ACASĂ / ARTICOLE / ARTE VIZUALE / Maria Constantinescu-Artista luminii

Maria Constantinescu-Artista luminii

Este foarte greu să mai spui ceva nou despre Maria Constantinescu după ce atâția oameni de cultură foarte importanți au scris despre arta ei. Doamna Maria Constantinescu, artist plastic, membră UAPR, a inventat un stil unic inconfundabil. A plecat de la tradiție și a ajuns la modernitate, la simbol. Acest fapt îl recunosc toți criticii de artă care au scris despre lucrările ei.

A expus în galerii și muzee importante din țară și din străinătate și are lucrări în colecții de stat și particulare în lume și o compoziție zodiacală la Casa Regală a Spaniei, despre care regina a spus: „Iată ceva nou sub soare!”. Iată-ne acum în fața unei mutații esențiale. Tabloul pictat pe sticlă este subordonat sticlei, care încetând să mai fie simplu suport, își aduce aminte că poate fi fereastra. Către ce? Către mister, către necunoscut.

Prof. V. Drăguț, Medalioane în cerneală, București, 1988 Doamna Maria Constantinescu stapânește arta picturii pe sticlă într-un mod cu totul aparte, iar ceea ce îi evidențiază lucrările este faptul că pune în lumină arta tradițională într-o manieră personală inconfundabilă. Este prin urmare o onoare pentru muzeul nostru să aibă în colecție una din lucrările sale. Dr. Franz Grieshofer, dir. Muzeului din Viena Austria Mai sunt și ferestre, mai toate tablourile, prin modul de încadrare și așezare, dând impresia de a fi, și ele, deschizături. Doar că fereastra nu-i menită numai de a înlesni privirea în afară; ea îngăduie și a privi înăuntru, adică în sufletul omului. N. Steinhardt fragment din art.

„Pescuirea miraculoasă”, apărut în cartea Drumul spre isihie Ispita lecturii Trebuie să vă spun că eu cunosc foarte bine arta Mariei Constantinescu și că o consider foarte interesantă atât pentru calitățile ei picturale, cât și pentru faptul de a fi reluat și interpretat în mod original semnificația picturii românești vechi pe sticlă. G. C. Argan, cel mai reputat critic de artă din Italia, un „papă” al istoriei artelor Aceasta domnișoară eternă, această eternă adolescentă cu surâs naiv, posedă un organ care îi permite anumite intuiții, căci tensiunea mitică ce traversează pictura ei nu este rezultatul unor studii făcute la Biblioteca Academiei.

De unde îi vin aceste intuiții, cum functionează releul între memoria mitică, un imaginar de o extraordinară coerență și nevoile picturii de astăzi? Trebuie să recunosc că eu nu pot înțelege; pentru mine este un mister! În fața operei Mariei Constantinescu, aproape că-mi vine să mă rog. Paul Barbă Neagră, regizor, specialist în Sacru Maria Constantinescu este un artist foarte special, nu face obiecte și nu creează imagini doar de dragul de a face ceva frumos, ceva plăcut.

Ea întotdeauna are un scop dincolo de natura materială a obiectului și din pricina aceasta, materia ei predilectă este sticla; sticla fiind transparentă, prin sticlă se vede realitatea de dincolo de suprafața materială a obiectului. Pavel Șușară, critic de artă și scriitor Maria Constantinescu reușește să sublimeze materia, transformând, în mod miraculous totul în lumina care ne inundă nu doar privirea, ci și sufletul.

Nu este Lumina ucigătoare, a soarelui nemilos, care pârjoleste totul, ci aceea pe care se pare că numai Creatorul o poate transmite spre noi, Lumina unui soare îmblânzit de privirea plină de speranță a artistei, de rugăciunile pe care le înalță, zilnic, spre Creator (lumină și iubire). Despre această lumină vorbește întreaga artă a Mariei Constantinescu. Virgil Ștefan Nitulescu istoric, dir. La MNTR O să mă alătur spuselor lui Virgil Ștefan Nitulescu: lumina care o inspiră îi înnobilează chipul ei (adaug eu) frumos.

Pictor Prof. Cojocaru Vergil-Cover

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Leonard Toteanu

Mă numesc Leonard Toteanu, m-am născut în Câmpulung Muscel unde am urmat școala primară și …

Eva Margareta Apahidean

Motto-cugetare: Fiecare artist plastic trăiește o rezonanță în fața unui tipar imprimat în subconștientul său, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: