LAZĂR EDELEANU

Un om și un caracter, o podoabă a științei românești, așa cum l-a caracterizat geologul Ludovic Mrazek

Iată un om care a revoluționat lumea, prin descoperirile sale în domeniul petrolului. Cu toate acestea, Lazăr Edeleanu este aproape uitat în România, dar cunoscut pretutindeni pe acest pământ. În consecință, m-am hotărât să încerc a-l cunoaște și să mă străduiesc a vi-l prezenta, în rândurile ce urmează. Se naște la 1 septembrie 1861, în București, într-o familie numeroasă a muncitorului strungar Șaie Edeleanu. Cum viața în Capitală era scumpă, se hotărăște prin decizia tatălui grijuliu, să se mute la Focșani, unde va începe și primele clase. Tot din cauza greutăților materiale se mută din nou și poposesc în Craiova, unde era bine organizată comunitatea evreiască.

Aici, părinții au observat că fiul lor cel mic, Lazăr, avea o minte ascuțită și s-au hotărât să-l înscrie la școala comunității evreiești din oraș, unde putea fi ajutat pentru a putea învăța. Din păcate, această “fericire” nu durează prea mult, căci în 1873, școala comunității este nevoită să se închidă, din lipsa mijloacelor materiale de a continua. Nu avea 12 ani împliniți, când este nevoit să plece la București, pentru a continua și încheie ciclul primar de patru clase. Cu greu reușește să se înscrie la liceul “Sf. Sava”. Fără mijloace materiale din partea familiei, reușește să își găsească o gazdă înțelegătoare, care-i oferă o locuință ieftină, dar insalubră la subsolul unei clădiri.

În legătură cu această perioadă, îi va scrie mai târziu fiului său, cum a fost nevoit să se întrețină din meditații, iar pentru a învăța, se așeza la lumina felinarului din fața Palatului Șuțu, căci nu avea bani, pentru a-și cumpăra lumânări. Cu multă dăruire și privațiuni de tot felul, termină liceul și obține diploma de bacalaureat în 1882, dar nu găsește sprijin pentru a-și continua studiile la facultate, din lipsă de mijloace financiare.

Nu se lasă învins și muncește fără răgaz, peste opt ore pe zi, iar după un an de trudă, reușește să-și strângă banii necesari pentru a continua studiile la universitate. Hotărăște să studieze chimia, la Universitatea Humbolt din Berlin (1883), unde-i va avea ca profesori pe renumiții A. W. Hofmann, C. F. Rammelsberg și H. L. Helmholtz, care-l vor influența benefic, pentru a cunoaște mai bine lumea puțin cunoscută a chimiei organice, dar în același timp, să caute drumul optim, astfel încât, experiențele de laborator, să poată fi aplicate și la un nivel mai înalt, productiv, în producția industrială.

Datorită muncii și a căutărilor permanente, reușește a-și concretiza teza de doctorat “Asupra unor derivați ai acizilor fenilmetacrilici și fenilizobutirici”, pe care o susține cu mult succes și obține astfel titlul de Doctor în Chimie, în 1887. În conținutul acestei teze, autorul descoperă fenilizopropilamina, care în medicină se va numi benzedrină. Importanța acesteia este deosebită, căci are o acțiune stimulatoare asupra sistemului nervos. Cum autorul acestei descoperiri nu a bănuit ce se va întâmpla cu substanța, a întrerupt experimentele, pentru a se consacra altor descoperiri.

Abia după 40 de ani, importanța acestei substanțe descoperite de Lazăr Edeleanu, ajunge a fi cunoscută în Statele Unite ale Americii, căci alergologul american Georges Piness și biochimistul Gordon A. Alles au constatat efectul tămăduitor al acesteia și încep să producă un înlocuitor mult mai eficient și mai ieftin al bine cunoscutei efedrine. Gordon Alles numește noul medicament amfetamină, așa cum este cunoscut și astăzi. Astăzi amfetamina este un medicament dar și drog, pe întreg pământul. În mod legal este produs ca medicament, și ilegal ca drog, destinat vânzării sub diferite denumiri: Speed, Pep, Crystal Meth și mai ales Ecstasy. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, importanța amfetaminei este fără precedent și a fost denumită pastila minune.

