IPOTEZA EXTRATERESTRĂ ȘI TEORIA CONSPIRAȚIEI (III)

IPOTEZA EXTRATERESTRĂ ȘI TEORIA CONSPIRAȚIEI (III)

Astăzi se pune întrebarea legitimă cine ar putea fi urzitorii conspirației mondiale la adăpostul căreia se încearcă tăinuirea unor secrete atât de întunecate? Să încercăm să împrăștiem, pe cât este posibil, ceața deasă care învăluite controversatul fenomen OZN. Identificarea unor persoane oculte, foarte precis conturate, devine un demers nu numai imposibil ci și foarte periculos, de aceea mă voi mărgini numai în a enumera zonele în care activează aceste personaje extrem de influențate, dar total necunoscute public: agenții aero-spațiale, armatele și serviciile secrete ale celor mai puternice și influente state ale lumii, înalta ierarhie a ambelor Biserici Creștine – și în special al Vaticanului – precum și foarte puțini inițiați ai vechilor religii – filosofii din Himalaia și Tibet. Unicul motiv pentru care fenomenul OZN continuă să fie tratat cu o atât de „asurzitoare” tăcere oficială se leagă, fără îndoială, de posibilul secret terifiant tăinuit cu obstinație de către conspiratori.

Jurnalismul american Nick Redfern găsește în cartea sa, „Conspirațiile NASA”, un răspuns plauzibil: „Care ar fi implicațiile unei astfel de dezvăluiri? Oare haosul și teama se vor instaura rapid, la nivel mondial? S-ar putea ca ordinea socială să se dezechilibreze și să se poticnească ireversibil, înaintea unei prăbușiri și implozii spectraculoase? Oare vor apărea sentimente de uluire și consternare față de frații noștri cosmici și de intențiile lor, prietenoase sau nu, în raport cu noi? Oare vom ajunge să ne bazăm prea mult pe presupusele tehnologii avansate și minuni științifice pe care o rasă aflată cu secole înaintea noastră ar putea să le aibă de oferit umilei rase umane?”. Drept urmare, este de la sine înțeles de ce un astfel de adevăr nu poate fi făcut public. Fără nicio îndoilă că, odată divulgată, taina va face să explodeze toată lumea, religiile s-ar dezintegra și haosul ar pune stăpânire pe întreaga planetă, pustiită și pârjolită la propriu de fărădelegi inimaginabile.
Aceasta este motivul real pentru care esența problemeticii extraterestre a fost secretizată cu atât de mare teamă, foarte probabil, încă din primii ani ai secolului al XIX-lea. Susțin cu toată convingerea această afimație bazându-mă, de exemplu, pe graba de care a dat dovadă celebrul „Smithsonian Institution” din SUA de a mușamaliza uluitoarea descoperire din 1909 a lui G.E. Kincaid, în Marele Canion, a unei imense peșteri, în parte artificială, ce adăpostea vestigii antice de proveniență (sau de factură) egipteană și indo-tibetană. Evident, astfel de artefacte nu aveau ce să caute pe teritoriul SUA, iar dacă știrea ar fi fost dată publicității sigur ar fi trebuit regândită istoria lumii cu adevăruri imposibil de digerat. De altfel, se știe că în spatele istoriei oficiale se tăinuiește o istorie secretă care, dacă ar fi oficializată, ar dimaniza ordinea actuală a lumii. De subliniat că spațiul în care se află peștera din Marele Canion a devenit o zonă interzisă, în care astăzi se pătrunde numai cu autorizații speciale, iar la scurt timp după acea descoperire senzațională G.E. Kincaid a dispărut fără urmă.
Pe teritoriul țării noastre, în anul 1976, la Roșia Montană din Apuseni, într-o mină a cărei vechime a fost estimată la peste 5000 de ani, s-a descoperit o lespede gigantică de 1700 t, în compoziția căreia intrau 1000 t de aur pur, 30% wolfram și 15% praf de granit. Pe ea era culcat scheletul unui uriaș de 10 m înățime, care a fost trimis la Moscova, pentru cercetări antropologice, unde nu a mai revenit niciodată.
Lespedea, acoperită cu o scriere necunoscută care, probabil, nu a fost descifrată niciodată, ascundea gura unui puț prevăzut cu o scară săpată în pereți cu o precizie incredibilă chiar și pentru tehnologia modernă. Din adâncime se împrăștia o lumină difuză, violacee. Un muncitor a coborât pe treptele săpate în stâncă, dar nu s-a mai întors niciodată alături de ortaci. Lespedea a fost topită și puțul astupat cu o placă de beton.
Senzaționala descoperire nu a fost oficializată nici până în ziua de azi, tot așa cum s-a întâmplat și cu cele 80 de schelete ale unor oameni uriași, de 3 m înălțime, dezgropate în anii ’50 în dealul gigantic (vădit creat artificial) din satul Popești, la 21 km de București, pe al cărui vast platou se presupune că ar fi fost întemeiată capitala regelui dac Burebista. Atunci, cercetările arheologice au fost conduse de Dinu Rosetti sub „atenta” supraveghere a unor „specialiști” sovietici, care și-au însușit și rămășițele pământești ale uriașilor. Dealul cu pricina rămâne în continuare un mare mister, din moment ce nu au fost întreprinse lucrări arheologice (sau antropologice) decât în proporție de 30%.
De la începutul secolului al XX- lea și până în zilele noastre au devenit binecunoscute metodele prin intermediul cărora au fost înlăturați, sau reduși la tăcere, toți cei care s-au apropiat periculos de mult de secretele fenomenului OZN, tăinuite cu încrâncenare de puterea ocultă din spatele ușilor închise: dispariții, discreditare profesională și socială, internări în spitale de psihiatrie, crime fățișe sau disimulate în accidente stupide, ba chiar și inducerea unor boli letale. Celebrii „oameni în negru”, imortalizați peiorativ și de cinematografia americană, contestați de toți oamenii „serioși” și cu capul pe umeri, au fost semnalați ori de câte ori aveau să-i avertizeze pe cei foarte curioși față de problema extraterestră și dispuși la confidențe nepermise, amenințându-i cu reperesalii mult mai grave.
Se pare că și cercetările științifice ale biologului român Alexandru Sift asupra fenomenelor inexplicabile, cu aspect paranormal, din pădurea Hoia-Baciu de lângă Cluj, au fost stopate în urma unei vizite ale acelorași „oameni în negru”. De remarcat asemănarea între asiduitatea și insistența metodelor de convingere ale acestora și cele folosite de „îngerii supraveghetori” din Biblie. Cert este că întreaga arhivă fotografică legată de misterele respectivei păduri (deasupra căreia în anul 1968 a fost fotografiat și un OZN discoidal) a dispărut fără urmă după decesul biologului.
În anul 1992, la Salonul de Inventică de la Bruxelles, Marioara Godeanu, doctor în biologie, a fost întrebată de un membru al juriului cum de i s-a permis, în plin regim comunist, construirea vestitei piramide din sticlă de langă Pitești? Mai târziu, Marioara Godeanu a reflectat asupra acelei întrebări, gândindu-se la puterile oculte care controlează cunoașterea și progresul tehnologic mondial și cât de sus este nivelul unde se hotărăște supravegherea omenirii. În Vechiul Testament, respectiv în Daniel 4, 13-17, versetele vorbesc clar despre îngerii supraveghetori, apoi binecunoscutele texte gnostice amintesc de vizitatorii cerești numiți Allogenes, iar „Apocriful lui Ioan” povestește de Seth, fiul perechii primordiale biblice, răpit și crescut de către îngerii supravegehetori în cer, și el numit străinul, adică alogenul.
Din relatările celor care au intrat în contact cu „oamenii în negru” s-a aflat că aceștia nu păreau a fi ființe omenești, în special după timbrul metalic al vocii lor. Avertismentle și amenințările nu veneau numai de la posibilii supraveghetori cerești cu înfățișare de oameni, ci și de la reprezentanții oficiali ai armatei (de exemplu Pentagon), ai agențiilor aero-spațiale precum și ai serviciilor secrete.
Este arhicunoscută astăzi, în special de la cazul Roswel încoace, presupusa colaborare între extratereștri și SUA în ceea ce privește tehnologiile nepământene. Vestita zonă 51 din Navada, așa după cum dezvăluie și Nick Redfern în cartea sa, ar fi locul unde s-au desfășurat astfel de activități strict secrete. Martori oculari care au lucrat acolo, în spații subterane imense, la foarte mare adâncime, diferite perioade de timp în anii ’60, au relatat, mulți ani mai târziu că, într-o izolare totală, au fost definitivate prototipurile unor aparate de zbor revoluționare, precum și a unor arme ciudate, inspirate din tehnologii extraterestre. De astfel, toate documentele-serial TV despre fenomenul OZN difuzate în anii din urmă pe History Channel au informat publicul larg despre OZN-urile care s-au prăbușit în diferite locuri ale Terrei (SUA, Rusia, Marea Britanie, Germania, China, etc), cu sau fără entități nonterestre la bord, decedate sau vii și care au fost capturate în cel mai scurt timp de către armatele țărilor respective, ceea ce mă determină să cred că în toate aceste state, dar și în multe altele, ființează nenumărate baze strict secrete unde se desfășoară programe de colaborare asemănătoare celei din zona 51. Drept urmare, sunt absolut convins că tehnologia militară oficială de ultimă generație, îndeosebi cea a unor state precum cele enumerate mai sus, este de mult depășită, pentru că, în realitate, țările respective, în cel mai adânc secret, au desăvârșit prototipurile unor vehicule aeriene și arme futuriste inspirate din tehnologia aerospațială extraterestră, ele intrând deja, probabil de câteva decenii, în producție de serie.
În altă ordine de idei, aceeași secretomanie învăluie și aparițiile unor ființe (presupus extraterestre), a căror înfățișare este de o bizarerie ieșită din comun. Nick Redfern, în capitolul 13, îi numește „Monștrii NASA” și trece în revistă câteva întâmplări reale, petrecute în ultimele decenii în SUA, legate de aceste entități înfricoșătoare: Omul Liliac (Batman) care a fost întâlnit, în dimineața zilei de 18 iunie 1953, la Houston, de Hilda Walker (23 de ani), Judy Meyer (14 ani) și Howard Phillips (33 de ani). Hilda Walker „a descris ființa ca având aproximativ formă de om, cu o pereche de aripi ca de liliac, îmbrăcat într-un echipament negru, strâns pe corp și înconjurat de o aură misterioasă, strălucitoare. Toți trei au confirmat că silueta monstruoasă avea 2m înălțime și au fost de acord și asupra faptului că lumina ciudată care îl înconjura era galbenă. Omul Liliac a dispărut când lumina s-a stins treptat, aproape exact în aceeași clipă în care Meyer a scos un țipăt asurzitor.
Doamna Walker și-a mai amintit: Imediat după aceea, am auzit un șuierat puternic deasupra acoperișurilor din partea cealalaltă a străzii. Era ca fulgerul alb al unui obiect în formă de torpilă… Auzisem atât de multe povești despre farfurii zburătoare și îmi ziceam că oamenii care le spuneau erau nebuni, dar acum nu știu ce să mai cred. Poate că și eu sunt nebună, dar l-am văzut, orice ar fi fost … Am rămas pe loc, stupefiată. Eram uluită”.
Câțiva ani mai târziu, în 1986, Frank Shaw, un arhivar al Centrului Spațial Johson de la NASA, în timp ce se întorcea seara târziu de la slujbă, a văzut: „… o siluetă uriașă, asemănătoare cu un om, complet neagră și care părea să aibă o capă largă pe umeri și spate, cu două apendice uriașe, ca niște aripi, ieșind din fiecare parte a capei. Aripile, semănând mai mult cu cele ale unui liliac decât al unei păsări, scoteau un scârțăit, în timp ce fluturau încet în vântul puternic, șuierător. Creatura observase că fusese văzută, a povestit Frank Shaw familiei uluite. Și nu numai atât. Shaw a avut senzația foarte clară că ființa chiar se bucura că fusese observată și își găsea un fel de plăcere bolnavă, diabolică, din faptul că îl îngrozise pe Shaw. Acesta a rămas pe loc, cu ochii holbați, înghețat de o teamă absolută, abjectă. Înțelegând brusc irealul oribil al situației – imaginea unei entități mari și întunecate, asemănătoare cu un gargui, înălțându-se amenințătoare deasupra lui, de pe acoperișul Centrului Spațial Johnson al NASA, Shaw a luat-o la goană spre mașină, a deschis ușa, a trântit-o la loc și apoi a accelerat în întuneric. Nu a încercat nici măcar o dată să se uite în urmă”. Asemănarea cu un gargui o fi fost întâmplătoare? Dar faptul că aceste ființe au fost văzute în vecinătatea imediată a unor centre spațiale? Poate că totuși ieromonahul Serafim Rose a avut dreptate! Simple coincidențe?

