ISTORIA ALTFEL – RUXANDRA MOLDOVEANĂ

ISTORIA ALTFEL – RUXANDRA MOLDOVEANĂ

Fiica cea mică a lui Vasile Lupu, Domn al Moldovei (1634-1653), era vestită pentru frumuseţe şi înţelepciune. Pentru „comoara” sa, domnul dorea un ginere încoronat, ori din Polonia, ori din Muntenia, ori din altă ţară. Mulţi peţitori a avut Ruxandra, nobili, prinţi, însă nu i-au plăcut (prinţul Wiesznowiecki) ori nu erau de calitate (contele Potocki).
Dar alegi, alegi, până culegi. În 1648, cazacii zaporojeni ortodocşi, conduşi de Bogdan Hmil (Hmelniţki) se revoltă împotriva polonilor catolici. Succesele militare îl determină să emită pretenţii. Bogdan îi scrie lui Vasile Lupu, cerând în căsătorie pe Ruxandra pentru fiul său, Timofei (Timuş). Răspunsul negativ nu-l supără şi îl anunţă pe Domn că Timuş va sosi cu o sută de mii de nuntaşi ca să îşi ia mireasa. În 1650 intră tătarii în Moldova, apoi cazacii. Domnul cu familia se fortifică în cetatea Neamţului. Vasile promite pe Ruxandra şi cazacii se retrag. O floare va fi dată unui barbar prost şi necioplit, care nu poate scoate două vorbe din gură (cronicar german). Vasile Lupu cu greu a acceptat situaţia, neavând ajutor polon şi otoman. În vara lui 1652 au sosit cazacii, vreo 3000, conduşi de Timuş. În faţa Iaşilor îi aştepta Vasile Vodă cu 8000 de oşteni. Timuş a înlemnit, dar moldovenii au fost paşnici. Cazacii, îmbrăcaţi în haine scumpe, luate de la polonii morţi în nuntă, veniseră cu druştele (peţitoare, rude ale mirilor). Timuş nu vorbea deloc, îşi sugea buzele şi îşi tăia unghiile cu briceagul. Banchetul de primire a fost tăcut, fără veselie. Vodă, fiind supărat de morocăneala ginerelui, nimeni nu a îndrăznit să râdă sau să glumească. Duminică, 1 septembrie, s-a celebrat nunta la biserica Sfântu Nicolae, fără prezenţa lui Vodă şi a soţiei, precum era datina. După ceremonia sărutului mirilor şi a plânsului miresei, a urmat petrecerea cu muzica otomană şi bubuituri de tun. Druştele au împodobit mireasa şi alaiul a însoţit mirii la Mânăstirea Frumoasa, unde au stat patru zile. Vineri, 6 septembrie, a urmat plecarea mirilor la Cehrin, capitala cazacilor. La Nistru s-au întâlnit cu Bogdan, care şi-a văzut nora. Dar în aprilie 1653, Timuş pleacă în ajutorul socrului, înfrânt la Finta (17 mai 1653) de Matei Basarab şi alungat din scaun de Gheorghe Ştefan. La cetatea Sucevei, un obuz polon îl ucide pe Timuş. Ruxandra naşte doi gemeni despre care nu se ştie nimic. Frumoasa încă are mulţi peţitori, dar ea rămâne în cetatea Râşcov pe Nistru. Se pare că era, totuşi, sechestrată, deoarece fratele ei Ştefăniţă, domn între 1659-1661, asediază Râşcovul să o elibereze, alt caz unic în istoria românească, când fratele îşi asediază sora. Cetatea rezistă. După moartea cumnatului său Iurie – fiul soţiei lui Bogdan Hmil – Ruxandra reuşeşte să părăsească Ucraina, stabilindu-se în Moldova pe moşia Deleni. După asediul Vienei în 1683, Ioan Sobieski, regele Poloniei, a făcut multe invazii în Moldova. În 1687, o ceată răzleaţă de cazaci ajunge la Deleni. O torturează cumplit pe nefericita Ruxandra, să afle unde îşi ţine comorile, îi taie capul cu toporul pe pragul uşii, jefuind-o de 19.000 de galbeni. Cumplită viaţă a avut frumoasa domniţă Ruxandra!

VIOREL GH. SPETEANU