Fiind un excitant cerebral care înlătură temporar somnul și foamea, a început a fi produsă de o companie farmaceutică din Germania. Prin efectele ei, soldații germani deveneau mult mai eficienți. Astăzi, consumul de amfetamină necontrolat și fără supravegherea unui medic este alarmant. Având iluzia creșterii puterii, soldații germani deveniseră dependenți și nu mai puteau renunța la acest produs. În cazul când nu-l mai aveau, deveneau violenți și aveau halucinații. Beneficiind de recomandarea profesorului său August Wilhelm von Hofmann, precum și de publicarea tezei de doctorat, în revista de specialitate din Germania “Berichte der Deutschen Chemischen Gesellschaft”, Lazăr Edeleanu merge în Anglia și este angajat ca asistent la început, iar apoi ca șef de lucrări în cadrul laboratorului de chimie de la Royal Artillery College din Woodwich. Referindu-se la această perioadă din viața sa, distinsa cercetătoare Magdalena Banu, doctor la Muzeul de Științe ale Naturii Ploiești, precizează:

“Este un succes al românului Edeleanu, o recunoaștere a valorii sale, dacă este să ne gândim cât de greu acceptau britanicii să pătrundă printre ei un străin, mai ales într-o instituție militară de prestigiu”. Trebuie să mărturisesc, cu recunoștință și mulțumiri distinsei doamne Magdalena Banu și domnului muzeograf al Muzeului Petrolului din Ploiești, Mihail Vulpescu, care mi-au oferit cele mai importante date, ce stau la baza întocmirii acestei evocări, pentru a-l putea cunoaște pe acest mare și genial evreu român, care a revoluționat uimitor industria petrolului din întreaga planetă, dar care a tânjit în permanență să fie cunoscut și apreciat în țara lui natală – România. Dorea și afirma fără reținere, că dorește ca invențiile sale să fie aplicate practic, în primul rând în România. A rămas ca o dorință și un vis al său, care nu s-a împlinit în totalitate, niciodată.

Nu avem o dată fixă (precisă) a perioadei în care a lucrat la Londra, dar cunoaștem rezultatele muncii sale. Astfel, împreună cu Ch. F. Cross și E. J. Bevan, efectuează cercetări în vederea obținerii unui tip de mătase artificială neinflamabilă, iar împreună cu R. Meldola lucrează la obținerea unor coloranți pe bază de oxazină. Evident, Londra îi putea oferi mult mai mult, asigurându-i o perspectivă nebănuită în cercetare, dar dorul de țară și cei dragi îl copleșește și se hotărăște să vină în țară. Fiind de acum cunoscut în lumea științifică, renumitul chimist Constantin I.

Istrati îi acordă încrederea bine meritată și-l numește imediat asistentul său și apoi șef de lucrări la Catedra de Chimie Organică a Facultății de Științe din București; dar nu abandonează cercetarea și începe să studieze mai profund industria petrolieră, implicându-se cu dăruire. În consecință în 1897 este numit director al Laboratorului de Chimie din Serviciul Minelor, pentru ca în 1906, când ia ființă Laboratorul de Chimie al Institutului Geologic, să fie numit șeful acestuia. În același timp i se încredințează conducerea rafinăriei Vega aflată în proprietatea companiei germane Diskont, unde va fi directorul acesteia, între anii 1906-1910. În anul 1907 va fi numit membru al comitetului de organizare a Congresului Petrolului de la București și publică, împreună cu Ion Tănăsescu o monografie a petrolului românesc intitulată “Studiul petrolului – proprietăți fizice și tehnice”.

În decursul timpului, dăruit cercetării și invențiilor sale a obținut 212 brevete de invenții, în România, SUA, Franța, Germania, Austria, Suedia, Olanda etc. Cea mai importantă invenție, realizată în 1908, rămâne însă cea cunoscută sub numele de “Procedeul Edeleanu”. Acesta consta din rafinarea produselor petroliere cu bioxid de sulf lichid ca dizolvant selectiv, prin care se asigura extragerea selectivă a hidrocarburilor aromatice (benzen, toluen, xilen etc.). Fiind director al rafinăriei Vega, reușește să experimenteze la laboratorul din Ploiești, iar pentru demonstrație experimentală construiește o instalație la Institutul Geologic, care era condus de Ludovic Mrazek, specialist în geologie și exploatarea petrolului (cel care a susținut originea organică a petrolului). După testarea practică a invenției sale în România, francezii au procedat la fel la Rouen, dovedind fără drept de tăgadă, că a fost un adevărat succes, atrăgând atenția întregii lumi și a determinat pe renumitul chimist Costin D. Nenițescu să afirme: “Procedeul Edeleanu a devenit și este astăzi încă, sub forma multiplelor sale variante, procedeul de bază al fabricării uleiurilor de calitate superioară”. Ca de multe ori, invenția sa este privită cu neîncredere la început, determinând astfel pe industriașii din România preocupați de afacerile petroliere să nu fie interesați de această nouă rafinare. Ca urmare, L. Edeleanu, dezamăgit de indiferența petroliștilor români, se întoarce în 1910 în Germania. Aici, se dedică industrializării procesului de rafinare a petrolului cu bioxid de sulf lichid, impresionând în așa măsură pe nemți, încât îl numesc imediat director la Allgemeine Gesellschaft für Chemische Industrie și pentru a-l onora, aceasta este numită de acum Edeleanu Gesellschaft, care funcționează și astăzi la Frankfurt.

