IULIAN POPESCU SE DESTĂINUIE LUI GH. ȚICLETE

Gh. Țiclete: Îți mai aduci aminte cum ne-am cunoscut?

I.Popescu: Sigur. Pe semestrul II, în anul I de studenție, la Institutul Politehnic din Cluj, am devenit colegi de cameră, la căminul „30 decembrie”, situat în spatele Teatrului Național. Toți erau fericiți, că am reușit să obținem un loc în această cameră, deși era cea mai mare (cca 23 de paturi), căci de unde coborâsem noi, unde primul semestru ne-am chinuit, în camera-cazarmă, fără paturi, doar cu saltele umplute cu paie, „aranjate ordonat” pe dușumea, 76 de studenți fericiți (…).

Gh. Țiclete: Da, așa-i. Ce mulți ani au trecut de atunci.

I. Popescu: Dar, parcă eram mai tineri și plini de entuziasm. Îmi amintesc însă, că la cursuri, deși m-am uitat peste tot, tu lipseai… Așa am aflat că tu nu erai la „Mecanică”, ca noi ceilalți, ci la „Construcții”. În acest fel, programul nostru orar, era complet diferit. Ne vedeam doar seara în cameră, când tu rareori participai la discuțiile noastre, declanșate de cele întâmplate în timpul zilei ce se încheiase.

Gh. Ticlete: Într-adevăr, mă simțeam între voi, un străin, mai ales că cei de la mecanică, se considerau oarecum mai… Dar după aceea, a venit sesiunea de examene din vară și gata, toamna în anul II, nici nu ne mai prea vedeam. Dar tu, spune-mi cum au „mers” treburile?

I. Popescu: Simplu. Am terminat anul II și III și IV și în V, mi-am pregătit proiectul de diplomă, pentru ca în vara anului 1961, să-mi susțin proiectul de diplomă, devenind astfel „Inginer Diplomat”.

Gh. Țiclete: Stai, stai, oprește-te. Alte detalii nu-mi mai poți spune?

I. Popescu: Ce să-ți spun?! Ai fost și tu implicat la apariția ziarului „Politehnica”, singura publicație studențească, din Centrul Universitar Cluj. Nu-mi explic nici astăzi, cum a putut să ia naștere un astfel de ziar, gândindu-ne la situația de atunci a anului 1957? Dar după nici doi ani, în care au apărut 15 numere cred, a fost oprită…

Gh. Țiclete: Să-ți spun eu cum a fost posibil. Rector era profesorul Alexandru Domșa, care ajunsese
să fie recunoscut în „metalurgia pulberilor” (sau cam așa ceva), iar directorul administrativ al Institutului Politehnic, era Karoly, tatăl celui care a devenit apoi, marele antrenor de gimnastică Bella Karoly. Datorită lor, a putut apare acest ziar, care e adevărat, se putea concretiza foarte greu număr de număr…

I. Popescu: Mulțumesc de informații, căci nu știam prea multe detalii, dar să-ți povestesc cum miam dus zilele după repartizarea ce am primit-o la Uzina „Electroputere” din Craiova, căci aici mi-am desfășurat activitatea, ca inginer tehnolog, timp de 7 ani fără întrerupere. Nu puteam să mă rezum, doar la activitatea ce-mi revenea, în calitatea mea de inginer tehnolog. Simțeam că am și pot mult mai mult, să-mi aduc contribuția la dezvoltarea fabricii, care se conturase ca o unitate de prestigiu în industria românească a anilor 1960. Așa se face, că am fost unul din cei ce au participat la proiectarea noii fabrici „Aparataj”, dar și la înzestrarea acesteia cu mașini și unelte, pe care le-am pus în funcțiune. Pe măsură ce căpătam experiență, și-mi lărgeam aria cunoștințelor, simțeam nevoia de a le face cunoscute și confraților. Am început să scriu articole de specialitate și chiar cărți, pe care le-am publicat și care mi-au fost de un real avantaj, la înscrierea mea la doctorat.

Gh. Țiclete: Foarte frumos, dar pe atunci, știm amândoi, că erau puțini conducători pentru doctorat și se intra, după un examen de admitere
foarte serios.

I. Popescu: Este foarte adevărat. Dar vezi, activitatea și experiența dobândite în uzină, precum și lucrările de specialitate elaborate, au constituit un atu decisiv, astfel că distinsul și regretatul profesor doctor inginer Emil Botez, mi-a acordat încrederea și a acceptat să-mi fie conducătorul științific, al tezei de doctorat, intitulată „Contribuții la stabilirea tehnologiei optime de prelucrare a aliajelor de aluminiu pe strunguri automate”, pe care am susținut-o public în 1970, la Institutul Politehnic din București.

