Fiecare spirit de pe Pământ are propriul plan de evoluție (menirea). Elaborarea acestui plan este rezultatul eforturilor conjugate ale unui număr mare de spirite evoluate. Înainte de începerea procesului de întrupare, spiritul individului își însușește noul său plan de viață, plan în realizarea căruia va fi ajutat de către îngerul păzitor și de alte spirite superioare. Acest plan de evoluție va deveni, după nașterea fizică, ceea ce numim destin. Nu este întâmplător în ce moment și în ce loc ne naștem fiecare dintre noi, karma (acumulările noastre anterioare) fiind factorul determinant în acest caz. Asta înseamnă că și alegerea mediului social, a sexului, a conformației fizice, a familiei, stau sub semnul karmei. Legea karmei este o lege cauzăefect, respectiv am făcut ceva (bun sau rău) și vom suporta consecințele, iar în primii 30 de ani ai vieții noastre recoltăm ce-am semănat în viața precedentă. În consecință, Liberul Arbitru este ușor diminuat în primii 30 de ani. De ce cicluri de 30 de ani, veți întreba. Pentru că 29,5 ani durează un ciclu saturnian (seniorul karmei) așa că în primii 30 de ani experimentăm acel aforism al lui Nietzsche: “Nu știu dacă tot ce merit mi se întâmplă, dar ce mi se întâmplă merit cu prisosință”. Lilith este un punct virtual și are legătură, evident, cu Luna. Orbita Lunii formează o elipsă, care are două focare, unul este Pământul, celălalt este doar un punct virtual și este numit Lilith. Semnificația lui Lilith în astrologie este deseori asociată cu simbolistica pe care o are în mitologie. Simbolic, Lilith reprezintă șarpele din grădina Edenului, care i-a oferit Evei mărul. Lilith este, de asemenea, amintirea unui timp în care existau civilizații matriarhale. Simbolizează refuzul de a se supune unei noi autorități masculine. Latura malefică a lui Lilith este exprimată prin Echidna (șarpele) din mitologia greacă, al cărui corp era jumătate al unei femei frumoase și cealaltă jumătate, al unui șarpe. În tema natală, Lilith reprezintă puterea feminină, emanciparea și nesupunerea. Pentru un bărbat ea reprezintă Anima (partea sa feminină), iar pentru o femeie, ea simbolizează Animus (partea sa masculină) și este legată de sexualitate și instinctele primare. De regulă, Lilith este asociată cu aspectele distrugătoare: cu karma negativa, cu frustrările și cu elementele care aduc o îndepărtare de Dumnezeu. Toți avem Lilith în tema natală, dar asta nu înseamnă că toți avem o karma negativă. Sensul prezenței lui Lilith în astrogramă, după cum spune Dan Ciupercă, este începerea unui proces de conștientizare și de depășire de sine. Fiind un punct de pe traiectoria Lunii (simbol al subconștientului și al energiei feminine), Lilith indică existența unei energii aflate în exces față de ceea ce există ca și conștiență. Din această stare au rezultat toate manifestările nefaste asociate cu Lilith. Prezența lui Lilith reprezintă o lecție ce se cere asumată în această viață, o karma adusă cu noi dintr-o viață anterioară, o piedică interioară ascunsă, o frustrare personală majoră. Lilith reprezintă latura noastră secretă, care ne trage înapoi când ne este frică să o acceptăm. Este acea latură personală de care ne simțim vinovați și pentru care depunem cele mai mari eforturi pentru a o ascunde, de teamă de a nu fi judecat de ceilalți. Lilith ne ajută să ne înțelegem cel mai bine temerile și slăbiciunile, astfel că, acolo unde se află Lilith (în zodie și în casa din astrograma natală), trebuie să depunem cel mai mare efort de voință pentru a depăși anumite limitări, fiind punctul unde blocajul karmic va fi cel mai evident. Lilith trezește viciile ascunse, aflate în stare latentă. Fiecare succes al lui Lilith înseamnă o datorie karmică suplimentară de plătit, mai devreme sau mai târziu. Lilith semnifică și toate situațiile penibile pe care le trăim în mod obligatoriu, pentru a înțelege erorile spirituale comise într-o viață precedentă. Aceste încercări penibile nu pot fi depășite cu orgoliu și trufie, ci prin smerenie și umilință. Altfel spus, Lilith ne aduce în postura de a ne pune cenușă în cap, de a ne accepta în mod real și în totalitate propria condiție socio-profesională, financiară, morală, spirituală, intelectuală, familială. Din noiembrie urmează tranzitul lui Lilith prin zodia Taurului, unde se găsește deja Uranus (și se va afla în continuare câțiva ani), iar din ianuarie 2021 va intra și Marte. Zodia Taurului este zodia posesiunilor materiale și a resurselor de orice fel, a banilor, a siguranței și a încrederii în sine. Lilith ne va scoate la suprafață tocmai aceste frici privind siguranța financiară și materială legate de resurse și posesiuni. Toate trei ne vor ajuta să reclădim din temelii tot acest sistem de valori pe alte fundamente. Dar pentru a face această construcție nouă, va trebui să fie dărâmate toate sistemele de valori materiale și financiare anacronice, toate tiparele de gândire învechite. Această luptă dintre nou și vechi nu va fi ușoară și nici plăcută. Această schimbare va fi făcută atât la nivel intelectual, cât și colectiv. Vom asista la multe convulsii sociale la scară planetară, cauzate de problemele legate de resursele alimentare și financiare, înainte de a fi reașezate pe baze juste.
Marian T
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro