LUNGA HIBERNARE – NU ESTE TOTUL PIERDUT

LUNGA HIBERNARE
– NU ESTE TOTUL PIERDUT –

Hibernarea specifică vieţuitoarelor care, în anumite zone geografice vor să-şi protejeze specia cad într-o amorțeală de viață latentă încetinindu-și metabolismul, un fel de somn vegetativ. Oare această stare este specifică doar unor specii de animale? Nicidecum! Calculatorul meu ca și celularul au o funcție de „hibernare” pentru a economisi energia și pentru a mă face fericit că pot „naviga” în voie, evident cu anumite restrictii; în caz contrar se pierd date și încetinește „creierul” și multe alte păguboase erori. Să trec așadar în plan uman. Este sfârșit de iarnă, una adevărată așa cum foarte mulți și-au dorit-o, dar, deopotrivă alții nu prea au avut chef de ea. Pentru primii, deși au trecut demult sărbătorile aferente acestui anotimp își amintesc cu nedisimulată bucurie de fericitele clipe pe la o cabană, unde au petrecut cu cei apropiați, la o pomană a porcului, ori îmbiați de gazde cu fel de fel de delicatesuri autohtone. Pentru ceilalți, și aceștia sunt majoritari, sărăcia, adesea lucie, nu le permite decât să simuleze bunăstarea.
Ambele categorii, în acest moment unic pentru țară, cu privirea ațintită spre purtătorul lui de cuvânt, într-o perorație de bună calitate, el încearcă și reușește cu succes, să îndrume printr-un magnific discurs (că zâmbetul și mustața însoțitoare îi permit) căile directoare pe care urmează să le parcurgem într-un deplin consens, în cuget și simțiri pe calea spre progres și civilizație. Iarna, reflexele, datorită temperaturilor scăzute, sunt încetinite.
Vrând – nevrând, acum, suntem obligați să urmăm pașii, de fapt directivele trasate, să lăsăm încetineala simțurilor deoparte, să ne concentrăm pe „program” singurul care ne poate asigura bunăstarea, o viață ferice. Fiecare om din această țară, că partidul se îngrijește de aproapele său fără șovăire, fără ca să facă nimic, va prospera.
La mijloc ar fi o neînsemnată corecție, este vorba de oamenii noștri. Sub această iluminare, coborâm prin tunelurile de sub munții Bucegi (că și într-o carte de română de dată recentă se pomenește acest miracol) cu iradieri spre piramidele de la marginea capitalei Egiptului, ba pe mai departe spre Luxor ori Karnak și cu înfrigurarea specifică începătorului în ale anticelor enigme, descifrăm în sfârșit parcursul nostru cotidian. În această lume, antică, lipsită de ținte politice care frământă contemporaneitatea (ei, cei de atunci, s-au apropiat de Amon Ra), cu preocupări spre a lăsa posterității pentru mii de ani niște „urme”. De data aceasta translând mileniile ne apar acum cu claritate adevărații dușmani ai țării care lucrează pe toate planurile posibile pentru distrugerea noastră. Astfel prin „hublouri” care sunt prevăzute, cu obișnuitele structuri de protecție, ce vedem?
Vedem că bogățiile țării au fost acaparate de lacome firme transnaționale. Buuuun! Aceasta este o realitate pe care ne-am asumat-o. Ne îndeamnă Mai Marele să-i eliminăm, pentru că ele, seamănă peste capetele noastre sărăcie. Ba, unele ne dau alimente otrăvite și le iau pe ale noastre bune, pe care ei le consumă; și aceasta ar fi o temă de reflecție.
Bancherii mondiali, niște hulpavi, extrag „nectarul” valorilor românești, pauperizând nobilul popor român. Tot capitaliștii din afara granițelor, ne-au distrus fabricile și uzinele gonind peste hotare spre șase milioane de suflete către vestul Europei ori peste Ocean. Profesori, ingineri au ajuns să se mulțumească pe post de căpșunari. Interese ascunse mondiale ne împiedică să avem autostrăzi, căi ferate de mare viteză, care în prezent sunt de mica viteză, cumva la nivelul Primului Război, vapoare de croazieră, dotări militare de ultimă generație, exporturi excedentare; ne distrug toate învățământul, cultura, iar acestea trebuiesc înfierate cu o apăsată mânie proletară.
O poezie care circulă acum pe internet justifică pe deplin cele afirmate: „Numa’ cine-i orb nu vede/ Da muierea nu mă crede/ Vă jur că nu-i caterincă:/ Patrioții beau pălincă…!/ Plătesc apa, iau chitanţa,/ Banii mei ajung în Franţa,/ Pe curent, când dau un ban,/ Cresc PIB-ul italian,/ Cheltuiesc la mall chenzina/ Ca să fie mare China/ Şi-n vacanţă, dacă plec,/ Ajut capitalul grec./ Vin străinii să ne fure,/ Ne lasă fără pădure/ Şi ne uităm, ca berbecii,/ Cum o rad austriecii./ De mult stau şi mă socot/ Că se duce dracu’ tot,/ Ţara pot s-o mai ajut/ Dacă m-apuc de băut,” . Trebuie să fim pătrunși de aceste adevăruri pentru că altfel ne vom prăbuși ca popor și țară.
Credeți-mă pe cuvânt spune marele Guru, priviți prin aceste hublouri – este vorba de anumite posturi TV obediente – și vedeți fața hâdă a celor care ne dau sfaturi de la Bruxelles. Noi vrem să ne dezvoltăm prin noi înșine.
Vă propun – spune cel de mai sus – o noapte a cuțitelor încovoiate, prin care să luăm gâtul tuturor asupritorilor de pretutindeni, nu-i vom lăsa să ne îngenuncheze.
Cu privirea caldă, demnă de un adevărat conducător, privește mulțimea, cu un zâmbet larg, hotărât să ducă până la capăt aceste ținte magnifice și magnetice, și-i întreabă: „Mergeți cu mine până la capăt?”. Noi cei puțini, precum Leonidas, credeți că vom învinge hidra mondială? Într-un hotărât cor îi răspund: Da Înțeleptule, Atotștiutorule, Tu ești cel ales spre a conduce pașii noștri, inițial șovăitori, acum hotărâți, să nu ne precupețim , viața, familia, copiii noștrii și să punem inima noastră neînfricată la picioarele tale, iar capetele noastre pe tipsia de aur a invincibilității și eternității.
Cu mâinile întinse în lateral și cu palmele spre mulțime, binecuvântează pe cei prezenți și-i asigură că toată energia lui va fi pusă în slujba propășirii poporului român. Din primul cerc de supuși, toți sunt extaziați, dar și cei care privesc prin „ferestre”, aflați într-o adâncă stare de catalepsie, aprobă această demiurgică maximă care, cu siguranță , va conduce la îndestularea poporului.
Mișcările ascultătorilor dar și cei de acasă ce privesc „hublourile” sunt asemănătoare cu ale protagoniștilor din filmul „Thriller”, muzica și scenariul fiind asigurate de Michael Jackson – zombie – (un fel de strigoi american). Dacă aplaudacii „Înțeleptului” au luat acele „prafuri” și atitudinea, luările de poziție sunt precum ale consumatorilor care pe stradă se clatină într-un ritual mortal, atunci dogmele Neînfricatului și-au atins scopul . Acei oameni cu creierul „spălat”, execută orbește ce li se ordonă în interes politic iar acest demers pare a fi ultima lor portiță de scăpare dintr-un lagăr mental în care au intrat și nu mai văd nici un fel de scăpare, nici o portiță din care să evadeze, se simt prizonieri pe vecie la cheremul unui sistem la care au aderat de bunăvoie dar din care nu mai pot să evadeze, să respire aerul curat al libertății. „Supremul”, „Inatacabilul”, „Indestructibilul”, Arnold Schwarzenegger, de data aceasta al României. Cel care pe la noi poate fi asemuit cu „Terminator”, folosind pârghii politice până în prezent neutilizate ce par desprinse din filmele anilor 50, a găsit soluții pentru a fi la cârmă pe vecie, acaparând pas cu pas mai toate instituțiile firav democratice.
