MANIPULAREA POLITICĂ ȘI ISTORIA RECENTĂ A ROMÂNIEI (III)

MANIPULAREA POLITICĂ
ȘI ISTORIA RECENTĂ A ROMÂNIEI (III)

Manipularea psihologică l-a ajutat şi pe Klaus Iohannis să câştige alegerile prezidenţiale: o strategie minuţios elaborată a lansat în spaţiul virtual o ofensivă agresivă împotriva PSD-ului şi a liderului său, susţinându-se ideea că ar intenţiona să instaureze în ţară neocomunismul. Oameni mai puţin informaţi şi mai puțin cunoscători ai istoriei adevărate, mai ales cei din aşazisa diasporă, au muşcat din momeală, mobilizându-se masiv şi votând reprezentantul dreptei. Mai mult decât atât, această campanie de dezinformare a fost întregită şi de scandalul, intens mediatizat de posturile TV prin imagini comentate maliţios, provocat de faptul că nu toţi românii din străinătate şi-au putut exercita dreptul la vot, vinovatul principal fiind PSD-ul, care, cu cele mai rele intenţii, a organizat secţii de vot insuficiente, obstrucţionând astfel votul susţinătorilor dreptei, cu toate că, faţă de alegerile prezidenţiale precedente, au votat cu două milioane de români în plus.
Dar aceşti oameni nu s-au gândit nicio clipă că, în realitate, în România postdecembristă, stânga şi dreapta sunt construcţii politice artificiale schematice, care imită jalnic jocul democratic real, susţinând un simulacru de stat de drept şi fiind populate, de o parte şi de alta, cu activişti proveniţi din eşaloanele doi şi trei a vechii nomenclaturi comuniste (sau a urmaşilor direcţi), aşa cum nu s-au gândit nici că îmbogăţiţii din PSD (şi nu sunt puţini!) nu-şi vor dona de bunăvoie imensele averi statului ca să reconstruiască un sistem politic perimat (fie el şi neo), în care dreptul de proprietate privată este drastic îngrădit.
Devine limpede pentru orice om responsabil şi corect informat că tehnologia modernă din industria audiovizualului (televiziune, radio, spaţiul virtual şi telefonie mobilă) oferă Marelui Manipulator arme deosebit de eficiente de intoxicare a opiniei publice, în conformitate cu interesele sale. Dacă mai adăugăm la toate acestea şi manipularea prin intermediul mesajelor subliminale sau aceea obţinută de armele psihotronice (folosite, de exemplu, în războiul din Golf), atunci ne vom da seama lesne de amploarea cu totul extraordinară a acestui fenomen extrem de complex şi periculos.
Otrava manipulărilor politice este astfel dozată, dirijată şi administrată încât popoarele-ţintă să nu conştientizeze pericolele la care sunt supuse, dar oamenii bine şi corect informaţi (îndeosebi cei ce cunosc istoria adevărată) vor fi capabili să producă vaccinul-antidot de neutralizare a tuturor acestor agresiuni psihologice.
Distrugerea economiei româneşti din ultimii 27 de ani nu a fost nici pe departe un act întâmplător cauzat de „bâlbâiala” politicienilor ce au condus destinele României în această perioadă, aşa cum nu este deloc întâmplătoare nici subminarea învăţământului sau a sănătăţii, piloni foarte importanţi într-o societate normală. România trebuia eliminată din poziţia de concurent economic pe plan european şi chiar mondial, devenind astfel o colonie, o piaţă de consum. Faptele sunt atât de evidente încât nu mai au nevoie de nici un comentariu, iar ceea ce se întâmplă în învăţământ, sănătate şi cultură, chiar în aceşti ultimi ani, oricine poate vedea cu ochiul liber campania de demolare a adevăratelor valori şi promovarea altora false, creaţii artificiale umflate cu pompa unei publicităţi manipulatorii deşănţate, groteşti şi cu atât mai mincinoasă.
Un analist atent la fenomenul politic românesc al acestor ani, bineînţeles în context global, va constata că factorii de decizie politici cât şi reprezentanții mass-media sunt împărţiți în două mari părţi: globaliştii, adică internaţionaliştii şi naţionaliştii.

Astăzi, naţionalismul, chiar şi cel ponderat, normal, de bună factură, este privit ca fiind nu numai desuet, perimat, anacronic, ci îndeosebi ca principalul pericol al globalismului: iubirea de ţară (aceea sinceră, şi nu făţarnică, afişată pe ecranele televiziunilor) a devenit ceva peiorativ, un atribut conservator aproape antidemocratic, o frână în calea progresului mondial. Ceea ce s-a întâmplat începând cu tragedia de la Colectiv (cu rezultate criminalistice încă neconcludente şi voit învăluite în ceaţă) demonstrează, fără putinţă de tăgadă, că România a căzut pradă unor extrem de perfide manipulări psihologice care au ca unic scop aservirea acestei ţări intereselor unor foarte puternice entităţi transnaţionale economico-financiare. Cei mai mulţi dintre miniştrii guvernului Cioloş au demonstrat cu prisosinţă acest adevăr, iar susţinerea de care s-a bucurat însuşi prim-ministrul, într-o campanie electorală sinucigaşă a Partidului Naţional Liberal, dar mai cu seamă din partea unui mic şi foarte nou partid al cărui act de naştere ar trebui căutat în exteriorul ţării, a reafirmat ideea că soarta României se hotărăşte în cancelariile occidentale, sau chiar mai departe, nicidecum la Bucureşti. Sigur, în legătură cu acest foarte delicat subiect se vor găsi nenumăraţi jurnalişti care vor susţine interesele globalizării, subliniind că România nu-şi va găsi adevăratul drum decât ca parte integrată în marele concert european, ceea ce, până la un punct, este perfect adevărat. Dar, asta nu înseamnă nici pe departe că România, prin intermediul unor manipulări, să fie obligată să stea în genuchi în faţa partenerilor noştri europeni. Aşa cum stă astăzi. Acum câtva timp, la un post TV, un scriitor optzecist susţinea vehement privatizarea unor societăţi economice româneşti cu capital majoritar de stat, performante financiar, guvernul Cioloş intenţionând să vândă pachete substanţiale de acţiuni. Teoretic, scriitorul avea perfectă dreptate, dar, nimic nu ne face să credem că domnia sa uitase cu desăvârşire de jaful la care a fost supusă aproape întreaga economie românească sub masca bunelor şi corectelor intenţii ale privatizării. Acelaşi post TV, după anunţarea noii echipe guvernamentale în ianuarie 2017, a persistat în a prezenta distorsionat, unilateral, fără echidistanţă jurnalistică, cele câteva cozi de români la centrele de votare organizate în străinătate în 2014.
Pe de altă parte, foarte cunoscuţi formatori şi lideri de opinie aserviţi intereselor străine, contrar garantării libertăţii presei şi a principiilor de bază ale democraţiei, au cerut vehement închiderea unor posturi TV româneşti.
În ultimii ani, o parte a mass-media a lansat o campanie furibundă împotriva unora dintre elitele medicale române sub diferite pretexte, multe inventate, tot aşa cum, pe plan cultural, a fost „confecţionat” scandalul ruşinos de la Opera Română din Bucureşti, din vara anului 2016, care a înlăturat (ca să nu spunem alungat) o echipă de prestigioşi artişti de talie internaţională, în frunte cu balerina Alina Cojocaru, soţul său, danezul Johan Kobborg şi balerina Marina Minoiu. Iată cum se demolează adevăratele valori!