În anul 1960, același tip de monstru a fost văzut și de paznicul Telescopului Radio Arecibo de pe insula Puerto Rico, acolo unde bântuia „chupacabra”, o altă bestie misterioasă ce se hrănea cu sângele animalelor, îndeosebi caprele, de unde și numele de „cel care suge caprele”. Iată ce povestește Nick Redfern despre aceste ființe de o ferocitate înspăimântătoare: „În noaptea de 19 februarie 1984, o navă spațială dintr-o lume îndepărtată s-a prăbușit în centrul pădurii tropicale El Yunque, după ce a suferit o defecțiune în aer. Se spune că nava, de mărime impresionantă, avea forma circulară, era albă și a fost extrem de avariată de forța impactului. Conform poveștii, primii care au ajuns la locul prăbușirii au fost membrii unei unități din armata americană, care tocmai încercau să asigure zona, când, spre groaza lor, s-au trezit în fața a cinci chupacabra mortali, care au atacat rapid și au măcelărit șapte militari, în timp ce încercau cu îndrăzneală să preia controlul. Se spune că acele creaturi s-au retras apoi rapid în interiorul navei lor distruse, unde au rămas ascunse până la sosirea unei unități formate din savanți ai NASA și o echipă de personal de securitate, înarmați cu cuști improvizate. Planul era să încerce să recupereze ce mai rămăsese din OZN, precum și, dacă era posibil, să prindă în viață toate creaturile. Lucrările n-au mers deloc bine. Au fost uciși cel puțin cinci membri ai echipei de securitate și doi savanți, împreună cu trei dintre bestiile băutoare de sânge. Cei doi chupacabra rămași au fost sedați cu succes, au fost băgați rapid în cuști și, apoi, duși cu avionul în Statele Unite, în incinta singură a unui laborator subteran, aflat sub auspiciile NASA”.
Mai departe, același autor amintește de o altă creatură umanoidă, asemănătoare cu celebrul Bigfoot, de 3 m înălțime, prinsă în pădurea din apropierea Centrului de Cercetare „John H. Glenn” al NASA din Lewis Field, Ohio, după ce fusese semnalată o intensă activitate OZN în zonă. La autopsie, s-a descoperit că în antebrațul stâng fusese implantat un mecanism metalic, de mici dimensiuni, ce părea a fi un transmițător sau un dispozitiv de urmărire. De unde provenea acel dispozitiv?
Chiar și nu mai puțin celebrul „Om Molie” din filmul „Profețiile Omului Molie”, cu Richard Gere, inspirat de cartea cu același titlu scrisă de John Keel, specializat în studierea fenomenelor (aparent) paranormale, a existat (sau există încă) în realitate.
Ar fi un truism să spun că lumea în care trăim este plină de mistere. Noi, oamenii, suntem unul dintre cele mai adânci mistere. Toate aceste enigme se ascund în cele mai importante texte religioase ale lumii: Biblia, Coranul, Cabala, Zoharul, Upanișadele, Vedele etc, în hrisoave vechi cunoscute și mai puțin cunoscute, în operele unor gânditori ai Antichității, Evului Mediu și Renașterii, în situri arheologice de pe toate continentele, în miturile, legendele, și basmele popoarelor și în artefactele ciudate expuse în muzee sau ascunse în depozitele lor. De exemplu, basmul românesc „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, cules de Petre Ispirescu, dezvăluie un adevăr fizic despre distorsiunile temporale care numai astăzi își găsesc adevăratul înțeles. Să fie oare amintirea unui mit?
Desigur, dovezile extraterestre de pe Terra sunt extrem de multe, iar unele dintre ele sunt atât de evidente încât numai cine nu dorește nu le vede. Sau poate nu vrea să le vadă. Sau poate nu-l interesează subiectul, trăind cu capul ascuns în nisip precum struțul.
Dar cel mai cumplit este când ni se ascunde adevărul, oricât de înfiorător ar fi acesta. S-ar putea, de ce nu?, ca oamenii să trăiască cu iluzia libertății cosmice și, în realitate, Terra să nu fie altceva decât un imens laborator genetic!

Petru Vintilă Jr.