Gh. Țiclete: Dar până la urmă, ai intrat cadru didactic în învățământul superior.

I. Popescu: Activitatea didactică, am început-o la Universitatea din Craiova, la Facultatea de Electrotehnica, în 1968, mai întâi ca asistent, apoi șef de lucrări, cu ore de predare la disciplina de Mecanisme și Organe de mașini. După doi ani de la susținerea tezei de doctorat, în 1972, am devenit conferențiar. După 6 ani, în 1978, am fost promovat prin concurs, profesor universitar.

Gh. Țiclete: Ai scăpat deci, de bine cunoscuta interdicție dată de E. C., de a se sista orice avansare.

I. Popescu: E adevărat. Ba mai mult, am „luptat” cu toate forțele, pentru a-mi realiza visul meu, de a înființa o facultate cu profil mecanic, care s-a concretizat in 1976. În acest an am și fost numit decan al Facultății de Mecanica. De altfel primul decan. Dar îți dai seama ce probleme au apărut, căci eram la început de drum? În primul rând, am fost copleșit de răspunderea și munca până la epuizare, pentru organizarea laboratoarelor de profil, mai ales a celor de Mecanisme, Așchiere, Mașini-unelte speciale, biblioteca facultății, amenajarea spațiilor de învățământ, practica, etc. Toate bune și frumoase, căci am avut satisfacția primei promoții de ingineri cu profilul TCM, când m-am hotărât, să nu-mi mai asum niciun post de conducere și mi-am dat demisia.

Gh. Țiclete: Cum adică, te-ai hotărât să abandonezi învățământul superior?

I. Popescu: A, nicidecum, am colaborat în continuare și a-și putea

spune, că nici astăzi nu am intrat în „relație”. Și pentru a-ți demonstra acest lucru, vreau să-ți spun, că la sărbătorirea a 30 de ani de la înființarea Facultății de Mecanică, în anul 2006, unuia din amfiteatrele facultății i s-a atribuit numele meu. Legat de acest eveniment, vreau săți spun că am publicat o „Monografie, romanțată și veselă a Facultății de Mecanică din Craiova” (464 pagini). În paginile acestei cărți am căutat să redau, pe cât posibil cronologic, toate informațiile administrative și cele privind activitatea didactică, științifică și practică a colegilor.

Gh. Țiclete: Așa cum te știu, un om de cultură, dar și de știință – cercetător, ai beneficiat în drumul tău și de sprijinul unor îndrumători, care să-ți călăuzească pașii?

I. Popescu: Din păcate nu am avut această șansă, de aceea am fost nevoit să lucrez de cele mai multe ori singur, prin încercări, tatonări, cântăriri și mult studiu. Cu alte cuvinte, aș putea spune că am fost un autodidact, având ca rezultat autoformarea și perfecționarea. Este foarte adevărat, că am avut un oarecare noroc, o șansă, mai ales la începuturile carierei mele profesionale. Pentru a te face să înțelegi, îți voi spune, că am avut șansa rarisimă, să beneficiez în anul 1975, de un calculator performant, la Facultatea de Electrotehnică (secția Automatică), cu ajutorul căruia, am putut sa realizez înlocuirea metodelor grafice și grafo-analitice, obișnuite pe atunci în Teoria Mecanismelor, cu metode analitice, utilizând limbaje de programare. Rezultatul acestor eforturi susținute, printr-o muncă fără răgaz, a fost acela de a realiza cartea „Mecanisme. Analiza matriceala”, care a văzut lumina tiparului, doi ani mai târziu, în 1977, la Universitatea din Craiova. Poate, tot ca rod al acestei șanse amintite, este și acela că am reușit, tot în anul 1977, să public o monografie de aproape 600 de pagini „Proiectarea Mecanismelor”, la renumita editură Scrisul Romanesc din Craiova. Despre această carte, cunoscutul profesor F. R. E. Crossley din SUA, editor al revistei „Mechanism and Machines Theory”, a mărturisit: „(…) personal nu cunosc decât o singură altă carte apărută pe plan mondial, care să poată fi comparată cu aceasta: «Tratatul despre mecanisme», elaborat de Ruh și Radcliffe”; așa cum scria Tribuna României la 15 oct. 1978.

Gh. Țiclete: Dar după schimbările survenite la sfârșitul anului (fatidic) 1989, ce ai mai făcut?

I. Popescu: Chiar în acel an, am publicat cartea, care de altfel era pregătită mai demult „Probleme de mecanisme”, în paginile căreia, am introdus metode analitice de cinematică a diodelor, cu algoritmi, programe și exemple numerice. În 1997, am publicat o noua carte de „Mecanisme”, în care am inclus noi algoritmi și programe. Beneficiind de acum și de contribuția a o serie de doctoranzi, am publicat „Mecanisme biologice” și mai apoi o nouă monografie „Teoria mecanismelor și a mașinilor”. Nici când am intrat în noul secol XXI, nu puteam rămâne inactiv, căci alături de colaboratorii mei, foști doctoranzi, rămași fideli, în 2000 am editat cartea „Biomecanisme de prehensiune pentru roboți” împreună cu ing. dr. Luca Liliana, apoi în 2001 „Mecanisme generatoare de curbe”, iar in 2002, împreună cu dr. ing. Ungureanu Alin, cartea „Sinteza structurală și cinematica mecanismelor cu baze”.

Gh. Țiclete: Știu, activitatea ta didactico-științifică, am aflat și de la cunoștințe comune a fost și rămâne impresionantă. Ce alte preocupări, colaterale mai puțin „specializate” ai, pentru că ….dar te ascult.

I. Popescu: Înțeleg ce vrei să spui, căci și tu într-un fel te simți cu musca pe căciulă… Mi-a plăcut și-mi place în continuare istoria, literatura, geografia, muzica, călătoriile și în general tot ce-ți oferă liniște și frumusețe în viață. Să mă explic puțin. Mă voi opri mai întâi, la o carte, editată în șase volume, cu un conținut aproximativ de 1900 de pagini și pe care am intitulat-o simplu „Din istoria tehnicii”, apărută la editura Sitech din Craiova, în 2002. Fiind apreciată elogios, AGIR mi-a oferit o diplomă de recunoaștere. Să-ți redau câteva aprecieri asupra acestei cărți și a autorului ei: „(…), în această istorie, specialistul în inginerie mecanica e dublat de un spirit enciclopedist, de un talentat scriitor și iubitor de literatură și artă, de un om cu mult simț al umorului, dar și de un mare pedagog” (E.S.)

Gh. Țiclete: Recunosc, nu am această carte, dar nu cu mult timp după apariția ei, un fost doctorand de al tău, mi-a lăsat pentru câteva zile să le răsfoiesc doar pe primele două volume…. Dar din 1990 ai primit dreptul de a fi conducător de doctorat, ai primit mai multe recunoașteri oficiale, pentru vasta ta activitate, premii, mai știu eu ce recompense. Ne poți spune acum, nu numai mie, ci și tuturor cititorilor acestei reviste de cultură „Independența Română – independența prin cultură”, câteva cuvinte despre acest aspect?

I. Popescu: Voi încerca, așa pe scurt, fără emfază și oarecum o enumerare cronologică: Prin Decretul Prezidențial nr.280/1979, am fost decorat cu Ordinul „Meritul Științific”, clasa a III-a; în anul 1998, Universitatea din Craiova, m-a recompensat cu titlul de „Profesor universitar emerit”; prin decretul nr. 1097/10 dec 2004, mi s-a acordat Ordinul „Meritul pentru învățământ” în grad de Comandor; am fost ales membru corespondent al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR) la 21 mai 1999 și apoi membru titular la 6 iulie 2012.

Gh. Țiclete: Am văzut că activitatea ta științifică și didactică este cu adevărat impresionantă, iar spațiul rezervat acestei discuții atât de interesante, ar fi total insuficient. Cu toate acestea, nu mă pot abține, pentru a te ruga să-mi spui ceva și despre frenetica ta activitate scriitoricească literară…

I. Popescu: Păi, din anul 2009, am început să scriu romane, care până acum s-au adunat 35….; ultimul, apărut chiar înainte de împlinirea vârstei de 80 de ani la 24 august (2019)!

Gh. Țiclete: Da, văd că ASTR nu ți-a trecut cu vederea activitatea deosebită ce ai desfășurat-o, căci ți-a acordat distincția OPERA OMNIA, la 13 iunie 2019 și semnată de distinsul președinte dr. ing. Mihai Mihăiță.

I. Popescu: Gata. Destul, căci nu mai terminăm, însă vreau să-ți mărturisesc, ca nu aș fi putut să-mi îndeplinesc toate aspirațiile și să-mi realizez visele, fără ambianța familiară deosebită, prin sprijinul soției mele Rodica, căldura și înțelegerea ce am găsit-o și la copii mei Adrian si Dragoș, împreună cu nepoții, care mă fac să-mi ignor vârsta… Oricum iți mulțumesc că nu ne-am uitat unul pe celălalt, după atâta amar de vreme.

Gh. Țiclete: Eu îți mulțumesc, pentru bucuria de a ne fi regăsit șiți doresc, la mulți ani, cu sănătate, în ambianța magical-familială atât de tonifiantă.

Prof. univ. dr. ing. GH. ȚICLETE