ACASĂ / ARTICOLE / ARTE VIZUALE / Marcel Naste

Marcel Naste

Simbol și artă, între Sacru și profan

Un artist tânăr de o seriozitate dezarmantă, reghinean get-beget, care s-a școlit la Liceu de Artă Plastică din Târgu-Mureș, apoi la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Patrimoniu Cultural, Picturi Bisericești, Iconografie și Restaurare, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, cu masterat la Institutul de Artă Vizuală „Ion Andreescu”, Cluj Napoca, membru UAP. Biografia sa de artist este una care-l recomandă drept unul dintre vârfurile plasticii mureșene, făcând parte din galeria celor ce au ceva de spus, de demonstrat în cultura românească.

„Marcel Naste este prin excelență un zugrav de icoane pe lemn. Icoanele sale sunt splendide realizări atât în ceea ce privește desenul, cât și compoziția și culoarea. Foarte bun cunoscător al erminiilor, a picturii bizantine și brâncovenești, artistul, iconarul Marcel Naste excelează în realizările sale artistice”.

“El este, de fapt, acela care a încercat și a reușit să aducă o nouă viziune tradiției picturii icoanei, o viziune genială, transcedentală, modernă, păstrând simbolistica tradițională, dar pătrunzându-i cele mai profunde taine, pentru a ni le reda, nouă, neinițiaților, întru noi sensuri, descoperite de genialitatea lui artistică” cuvinte scrise de plasticianul profesionist, muzeograful expert, profesorul Vasile Mureșan. Toate lucrările conceptuale sunt ferestre spre lumină, lumina de dincolo de formă. E un fel de scară ce duce la lumina plinului gol… Gol, lipsit de materialitate, adică forma existentei lui Dumnezeu prin infinitatea Lui.

Profunzimea mesajului și acuratețea identificării tematicii reprezentate este cheia complexității și definirea identității artistice. Este o expoziție de forță, matură, cu un discurs artistic fără sincope ca o definiție amplă a căutărilor prin simbol ce certifică un spațiu de peste lumi definit ca ferestre spre cer, ferestre ce identifică lumina absolutului reprezentată prin cruci, potir, arhangheli, chip, mahramă și sfeșnicul celor 7 puteri ale lui Dumnezeu prin simbolistica menorei, cele 7 Duhuri ale Duhului Cel Sfânt, cei 7 Arhangheli, Cele 7 lămpi ce luminează cu Lumina lumii pentru toată creația Cerurilor și a Pământului prin lumina de la mijloc a arhanghelului Mihail.

E absolut încântător să găsești o profunzime în expresii așa cum se regăsește în fiecare reprezentare artistică a lui Marcel Naste, și expresia maturității creatoare se vede prin abordarea ciclică, prin unicitate și unitatea plastică a conceptului predefinit în forme.

Maria Constantinescu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Ana Maria Chirilă

Motto: Un tablou frumos ne poate salva sufletul când ființa noastră a fost inundată de …

Leonard Toteanu

Mă numesc Leonard Toteanu, m-am născut în Câmpulung Muscel unde am urmat școala primară și …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: