ION STANCIU
S-a născut pe 5 mai 1966 în satul Buriaș, comuna Periș, județul Ilfov.
A studiat la “Liceul Industrial nr.12” (C.F.R.) din București, la Școala de Ghizi B.T.T. (promoția 1987) și la Universitatea din București – Facultatea de Geografie – specializarea Geografia turismului.
A publicat în antologia dedicată centenarului Marii Uniri, editată de către AGIR în anul 2018.
De asemenea a mai publicat și în “Suplimentele Literar Artistice” ale revistei “Universul Ingineresc” , în mai multe numere, pe parcursul a doi ani: 2017-2018.
Recent i-au apărut mai multe epigrame și în revista “Lumea Epigramei” (2018).
Președintele cenaclului epigramiștilor din AGIR: “epigramistul Stanciu Ion se bucură de aprecierea cititorilor, fiind considerat unul dintre cei mai percutanți epigramiști, ai noului val, din cadrul cenaclului nostru”.
Pasiuni – călătoriile, poezia, grădinăritul, fotografia.
Am făcut la bancă rată,
Nici nu știu cum voi scăpa…
Este greu, dar altădată,
Am să stau în banca mea!
STRATEGIE
Băncile sunt așezate
Tot pe lângă farmacie,
Să găsești ușor calmante
Ca să uiți de datorie.
PSIHOZA
Mulți români așa declară
Că la Râmnicu Sărat,
A-nceput să le dispară…
Diabetul zaharat.
CE E MULT STRICĂ
Au plecat la vânătoare
Și au tras întâi o dușcă,
Acum zac pe o cărare…
N-a mai tras nimeni din pușcă.
ÎN METROU
Lângă mine-a stat o fată,
„E frumoasă!” – am zis în gând.
O întrebai de-i măritată
Și mi-a răspuns: „Din când în gând”
LA OFTALMOLOGIE
Ochelari aș fi droit
Nu știu de o să se poată,
Să-mi văd salariul mai mărit
Și factura… dezumflată.
APETISANT
Mi-a plăcut bucătăreasa,
Foarte bine a gătit,
Cu de toate-a umplut masa
Și-un piept… nemaipomenit!
DUPĂ 50 DE ANI
Vederea m-a cam lăsat,
Mi-am pus ochelari la gât
N-aș fi foarte supărat
De-ar rămâne doar atât…
GHINIONISTĂ
Când a vrut să se mărite,
Pe Internet a căutat,
Dar din ofertele găsite
Toți aveau… câte-un bărbat.
DEZAMĂGIRE
Coana preoteasă
Supărată-i tare,
Că, la ea în casă,
Numai postu-i mare…
CUNOSCĂTOARE
Polițista m-a oprit
Să îmi ceară buletinul
Repede m-a mirosit
Și mi-a spus… ce soi e vinul.
FOLCLORICĂ
Cine a furat se-agită,
Mulți primari au câte-o bubă…
Cu-o bătută și-o suită,
Învârtiți, sar drept în… dubă.
ACCIDENT LA SCHI
Numai dintr-un ceai cu rom,
A intrat cu capu-n pom.
Explicația o ai:
Prea mult rom în puțin ceai.
SNOBISM
Bona e din Filipine,
Grădinarul din Larnaca,
Bucătarul din Maldive,
Doar nevasta-i din… Poplaca.
Merge greu agricultura,
Avem mai puțini măgari,
Fiindcă mulți între măsura
Și se fac parlamentari.
ALPINISM
Înspre vârfuri am suit
Azi, întâia oară,
Și sunt foarte mulțumit
Că m-ai tras pe… sfoară!
SINCERĂ
Ea la toți a declarat
Că bărbatul ce-i convine,
Să fie cât mai bogat,
Cu zile cât mai puține.
REGRETE
Moșul când a fost la mare
Și văzând așa sirene,
A oftat, cu voce tare:
„Eu m-am născut prea devreme…”
NONCONFORMISM
Pe plajă la Vama Veche
Muzica în val ne cheamă
Circulă pe la ureche
Că-n costum nu treci de Vamă.
E ÎNGHEȚAT DEMULT
E căldură mare
Nu știu, când va trece
Doar salariu-i care
Mă mai lasă, rece.
FURT
Lucrarea lui de doctorat
E-un plagiat, de-a dreptul!
Doar titlul este inspirat,
În rest, e… Internetul.
LA SPITAL
Spuneți cine-o să plătească,
Să mă uit în plic cât este.
Ori îi cânt „Mulți ani, trăiască!”,
Ori de Doamne Miluiește…
AR FI BINE…
De-am putea să exportăm
Jumătate din hoție,
Sigur o să-nregistrăm
Creșteri în economie!
DISPARE PĂDUREA
Se exportă cheresteaua,
Pe vagoane-n alte țări,
De-o să cânte cucuveaua
În clopotnițe și-n gări…
ÎN PROVINCIE
Satele n-au farmacie,
Dar uitându-mă, socot,
Să trateze lumea știe
Că sunt cârciumi peste tot.
INVIDIE
Am salariul foarte mic,
La director sunt șofer…
Are dublu un amic,
Care este gunoier.
DEGEABA
E un băiat de bani gata
Are tot ce își dorește.
Orice îi cumpără tata,
Numai creier nu-i găsește…
Epigrama fina, dar asa ceva mai puteai gasi doar cand revista era pastorita si ingrijita de domnul Ariciu, azi tot mai multi dintre cititori observa diferenta… dintre : PRET vs CALITATE!