Dar, oare cine doreşte eliminarea capitalului românesc de pe piaţa economică internă şi internaţională? Desigur, este o întrebare retorică. Cazul încă neelucidat al firmei româneşti Hexipharma este mai mult decât elocvent. Acest lung preambul a fost necesar deoarece toate acestea au o legătură subterană care se numeşte manipulare psihologică. Din nenorocire, manipularea a devenit un instrument (ca să nu spunem o armă) deosebit de eficace în lupta pentru acapararea pieţelor economice. Nici ultima campanie electorală nu a fost scutită de manipulări psihologice, este adevărat nu atât de evidente, deci cu atât mai insidioase. Dar, cu toată ofensiva violentă, poporul român a devenit din ce în ce mai atent la capcanele întinse de manipulatori şi mai bine informat cu privire la dedesubturile politicii româneşti în context internaţional, adică, nu se mai lasă atât de uşor păcălit de păpuşi politice mânărite de sfori al căror capăt ajung pe meleaguri străine. Bineînţeles că se vor găsi destui mercenari care să conteste această realitate tenebroasă care se răsfrânge şi asupra altor ţări europene, foste comuniste, dar nu atât de pregnant.
În acest sens, în ultima campanie electorală am asistat de mult prea multe ori la emisiuni TV unde albul, în ciuda oricăror evidenţe, devenea negrul cel mai întunecos şi invers.
Internaţionaliştii şi naţionaliştii, indiferent ce funcţii ocupă în diferite ierarhii politico-administrative ale ţării, luptă cu toate mijloacele posibile, primii pentru aservirea ţării în vederea spolierii teritoriilor româneşti din ultimele sale resurse naturale, ceilalţi pentru păstrarea lor şi judicioasa exploatare în folosul exclusiv al românilor şi al României. În realitate, ultima campanie electorală a avut drept miză tocmai bogăţiile naturale ale României. De exemplu, în România se găsesc ultimele păduri virgine ale Europei, populate cu o faună uluitor de bogată şi diversă aşa cum nu se mai află nicăieri în spaţiul european.
În viitorul apropiat, dacă situaţia legislativă din domeniul silvic nu se va schimba, toate aceste bogăţii naturale riscă să devină o amintire. Şi nu putem să nu ne întrebăm cum de s-a permis un astfel de jaf inimaginabil?
La fel cum s-a petrecut cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 2014, şi la cele parlamentare din 2016 manipularea a fost lansată tot prin intermediul internetului, având drept public ţintă tineretul mai puţin informat şi mai puţin ancorat în viaţa politică de zi cu zi, este foarte adevărat, dominată din păcate de interese meschine de grup. Ca urmare, a fost inventat un nou partid format din aşa-zişi oameni noi care afişează cinste, onestitate, corectitudine, lipsiţi totalmente de interese obscure, partinice şi care-şi declară public adeziunea la propăşirea ţării. Aşa se şi explică scorul mai mult decât onorabil obţinut la alegerile din 2016 de către o formaţiune politică nou înfiinţată. Este foarte adevărat că discursul ei politic din campania electorală s-a bazat în primul rând pe criticarea năravurilor politicianiste din ultimul sfert de veac ce au dus la distrugerea României pe toate palierele, cu repercusiuni sociale deosebit de grave. Dar acest discurs nu ne-a sunat plauzibil, ci mai mult ipocrit. În acelaşi timp, este foarte posibil ca mulţi dintre tinerii despre care vorbim să fie realmente mânaţi de sentimente dintre cele mai nobile şi cinstite, dar să nu conştientizeze sforile cu care sunt manevraţi din exterior, transformându-se astfel în marionete docile în mâinile păpuşarilor. Dar de ce aceşti păpuşari, folosindu-se de manipulări atât de perfide, doresc sabotarea şi îngenuncherea României? O altă întrebare retorică pentru că ştim că miza este cunoscută: resursele încă neexploatate din spaţiul românesc. În acest sens, nouă ni se pare absolut clar că infrastructura românească (îndeosebi autostrăzi şi căi ferate) a fost sabotată sistematic şi neglijată intenţionat.
Dezastrul infrastructurii nu este cauzat numai de lăcomia şi bâlbâiala celor care au condus ţara în acest răstimp, ci în primul rând de ordinele şi directivele (era să spunem preţioase) venite din exterior. Faptele, realitatea dovedesc componenta ocultă în ciuda multora care desconsideră teoria conspiraţiei. Dacă nu este aşa, atunci de ce România a semnat (sau a fost sfătuită să semneze?) în patru labe contractul cu Bechtel în condiţii atât de oneroase, atât de înjositoare pentru partea română?
Şi tot în aceeaşi ordine de idei, ne este imposibil să nu ne punem o întrebare perfect legitimă: de ce statul român, în timpul ultimei crize mondiale, a ajutat financiar şi legislativ băncile şi firmele străine, în timp ce pe cele româneşti (lovite extrem de dur) le-au ignorat cu desăvârşire? Cum au fost folosite cele 20 milioane de euro împrumutate de la FMI?
Pentru salvarea României sau pentru salvarea capitalului străin?
Revenind la ultima campanie electorală, suntem în măsură să afirmăm că lupta politică dintre aşa-zisa dreaptă şi aşa-zisa stânga a îmbrăcat forme dintre cele mai aprige: dreapta a atacat în permanenţă stânga prezentând-o ca pe cel mai de temut duşman al ţării, ameţită de nostalgii comuniste, un mare pericol la integritatea ţării şi a statului de drept, trecând sub tăcere realitatea că foşti comunişti notorii sau urmaşii lor direcţi populează toate partidele, inclusiv fostul PDL şi fostul PNL.
A încerca să convingi (să manipulezi) electoratul prin intermediul unor atacuri furibunde, josnice, abjecte la adresa adversarilor cu discursuri bazate mai ales pe falsificarea adevărului şi ipocrizie (o ipocrizie ridicată la cele mai înalte şi murdare cote) înseamnă a nu-ţi respecta electoratul şi a-l desconsidera în cel mai înalt grad. Ca atare, cei care s-au folosit de astfel de strategii păguboase au mizat pe ipotetica incapacitate a votanţilor de a descifra corect adevărul din imaginile televizate şi de a deosebi nuanţele unei realităţi politice ascunsă în spatele informaţiilor. De exemplu, oamenii, din ce în ce mai atenţi la încercările de manipulare prin intermediul mass-media (îndeosebi prin TV), au reuşit să deceleze adevărata luptă anticorupţie de spectacol televizat al cătuşelor, tot aşa cum au reuşit să înţeleagă şi mult prea evidentele abuzuri ale justiţiei, prin fabricarea unor dosare contrafăcute, cu fapte inventate, abuzuri pentru care nu răspunde nimeni.
Iată, dar, că de la alegerile prezidenţiale din 2014 încercarea de a manipula votanţii în sens contrar binelui României s-a dovedit infructuoasă. Cu toate acestea, în realitate, situaţia României este mult mai gravă decât pare la prima vedere (chiar şi în urma unei analize mai aprofundate) pentru că destinul ei este trasat independent de voinţa şi interesele poporului român, parcursul său fiind modelat în funcţie de interesele (îndeosebi economice şi de altfel foarte vizibile) nu numai ale marilor puteri ci şi ale puternicilor zilei, proprietari ale unor extrem de bogate trusturi transnaţionale.
Nu spunem deloc o noutate, întrucât soarta României, după cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost pecetluită tocmai în urma tocmelilor marilor puteri.
În acest context, manipularea psihologică va juca şi pe viitor un rol hotărâtor (chiar dacă mai puţin vizibil) în jocurile politice mondiale în care „peştele cel mare îl papă pe cel mic”.
Şi, în încheiere, fără să fi epuizat în totalitate subiectul, ne mai putem gândi la o întrebare legitimă: oare cum ar fi arătat „De vinculis in genere” a lui Giordano Bruno sau „Principele” lui Machiavelli dacă ar fi fost scrise în zilele noastre?

Psiholog MIHAELA VINTILĂ