Această importantă firmă, înregistrează în 1932 marca Edeleanu (prefecționată în permanență), pentru o serie de produse: hidrocarburi, carburanți pentru motoare, uleiuri pentru transformator, uleiuri pentru întrerupătoare și turbine, ulei alb, instalații și elemente de instalații pentru îmbunătățirea hidrocarburilor etc. la început, compania a fost cumpărată de firma Deutsche Erdöl – AG, iar pe parcursul timpului a fost preluată și de altele, pentru ca în 2002 să fie cumpărată de firma Uhde componentă a concernului Thyssenkrupp. Succesul invenției sale, devine tot mai cunoscut în întreaga lume, astfel că la solicitarea celebrului miliardar Rockefeller construiește două rafinării, iar ca urmare a succesului obținut, în 1927, vor fi montate primele instalații de rafinare în Londra (AngloPersian Oil Co), Hamburg, Balikpapan, Rhenanina (Germania), Shell Company of California, Standard Development Co, Standard Oil Co of New Jersey și multe altele, mai ales în SUA.

Datorită acestui succes neașteptat Edeleanu va declara: “Invenția mea pătrunde din ce în ce mai mult în industria mare. În Europa ca și în celelalte continente, societățile de petrol și-au însușit sau sunt pe cale de a-și însuși invenția mea”, mărturisea în 1925, într-o scrisoare, cuscrului său C. G. Costa-Foru, iar doi ani mai târziu, îi scria de la New York fiului său, Ionel Edeleanu rămas la București: “La toate întreprinderile de petrol se întrebuințează în limbajul comun verbul – edelenizarea petrolului – cu referire la domeniul petrolului din întreaga lume”. În țară, încă din 1904, o societate cu capital românesc formează Societatea Româno-Americană, în realitate proprietarul acesteia fiind John Rockefeller, primul miliardar în dolari, cel mai bogat om din lume.

Această societate construiește cunoscuta rafinărie de la Teleajen-Prahova care mai funcționează, la începutul acestui secol 20, sub administrarea Lukoil. Se ajunsese astfel ca în 1938 să funcționeze 55 de rafinării în întreaga lume, având suport unanim recunoscut “metoda Edeleanu”. În permanență se găsea într-o epuizantă navetă Europa-SUA, dar afecțiunea cardiacă de care suferea, o ignora și era în permanență activ. Fiind obsedat de dorința de a lăsa ceva important în urma lui, îi scria în 1925 fiului său: “Sunt sănătos și atât îmi ajunge. M-am deprins cu adversitățile de tot felul și oricând mă aflu față de o situație dificilă, tocmai atunci persistența mea pentru a înlătura greutățile crește”. Așa se explică faptul că nu-i aprecia deloc pe leneși și nu se ferea să o spună, ori de câte ori avea ocazia. El credea cu toată convingerea că “viitorul aparține tinerilor care muncesc (…).

Cei tineri vor vedea încă refacerea lumii, o lume ce va aparține nu trântorilor și lipitorilor societății, ci celor care muncesc”. Din păcate, constatăm că astăzi, nu s-au împlinit și nici nu sunt pe calea cea bună previziunile sale. Apreciat în întreaga lume, după 30 de ani de pribegie, în 1932, deși avea proprietăți în Germania, se reîntoarce în țara sa natală, România, plecând pentru totdeauna, în lumea veșniciei la 7 aprilie 1941, în București. Meritele sale sunt incontestabile, prin dăruirea cu care a contribuit la dezvoltarea progresului societății omenești, motiv pentru care trebuie să amintim și onorurile de care s-a bucurat: 1906 – ordinul Regele Leopold al Belgiei, cu grad de Ofițer; 1910 – membru al Societății de Științe Naturale din Moscova; 1925 – membru de onoare al Institute of Petroleum Technologists din Londra; 1932 – medalia Theophilus Redwood pentru întreaga activitate științifică; 1932 – este numit consilier economic onorific al României în Germania etc.

Prof. Univ. Dr. Gheorghe Țiclete