Iată, după doi ani de pandemie, cu restricții, într-o frumoasă zi de joi, 24 martie, la orele 13.00, eliberați de masca pe care o purtam atât la interior cât și la exterior anterior, o perioadă în care nu am mai lansat cărți, ci doar am scris, ne-am strâns prieteni, colegi de scris, la lansarea celor cinci cărți ale mele, pe care le-am publicat între anii 2020-2022 .
Evenimentul a avut loc la sediul Fundației Literar-Istorice Stoika, o sală elegantă, cu o capacitate de 35 de locuri, amfitrion fiind domnul Florian Laurențiu Stoica, Președintele Fundației, care a luat primul cuvântul și mi-a făcut o prezentare de autor, după care, a făcut prezența celor de față. Fiind autorul celor 5 cărți, am fost și moderatorul acestui eveniment, fapt care a dus la prezentarea celor cinci cărți scrise de mine și la desfășurarea programului.
Au luat cuvântul jurnalistul George Vlaicu, criticul istoric și literar Aureliu Goci, după care doamna Eugian Deaconu a interpretat două melodii în limba sanscrită. Șiau exprimat aprecieri asupra celor cinci volume de carte jurnalistul Firiță Carp, criticul literar Lucian Gruia, poeta Doina Bârcă, scriitorul Geo Călugăru, profesorul Ștefan Păun, jurnalistul Silvan G. Escu și jurnalistul Dumitru Dănăilă. Evenimentul s-a încheiat cu muzică interpretată de domnul Topârceanu.
Vasilica Ilie
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro