ACASĂ / ARTICOLE / TEATRU - FILM-MUZICA / Jean Constantin

Jean Constantin

Jean Constantin, pe numele său din buletin Constantin Cornel Jean, (numele de familie fiind Jean), s-a născut în ziua de 21 august 1927, în Techirghiol, județul Constanța. Provenea dintr-o familie mixtă. Tata român iar mama – Caliopi, de etnie greacă. Nu era rom, dar din cauza tenului său mediteraneean și măiestriei cu care a jucat roluri de romi în filme și scenete, era frecvent considerat mai în glumă, mai în serios, că făcea parte din această etnie. Și cum avea un ascuțit simț al umorului, dublat de o cumsecădenie aparte, Jean Constantin nu-i contrazicea niciodată pe cei ce-l numeau astfel, ba chiar, având o relație foarte bună cu comunitatea romă, afirma adesea că e de-al lor.După absolvirea școlii gimnaziale și a școlii de arte și meserii, a lucrat ca desenator tehnic, cofetar, hamal în Portul Constanța (unde l-a avut coleg de muncă pe viitorul mare actor Ilarion Ciobanu), brigadier pe Șantierul Bumbești-Livezeni, iar după stagiul militar, normator într-o fabrică din Constanța. Aici a fondat Brigada Artistică a întreprinderii și s-a remarcat pe scena Casei de Cultură din oraș.În 1957, a fost angajat în nou înființata secție de Estradă a Teatrului de Stat “Fantasio” din Constanța, unde a rămas până la pensionare (după mai bine de 50 de ani de activitate neîntreruptă). Pe scena acestui teatru a evoluat de-a lungul anilor în nenumărate spectacole de comedie și revistă, formând un cuplu de mare succes cu îndrăgitul actor Gelu Manolache (plecat și el înaintea lui Jean), acest duet reprezentând mulți ani “brandul” Teatrului “Fantasio” (înființat în 1927 și dispărut ca entitate de sine stătătoare în 2004). Spectacolul “Frumosul de la Marea Neagră” s-a jucat ani în șir cu “casa închisă”. În memoria publicului a rămas cupletul “Maimuța” pe care Jean Constantin l-a interpretat împreună cu frumoasa parteneră de scenă, Oltița Chirilă (1967-2018), ca și cântecul de inegalabilă sensibilitate și trăire sufletească “Fir-ar mama ei de viață”, înregistrate în studiourile de televiziune, putând fi revăzute și azi de cei care l-au îndrăgit.Era un om amabil, prietenos, optimist, generos, de o noblețe ieșită din comun. De-a lungul timpului, Jean Constantin a fost adesea solicitat să joace în diverse scheciuri TV alături de cei mai mari artiști ai vremii, fiind nelipsit în programele de Revelion.De asemenea, în îndelungata sa carieră artistică, a fost distribuit în peste 60 de filme, în roluri complexe pe care le-a interpretat cu măiestrie, făcând roluri memorabile precum cel al personajelor Ismail din serialul “Toate pânzele sus”, Patraulea din seria “B.D.” sau Limbă din filmele polițiste ale lui Sergiu Nicolaescu. Din multitudinea de filme în care a jucat începând din 1965, exemplificăm: “Procesul alb”, “Haiducii”, “Răpirea fecioarelor”, “Răzbunarea haiducilor”, “Prea mic pentru un război atât de mare”, “Baltagul”, “B.D. în acțiune”, “B.D. în alertă”, “B.D. la munte și la mare”, “Explozia”, “Ultimul cartuș”, “Un comisar acuză”, “Revanșa”, “Duelul”, “Stejar extremă urgență”, “Gloria nu cântă”, “Roșcovanul”, “Toate pânzele sus”, “Împușcături sub clar de lună”, “Acțiunea Autobuzul”, “Eu, tu și Ovidiu”, “Nea Mărin Miliardar”, “Pruncul, petrolul și ardelenii”, “Capcana mercenarilor”, “Misterele Bucureștilor”, “Masca de argint”, “Colierul de turcoaze”, “Secretul lui Bachus”, “Secretul lui Nemesis”, “Cucoana Chirița”, “Chirița la Iași”, “În fiecare zi mi-e dor de tine”, “Miss Litoral”, “A doua cădere a Constantinopolului”, “Sexy harem Ada Caleh”, “Punctul zero”, “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, “Supraviețuitorul”, “Poker”.Pentru întreaga sa activitate artistică, Jean Constantin a obținut mai multe premii, distincții și decorații, printre care și Ordinul “Meritul Cultural în grad de Ofițer” (primit la 07.02.2004), dar fără îndoială cea mai mare răsplată pentru el a fost admirația imensă și aplauzele furtunoase ale publicului spectator.În 2009-2010, starea sănătății sale s-a înrăutățit, fiind internat de mai multe ori în spital cu afecțiuni cardiace, iar la 25 mai 2010 inima sa a încetat să mai bată. A murit așa cum și-a dorit, cu zâmbetul pe buze, fiind înmormântat la Cimitirul Central din Constanța.Jean Constantin a lăsat în urmă multe regrete și o carieră artistică impresionantă, generații întregi urmărindu-i cu mare plăcere filmele și înregistrările.

Horațiu Măndășescu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Maria Ventura – O mare tragediană româno-franceză

Maria Ventura s-a născut la 14 iulie 1888 (unele surse dau drept an al nașterii …

Paul Călinescu – Un pionier al cinematografiei românești

Paul Călinescu s-a născut la 23 august 1902 în Galați, într-o familie intelectuală, de viță …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: