ACASĂ / ARTICOLE / EVENIMENTE / LANSAREA ROMANULUI „VIAȚA PRIN OCHII EI”

LANSAREA ROMANULUI „VIAȚA PRIN OCHII EI”

LANSAREA ROMANULUI „VIAȚA PRIN OCHII EI”

De mică visam la acest moment important din viața mea: lansarea primei cărți. Am început să îmi pun sufletul și imaginația pe hârtie, astfel încât toată lumea să îmi poată citi cândva creațiile. Acel vis a devenit realitate în ziua de 26 noiembrie 2018, cu ajutorul Fundaţiei Literar Istorice „Stoika” în colaborare cu Centrul de zi „Clubul Seniorilor” al Primăriei Sectorului 2 București, care au organizat lansarea romanului „Viața prin ochii ei”, apărut la Editura Amanda Edit, autoare: Deea State.
Organizatoarea și moderatoarea evenimentului, poeta Doina Bârcă a spus câteva cuvinte despre mine, despre împrejurarea fericită prin intermediul căreia ne-am cunoscut și fiecare cuvânt pe care îl spunea despre mine îmi bucura sufletul. Apoi a prezentat personalitățile din lumea culturală: invitat special, Florian Laurenţiu Stoica, Preşedintele Fundaţiei Literar-Istorice „STOIKA” și directorul revistei „Independența Română-Independența prin cultură”; Nicolae Vasile, prof. dr. Ing., coordonator cenaclul AGIR, poet și director revista „CRONOS”; Niculina Merceanu, realizator emisiuni radio-tv, etnomuzicolog, profesor, poet; Ionel Marin, scriitor, preşedintele Asociaţiei Cultural-Umanitare Bogdania, din Focșani și redactor șef al revistei „Bogdania”, care și-au prezentat opiniile referitoare la acest roman de debut.
S-au remarcat în sală: Mihaela Cazimirovici, prefațator, scriitor, redactor, care a spus câteva cuvinte cu privire la cartea mea; Corneliu Cristescu, dr. ing., cercetător științific, scriitor; Maria Petrescu, scriitor, sociolog, Șef Serviciu Relații Publice în cadrul Poliției Locale Sector 2; Aura Floris, scriitor; Florin Grigoriu, poet, coordonatorul cenaclului literar „Ion Rotaru”; Ioan Rațiu, poet, coordonatorul cenaclului „Mihail Grămescu”; Marinela Stănescu, poet; Nicolae Doftoreanu, poet.
Am primit cu bucurie o diplomă de excelență pentru debut din partea domnului Ionel Marin, care în urmă cu câteva luni îmi oferea Marele Premiu (Trofeul) Festivalului – Concurs de creaţie literară „Bogdania”, Ediția a VII-a, Focşani. Mi-a dăruit și antologia „Aripi spre zbor”, care a apărut în urma acestui concurs și în paginile căreia se află și creațiile mele cu care am câștigat trofeul.
Clipele de relaxare au fost oferite de Vasile Topârceanu și de Florin Cârciu, care ne-au încântat auzul, dar și de actriţa Magda Băcescu, care a citit câteva pagini din carte. Au fost momente care mi-au scăldat sufletul într-o bucurie nemărginită și l-au făcut să vibreze, pentru că aceste personalități au venit să vorbească despre mine și despre cartea mea, iar acest lucru mi-a dat și mai mult curaj pentru viitorul meu literar în care doresc să evoluez și să bucur cititorii cu creațiile mele.
Cred că oamenii nu se întâlnesc întâmplător și nici ceea ce mi s-a întâmplat de-a lungul timpului, ca să ajung unde sunt astăzi, nu a fost întâmplător. În sală au fost persoane pe care le-am cunoscut în diverse etape din viața mea. Au fost rude, prieteni, foști colegi, colegi, soțul meu, care mă susține în toate activitățile mele, dar și oameni care au intrat de curând în viața mea și cărora am simțit nevoia să le mulțumesc pentru că mi-au fost alături la acest început de drum.
Omagiul meu celor care au venit la această lansare și m-au onorat cu prezența lor, dar și celor care, din diverse motive, nu au putut ajunge, dar mi-au transmis numai gânduri frumoase.

DEEA STATE

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Un eveniment complex, literatură, muzică, actorie, desen

Am asistat, sâmbătă 30 septembrie 2023, în eleganta sală a Bibliotecii Metropolitane București la o …

Un secol de culoare – 2-15 octombrie 2023

Cercul Militar Național a găzduit în perioada 2 – 15 octombrie 2023 expoziția colectiva de …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: