MĂDĂLINA NICOLAE

MĂDĂLINA NICOLAE

 

„Fără o arhitectură proprie nu avem un sufl et al propriei noastre civilizaţii” (Frank Lloyd Wright)

 

bufnita

madalina-nicolae

Pasiunile îşi trag seva din energiile copilăriei. Aşa a fost şi pentru tânăra desenatoare, talentata Mădălina Nicolae. Pentru ea, filmele de animaţie pentru copii au însemnat desluşirea tainelor desenului atunci când personajele prindeau viaţă pe hârtiile de pictură. Încă din şcoala generală îşi dezvăluie talentul la competiţii de
pictură şi desen, unde obţine o serie întreagă de premii. Tânăra îşi aduce aminte cu plăcere de întâiul premiu obţinut la concursul școlar de creație „Copilul râde: înțelepciunea și iubirea mea e jocul”, din cadrul programului educațional „Inițiativa Școlară Kraft Jacobs Suchard”. Devenind adolescentă, nu-şi uită pasiunea pe care o valorifică – spune ea, cu ajutorul părinţilor şi al unei prietene – urmând cursurile Universităţii de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, pentru că arhitectura este marea carte a umanităţii, după cum o defineşte Victor Hugo. „Desenul face parte integrantă din viața mea, este o pasiune care îmi oferă o viziune mai frumoasă asupra lumii înconjurătoare și mă împlinește din multe puncte de
vedere, este un limbaj revelator pentru un adevărat arhitect”, ne povesteşte viitoarea arhitectă Mădălina Nicolae.
Tânăra consideră arhitectura mama artelor, prin ea contopindu-se trecutul cu prezentul, crede că în viitorul apropiat ne vom printa 3D clădirile, casele, va fi şi o adevărată explozie a creativităţii arhitecturale, utilizându-se noile materiale şi tehnologii cum ar fi sticla ultra-rezistentă, fibra de carbon şi noile materiale plastice.
Planuri de viitor – să se specializeze în arhitectura de interior, iar, în paralel, pentru că iubeşte desenul, se va perfecţiona în realizarea ilustraţiilor grafice.
Mădălina adoră natura, muzica şi poezia – se spune că un architect este şi poet. Şi încă ceva… îi plac pisicile. Deviza în viaţă – Nu renunţa niciodată la ceea ce îţi doreşti.

RODICA SUBȚIRELU

 

caine
vulpe

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

COSTIN DOBRIN – NOUL EINSTEIN DIN CONSTANȚA

Dacă treceţi prin Constanța şi dacă admiraţi marea vă vom oferi o informaţie interesantă: acolo, …

ALEXANDRU BOLOGA – NEVĂZĂTOR, CAMPION ȘI STUDENT LA DOUĂ FACULTĂȚI

Bucuria să este de nedescris. Pe podium la Rio de Janeiro! Își pipăie cu mâna …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: