IURIE DARIE – IURA

IURIE DARIE – IURA

Istoria artei teatrale şi cinematografiei, precum şi istoria artelor plastice, ne-a păstrat un stâlp al artei, personalitate de mare valoare, Iurie Darie – actor, desenator, om. Desenele realizate, filmele în care a jucat, piesele de teatru, amintirile ce le poartă în suflet, o mulţime de cunoscuţi şi de prieteni, fiul şi soţia, Anca Pandrea, actriţă şi model de soţie credincioasă şi statornică, ne arată că moartea este un accident care dăruieşte speranţa şi încrederea în şansa unui nou început. Prin moarte, oamenii care nu au făcut umbră degeaba pe pământ şi nu au trăit ca nişte turişti rătăciţi ocupă un binemeritat loc la ambasada pământenilor din cer.
Activitatea sa actoricească, atât în teatru cât şi în cinematografie, desenele sale „în direct” pe posturi TV constituie punţi de între artă şi oameni, legături între sentimente, suflete, emoţii. Mintea ascuţită îmbogăţită cu iz artistic prin educaţie, studii superioare de specialitate, inteligenţă şi imaginaţie creatoare au făcut ca Iura – Iurie Darie – să fie o forţă artistică, ducând la stimularea calităţilor sale umane, căutând şi apreciind perfecţiunea.
În calitatea mea de coleg de liceu cu actorul Dumitru Furdui – Dem Furdui – prieten şi consătean al zonei Băileşti, ca şi Amza Pelea, am avut dese ocazii de a-l întâlni pe Iurie Darie; de câte ori eram în preajma domniei sale mă învioram, constatând că există oameni cu caracter deosebit, care îţi dau încredere în potenţialul fiinţei umane. În piesa de teatru „Nota zero la purtare”, în filmele „Alo, aţi greşit numărul” şi în seria „Brigada diverse”, Iurie Darie s-a comportat ca un om important, chiar extraordinar, în calitatea sa de înger ocrotitor detaşat de Dumnezeu pe Pământ pentru a face mai frumoasă şi uşoară viaţa semenilor.
Deseori, în nopţile lungi de nesomn, mă simt vizitat de Iura şi multe alte cunoştinţe, cu care, prin ferestrele deschise către Dumnezeu, comunicăm. „Când cei vii nu au curaj şi tac, morţii vorbesc…” („Alo, aţi greşit numărul”). Câte adevăruri demască greşeala unui număr de telefon! Câte prietenii se leagă în urma formării unui număr de telefon din greşeală sau intenţionat!
Probabil că la un asemenea număr de telefon „greşit” a cunoscut-o pe stăpâna inimii sale, actriţa Anca Pandrea, norocos adevăr ce a unit două suflete se pare de nedespărţit, chiar dacă sunt fiecare în altă „lume”, în altă viaţă şi altă dimensiune.
„Balada” lui Ciprian Porumbescu, pe care Iura o cânta în piesa de teatru „Nota zero la purtare”, prin puritatea sunetelor corzilor viorii, a trimis în eternitate un puternic compozitor român, totalitatea doinelor, suferinţelor şi bucuriilor unui popor, care „nu a fost niciodată la cârma vremii, ci un biet popor, sub vremi”. Ciprian Porumbescu se poate să fi fost retras de Creator de pe pământ ca în Rai să compună balade ale poporului nostru care să fie cântate în permanenţă de corul îngerilor. Să-i considerăm pe cei doi mari artişti – Iura şi Cipri – două euri necesare, indispensabile culturii şi artei româneşti. Genii precum cei doi poate că se nasc o dată la o mie de ani, dar cum în cer anii au altă măsurătoare, să mulţumim destinului că acolo sus cineva ne iubeşte şi din când în când ne trimite oameni potriviţi, la locul potrivit.
Prin plecarea celor doi în nefiinţă, Iurie Darie şi Ciprian Porumbescu, arta şi cultura naţională şi internaţională a fost văduvită de doi monştri sacri.
La crăpatul de ziuă, în auzul cântatului de cocoşi, Iura, cu care prin zâmbetul său fără de seamăn îmi trec nopţile, mă părăseşte, făcându-ne, a câta oară, semn cu mâna de revedere. Data viitoare, îi voi spune că a plecat dintre noi prea devreme… „BD în acţiune” s-ar fi continuat cu dosare DNA împotriva celor care au dus ţara la sapă de lemn, iar poporul la lingură de lemn. Când se vor deschide dosare cetăţenilor pentru port de frumuseţe şi trafic de inteligenţă, nu va mai putea răbda, va coborî printre noi cu frumoasa promisiune, „BD” într-o nouă acţiune. Soţia sa, actriţa Anca Pandrea, cu lacrimi ce curg şiroaie pe adânciturile obrajilor cu ochii care cer, aşteaptă semnalul din partea lui Iura, de a porni spre el. Prin sufletul său frumos şi nobil, îşi găsea liniştea artistică pe scenă sau în filme şi în acelaşi timp stabilea o legătură puternică cu publicul şi colegii, care la rândul lor îl adorau. Păcat că şi-a schimbat domiciliul! În plină noapte, când barierele cerului se deschid, Iura mă vizitează, vorbim şi râdem. Că este viu şi va fi printre noi perioada îndelungată, sunt chezaş, capabil să pun mâna în foc.

Pictor VERGIL COJOCARU – COVER
Textul, prescurtat, face parte din ciclul „Morţii vorbesc” ce va fi o
continuare a lucrării „Cartea amintirilor, loc de întâlnire a excelenţelor”.