicie!
Fulgerele
se scurg în pământ
luminându-te…
Tunetele
îți spun că exiști…
Rămâi de granit,
să nu te miști!
Nu plânge, suflete,
nu plânge…

Doina Bârcă