Demult cineva îmi spunea că talentul este 1%, restul de 99% fiind muncă. Acest lucru l-am constatat pe propria-mi piele atunci când m-am îndrăgostit iremediabil de magia bijuteriilor handmade. Munca și bucuria de a crea podoabe apreciate în care se regăsesc multe femei mi-a adus multe bucurii și posibilități variate de a mă dezvolta în lumea atât de versatilă a bijuteriilor handmade.De cele mai multe ori pasiunile pentru frumos se nasc în anii copilăriei sau cel puțin așa credeam. Desen, pictură în anii de școală, apoi design vestimentar cu care am cochetat după un curs și o diplomă care nu mi-au captat interesul pentru mulți ani.Eram deja mamă a doi copii de peste 10 ani când am descoperit meștesugul făuririi bijuteriilor handmade. Prea tâziu pentru un hobby? O prietenă dragă mi-a recomandat un workshop despre care pot spune că mi-a captat atenția imediat. Tematica acestuia cuprindea tehnicile wire wapping, fimo polimer clay si weaving, elementele teoretice și practice însumând 24 de ore de curs.Am pătruns într-o lume în care totul îmi era străin dar care m-a fascinat din prima clipă. Pentru confecționarea bijuteriilor am învățat sa mânuiesc tot felul de clești, de la cleștele pentru bucle, pentru prindere/ presare, cel pentru tăiat, dar și folosirea corectă a diferitelor grosimi de sârmă. Nu în ultimul rând, calitatea pietrelor semiprețioase este esențială pentru crearea tipului de model care să se armonizeze perfect cu forma și textura pietrei.La început confecționam bijuterii doar pentru mine, apoi au început sa apară cereri din partea prietenilor, iar în timp mi-am făcut o clientelă mică dar fidelă de a cărei aprecieri și comenzi mă bucur de ani buni.
Ca stil de bijuterie, creez de la casual la romantic sau elegant, păstrând amprenta personală despre care se spune că este ușor de recunoscut prin unicitatea formelor create și abordării modelelor. Stilul în mare parte se adresează femeilor de peste 30 de ani, dar asta nu m-a împiedicat să primesc provocări care se adresează adolescentelor.De multe ori sunt întrebată ce mă inspiră. În principiu, mă inspiră personalitatea celei ce va purta bijuteria respectivă, fizionomia acesteia, trăsăturile de caracter, zâmbetul. Toate se leagă cumva. Alteori mă inspiră o plimbare în natură, o frază citită sau auzită, sau pur și simplu mâinile lucrează singure parcă dirijate de un păpușar iscusit.Cum începe o zi la Lilibijouxhm? Cu multe culori. Înconjurată de multe pietre colorate și diversificate ca formă, sârme de diverse grosimi și clești dar și cu muzică de calitate. Se spune că pietrele te aleg pe tine și nu tu pe ele. Așa că după alegeri, îmi place să cred inspirate, ideile vin în mod natural. Asta nu înseamnă că este o muncă ușoară. Nu este ușoară, dar în schimb este foarte placută, plină de provocări, unică în felul ei și reconfortantă. Echilibrul dintre culori, volume, simetrii trebuie păstrat permanent, stilul personal dar mai ales calitatea produsului final spun totul despre tine și munca ta.
În funcție de complexitatea bijuteriilor, crearea acestora poate dura între 3-5 zile deoarece în principiu m-am axat pe confecționarea seturilor care pot conține pandantiv, cercei și brațară, ocazional inel. Consider că seturile sunt cea mai bună alegere, întrucât este greu să găsești accesorii complementare pe piață mai ales când acestea sunt personalizate.Fiecare bijuterie înseamnă o picătură din sufletul meu, din dragostea pentru frumos, pentru oameni, multă răbdare și perseverență, libertatea de a mă exprima, autocunoaștere și implicit autodepășire. Altfel nu ai cum să reușești. Deoarece ceea ce lucrez mă reprezintă, nu pierd niciodată ocazia de a-mi purta propriile bijuterii și astfel pot lua ușor ”pulsul străzii”. Dacă eu nu-mi port propriile bijuterii nu pot afla cum se vede și din partea cealaltă a baricadei, din postura de client.O bijuterie bine lucrată înseamnă purtabil, comod, divers, unic, versatil. Înseamnă o clientă mulțumită, acel ”ceva„ ce întoarce priviri și stârnește comentarii, o zi implinită care mă duce cu gândul spre următoarea provocare.
Liliana Măgureanu
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro