JANET NICĂ

JANET NICĂ

Născut pe 12.05.1948, în localitatea Ostroveni, judeţul Dolj.
A absolvit Liceul Teoretic din oraşul Bechet, Facultatea de Filologie a Universităţii din Craiova şi funcţionează ca profesor de limba franceză şi limba română, în comuna natală şi oraşul Bechet, Dolj.
Debutează cu poezie în revista „Ramuri” (1967), iar în volum cu ”Semănătorul de limite” (poezii, Ed. „Litera”, 1981).
Este fondator şi secretar al revistei „Cadran universitar” (în timpul studiilor universitare), redactor al revistelor „Sfârşit de mileniu”, „Mileniu”, „Lamura”, „Metamorfoze”, membru al Societăţii Scriitorilor Olteni (din 2000), membru fondator şi secretar general de redacţie al revistei „Literaria” a Ligii Scriitorilor Români, membru fondator şi secretar general de redacţie al revistei „Constelaţii diamantine”, apărută sub egida Ligii Scriitorilor Români, membru al Ligii Scriitorilor Români, din 2008, membru al Uniunii Epigramiştilor Români (2008), membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (2012), vicepreşedinte al Cenaclului Epigramiştilor Olteni.
Este preşedinte al Cenaclului „Comuna Literară” Bechet (din anul 1975), membru al Cenaclului Literar „Sburătorul”, din Craiova, membru fondator al Cenaclului Epigramiştilor Olteni (2008), redactorşef al revistei „Cugetul” a Cenaclului Epigramiştilor Olteni, 2013.
Scrie poezie lirică şi cu formă fixă (excelând în sonete), haiku, eseu, epigramă, prefeţe la câteva volume, apare în 35 de publicaţii de gen.
A publicat 13 cărţi de poezii, haiku-uri, sonete, eseuri, precum şi literatură umoristică, “Testamentul vesel” (parodii, 1997), “Cuvintelnic aproape rebel” (dicţionar umoristic, 2000), “Năstruşnicitelnic” (paradoxuri umoristice, 2007), «Un juvete printre peşti», 2014, Fundaţia Scrisul Românesc. Este prezent în 45 de antologii de literatură, a primit 50 de premii naţionale pentru poezie, critică literară, eseu şi epigramă, 58 de diplome de onoare şi de excelenţă.
Este Cetăţean de Onoare al oraşului Bechet.

ȚARA LEGUMICOLĂ

Ni se demonstrează, zi de zi, că realitatea, în care mai mult murim decât trăim, este eminamente fructiferolegumicolă.
Din vârful spalierului oficial, se legiferează spiritul legumei și al fructului de livadă sau de pădure, vrând parcă să sugereze că suntem, la propriu, în pom și la pământ, dacă nu chiar sub pământ. Educația este VARZĂ.
Sănătatea este VARZĂ. Cultura este VARZĂ. Administrația este VARZĂ.
Defilăm în fața lumii cu hazul de necaz și cu PRAZUL. Morala nu mai face nici cât o CEAPĂ degerată. Guvernanții, umflați ca DOVLECII, scot din PEPENI un neam cu tradiții de mămăligă. Partidele politice își vând, unele altora, CASTRAVEȚI, ca de la grădinar, la grădinar, iar poporului îi oferă, gratis, GOGONELE. Politicienii, cu antecedente de bibelouri și statui, vaccinați cu imunități constituționale, își arată, vesperal, FASOLEA dentară la televizor, semănând MĂRUL discordiei între toate ramurile leneviei naționale.
Rudele guvernanților au răsărit precum CIUPERCILE după ploaie și ne freacă USTUROIUL, de câte ori ne lovim, oficial, de ele. În Europa, ne amestecăm ca MĂRARUL în ciorbă, așteptând să pice PARĂ mălăiață din truda altora. De atâta criză, tot românul a SFECLIT-o, a MORCOVIT-o, de i s-a încrețit gura ca de PERE pădurețe și de MURĂTURI.
N-avem CARTOFI, dar avem cartofori!
Dă-i în SPANACUL cui i-a făcut!

PAMFLET

De la o vreme, circulă, în școlile din România, o nouă fantomă, anume Comisia de Evaluare a Calității Învățământului.
De obicei, calitatea e percepută ca antonim al cantității, deși eu aș vedea-o complementară cantității. Ca și Valoarea, Calitatea e mai mult dincolo decât aici, mai mult atunci decât acum. Orice încercare de a o ciopli până la măduvă e sortită eșecului. E ca și cum ai ciopli întunericul până ai da de lumină.
Calitatea se intuiește, nu se măsoară.
Și atunci, ce măsoară această comisie?
E clar că e tulbure! Ea măsoară, cu precizia presupunerii, Calipipitatea învățământului. Nemulțumit de criteriile marxiste ale cantipipității, Minipipisterul Epipiducației, Cerpipicetării și Tipipineretului a dat sfoară în pipițară să se organipipizeze la nipipivelul școlilor, pe lângă nenumărate comitete și comiții, noi comisii de evapipiluare a calipipității unui învățământ șchiop, ciung, surd și mut.
Dacă-i ordin, cu plăcere! Așa a hotărât partipipidul de la gupipivernare, așa facem.
Evoluăm, trecând de la o boală la alta. Boala comunismului era unipipiforma, boala capitalismului e repipiforma.
Evoluție de la pripon la alunecuș.
Cultivăm gândirea pe schiuri, afectivitatea pe patine și un comportament pe sănii cu zurgălăi. Hăi, hăi! La repipivedere și să fipipie într-un ceas elvețian!