Viața politică de la noi se află într-o lungă și păguboasă hibernare. Tânărul și vocalul ministru de externe ungar sare la gâtul Europei și susține că reprezentanții acesteia vorbesc pe o multitudine de voci. Szijjarto, căci despre el e vorba, spune că emigranții vor să-și impună religia lor, datinile lor și că relocarea unora dintre ei spre Europa de est (inclusive la ei), trecând prin șase țări sigure, nu mai pot fi considerați refugiați. Perorează: „Ce lege prevede că poți trece printr-o multitudine de granite ca să ai o viață mai bună?”. Da, este un punct de vedere interesant, care parcă este desprins din zona autoritarismului, iar Comunitatea Europeană este paralizată de multiplele atentate care se succed de câțiva ani încoace. Dacă în Ungaria comunitatea românească a fost redusă, din ce peste 400.000 de româniexistenți prin anii 40 ai secolului trecut au rămas ceva spre 20.000, iar acum să primească spre câteva mii de orientali care se vor dubla la fiecare zece ani este ceva de neconceput pentru închistata și rigida clasa conducătoare a Ungariei. Ea are veleități de dominație regională deși numeric nu depășește în prezent nouă milioane de suflete. Pe moment nu aceasta este problema noastră ci încrâncenarea zilnică pe legile justiției; acestea ne macină existența din ultimii doi ani, de când actuala conducere politică a preluat puterea.
Ce dețin aproape 70% din voturile din Parlament – cu acoliții ei – dar s-a dovedit a fi slabă că nu a făcut mai nimic, față de forța electorală uriasă pe care o deține. Precum Gogea Mitu (Gogu Ștefănescu) născut în Mârșani în 1914 care avea 146 kg, 2.36 metri înălțime, fiind îndrumat spre zona boxului datorită calităților sale native și care a murit la 22 de ani din cauza unor oferte obscure. A rămas în folclor, cu expresia „gogeamite”, ceva uriaș, care, în final, poate fi doborât ușor. Gogeamite partidul, izvorât din distileriile comuniste să fie acum sub conducătorul lui ceva spre 20%; este de neconceput. Cei ce ies la rampă, din eșalonul doi sunt prin expresiile lor figuri grotești, lipsite de orice fel de etică politică, niște fake-uri.
Bine, bine, spune bătrânelul mustăcios, dar am ceva scăpări, inerente vârstei, dar eu, cel pe care voi l-ați ridicat pe acest piedestal, ce îmi spuneți ca să fac? Stăpâne absolut, această vestală care slujește pas cu pas este chezașa împlinirilor tale viitoare și ca atare nu te mai gândi la slăbiciuni ci ascute-ți sabia victorioasă spre noi izbânzi pe care cu siguranță tu le meriți și taie capetele balaurului care te înconjoară zi de zi, că , deși ești un penal autentic, noi suntem alături și te slăvim până în măduva oaselor, până ce tâmpla noastră va albi.
Iată că unii străjeri, mai mult sau mai puțin cuplați cu „Mărețul”, vin în Capitală să-i ceară socoteală că nu le dă, prin noul buget (haznaua națională spre care ochii înroșiți și nesățiosul apetit gândit acum spre BNR) nu le oferă confortul necesar în teritoriu.
Aici ar fi la mijloc o dizertație spre înțelegerea adevăratelor resorturi. În esență fiecare comunitate este obligată să își gestioneze resursele. Dacă faci o investiție (o pârtie de ski de exemplu în care ai investit câteva milioane de euro iar comunitatea e înglodată de 20 de ani) atunci trebuie în Consiliul Local să analizezi BVC-ul (nu WC-ul). Cum s-ar spune balanța de venituri și cheltuieli. Potrivit legii tuturor localilor administrativi li s-au dat salarii abundente, fără să se gândească și la resurse. Resursele pot proveni din mai multe direcții: în afară de buget, dezvoltarea unor activități din care rezultă resurse la bugetul local, redevențe, închirieri și multe altele. Presiunea tuturor este pe bugetul central; inițiativa locală fiind cvasiinexistentă. Ba nu! Vor mări taxele și impozitele într-un mod insuportabil. Se cuvine o paranteză celor din teritoriu aflați în siajul puterii vor primi bani,pentru ceilalți vor trebui să mărească taxele și impozitele spre a susține autoritatea locală. Vor deveni astfel impopulari iar la viitoarele alegeri vor pierde. Iată o schema democratică de înlăturare a opozanților.
Sunt mii de inițiative locale ale unor antreprenori privați care sunt fie blocate, încurcate și în final abandonate de inițiatori, pentru că aleșii locali au o încrâncenare aparte pentru cei care, cu eforturi uriașe, creează locuri de muncă, dar pe moment nu produc șpagă locală .
De exemplu primarii, președinții de Consilii Județene, salariați din ministere care funcționează pe cheltuiala statului român (fiind plătiți la nivel de salariu minim pe economie) să fie școliți în Olanda, Suedia, Danemarca, Norvegia, nu mai spun și de Germania ca să vadă la propriu cum funcționează administrația locală; ba să fie obligați la acest supliciu, apoi dacă mai pot să revină în țară să și aplice ce au învățat.
Imi pare rău că actuala conducere a țării nu are un program coerent, o foaie de parcurs pe diverse domenii și, în final, primarii și alții să fie puși la treabă.
Nu cu mâna întinsă; că dacă cel în cauză nu spune o poveste credibilă (pe plan local) nu primește „pâine”. Partea proastă a „sistemului” este că în prezent (și nu este numai vina lui) se află într-o totală degringoladă, iar calea spre prosperitate, nu a celor aleși, ci a truditorilor, nu se prea întrezărește deocamdată.
„Programul”, privindu-l din perspectiva celor mai bine de doi ani de guvernare, este dacă nu o glumă, o piatră de moară pe grumazul țării. Grav este că în prezent cei care ne conduc, nu mai au resursă umană de analiză și decizie iar factorul politic dominant este în derivă, prin dezertări spre alte partidulețe.
Pe fundalul încrâncenărilor docte de mai sus, vine ca o săgeată aruncată pe lângă tâmpla unui ostaș aflat pe meterezele Sarmisegetuzei, că actualul conducător informal al nostru, a coordonat represiunea din 10 august 2018 din Piața Victoriei. Că are un minim canal de comunicare cu vreunul din conducătorii actuali, ai destinelor europene, că evită întâlnirile cu partenerii UE, ori NATO, ar fi un mic amănunt, dar că pe moment dirijează din umbră o schemă financiară dezastruasă pentru România pe următorii zece ani, cel puțin, este de-a dreptul catastrofal și vă spune un economist și jurist în același timp.
De ce acolo prin America de Sud este o continuă laudă la adresa „Conducătorului nostru”? Ei, brazilienii, trăiesc într-o sărăcie lucie, într-o prăpastie covârșitoare, favelas fiind pentru unii chiar un lux, iar niște saltimbaci locali să profeseze mojicii la adresa unei țări pe care nu o cunosc în nici un fel? Acolo desigur Teldrum, a dezvoltat o rețea imobiliară. Cu ban?i De unde? Cam de pe aici. De ce acest export de capital? Este translat într-o țară, foarte bogată în resurse ca și noi, dar cu oameni săraci. Iar nu „capitalist” cu ceva bani chiar obținuți dintr-o zonă obscură este aur pentru ei. Trebuia naibii să-l lăsăm să dezvolte acest Teldrum adică aceste imobiliare la noi.

Pe un drum de țară, din toamnă am asistat la un dialog firesc între megieși, localnici care se cunosc în cele mai mici detalii, de când s-au născut, ca și la oraș (fără a egala sub nici o formă dimensiunile furăciunilor conducătorilor celor dintâi) în mediul rural au loc fel de fel de învârteli. Astfel Caisă Vasile zis „Blegul” a șterpelit de pe o bostănărie o căruță de lubenițe. A fost prins de către „otorități” apoi intervine lanțul procuror-judecător și pe mai departe condamnat la închisoare pentru respectiva furăciune. Cu cele patru clase primare a înțeles că poate fi atacată sentința, completul de judecată fiind „nelegal” constituit. A motivat că a fost judecat pe nedrept, că instanța „nelegal” constituită nu a reținut faptul că biciul cu care mâna caii, cu pepenii furați, nu avea codirișca la dimensiunile legale și aceasta nu era vina lui, că așa a cumpărat-o. A mai spus că „scula” fiind prea lungă, a mânat caii, prea repede, în afara legii și atunci trebuie absolvit de pedeapsă, că dacă biciul avea altă dimensiune, bidiviii alergau mai încet și atunci consătenii îi puteau atrage atenția să-și remedieze atitudinea. Deci, per total, instanța a greșit, iar ICCJ față de CCR a trebuit să se recunoască învinsă. Dar Maria lu’ Nebunu aruncă pe goarnă: Bine, bine cu codirișca, dar pepenii mei cine-i plătește? Mda! Personal nu știu cum s-ar rezolva această problemă, în care se află o amestecătură de politic în justiție, iar cea din urmă într-o păguboasă hibernare. Și că această glumă nu era de ajuns, la Bruxelles ministrul agriculturii ce spune?
Cel de mai sus a prezentat niște elucubrații. Acum la TVR 1 – este invitat să detalieze problema cu cormoranii și cu urșii care hălăduiesc prin gospodăriile oamenilor.
În același mod bombastic sau dacă hârtia permite eufemistic mai puțin responsabil, răspunde de hrana țării. Dar a limita „grija” domniei sale că țara e păgubită de peștele cu care se hrănesc cormoranii este o limită a magnificei gândiri, care alături de oaia/Daea, ne cam face de râs, ba și mai mult intrăm într-un total derizoriu.
Nu avem nevoie la Bruxelles de romancieri, eseiști ori saltimbaci ci de o explicitare pur tehnică a direcțiilor pe care țara noastră le propune acelorași interlocutori europeni care au alte ținte. Per total, cel puțin din insistențele în țară pe „domeniile” sale preferate – cormorani, pește, urși, este clar că reprezentantul nostru pe noi ne poate duce cu preșul și în definitiv e pitoresc, pe omologii săi în primă, lectura îi amuză, apoi sunt îngrijorați că nu pot avea cu un asemenea demnitar cu preocupările sale limitate, un dialog pe vastele problematici ale agriculturii care frământă omenirea și în particular Europa și, în final de mandat undeva prin luna aprilie a.c să nu aibă un dosar cu o gândire coerentă asupra marilor probleme în acest domeniu.
Cale de aproape o jumătate de oră moderatorul (care nu este chiar imparțial) nu-l poate opri pe interlocutor de cormorani și de ursul „care îi bate în geam” jalnic; o gargară fără nici o finalitate. Orice încercare a moderatorului spre Brexit, spre dezbateri ale politicii comunitare s-a izbit de o încetineală a minții acestui personaj care nu a oferit nici un fel de soluții.
Sunt minți bolnave care trâmbițează calea luminoasă a omenirii, noi fiind piatra de încercare a viitorului. Ce am mai putea spune despre lunga noastră hibernare? Am fost mari, cu forța și sub ocârmuirea partidului unic; este adevărat că în deceniul opt a înfometat populația pe fundalul megalomanicelor construcții și nu numai, acum nu mai construim nimic, dar de ce este sărăcie?
Este o generalizată hibernare a inițiativelor, a minților care ar trebui să lucreze pentru națiune și nu în ultimul rând o hibernare a creativității românești. Să dea Dumnezeu să nu țină prea mult, că vom deveni cu toții urși de iarnă pe vecie ce vom orbecăi spre nicăieri.
Pentru o eventuală detensionare ar fi edificator un fragment dintr-o poezie destinată copiilor:
“…… Ursul cel înfometat
– Cine somnul mi-a stricat?
Strigă ursu-nfuriat!
Un iepure și un gândac?
Chiar acum vă vin de hac!… ”

FLORIAN LAURENȚIU STOIKA