JULIAN – ALT RAI
(poeme pentru cei care se nasc)
Julian vine din aşa-numita „cultură mică”. Adică din pădurea de texte cultivă epigrama, caricatura, umorul şi toate celelalte, pe forme concrete. Genul acesta jucăuş iar nu uşuratic, aparent frivol dar cu profunzimi nebănuite are un bunic în poezia mare: Topârceanu. La care, practic, sintagma „Rămâi sănătoasă, cucoană, îmi iau geamantanul şi plec” nu sună a vers ci a replică. Este melancolia unui tip verbal. Este replica tristă şi amară. Este o pastilă existenţială pe care au înghiţit-o mulţi: plecarea.
Este realitatea epigramei în faşă, când ea nu a apucat să se facă mare, să devină poem. Sau, când s-a copt ca poem şi a atins idealul ei. E înmugurirea catrenului care poate avea şansa de a ajunge poezie.
Lector univ. dr. GEORGE STANCA
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro