Maria LULESCU – Ramura Verde

Pseudonim literar: Ramura Verde Născută la data de 22 aprilie 1956, localitatea: Breasta, judeţul: Dolj, ţara: România De profesie: profesor de educaţie fizică şi sport, absolventă a Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti; diplomă master Sport şi Management în Sport, Universitatea din Craiova – Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport; diplomă doctor Universitatea Bucureşti, în domeniul Sociologie; lector univ.dr. la Universitatea Nicolae Titulescu Membră (adeziune) a Asociaţiei Culturale „Iulia Hasdeu” – UNESCO şi membră a Societăţii Scriitorilor din România. Debutul literar a avut loc în clasa I la serbare, pe scena căminului cultural.

Volume publicate – Urzeala destinelor, 2024, Bucureşti – piesă de teatru în cinci acte – Verbe îndrăgostite, 2023, Bucureşti – poezie – În seceta vremii, ediţia a II-a, 2023, Bucureşti – poezie – Coboară nestemate, 2023, Bucureşti – poezie – Verbs in love, 2022, Bucureşti – poezie – Poezii lirice, 2022, Bucureşti – poezie – În seceta vremii, 2021, Bucureşti – poezie – Omagiind Poetul, 2019, Bucureşti – poezie – Îngerii Gândului, 2019, Bucureşti – poezie – Oceanul de Gânduri, 2004, Bucureşti – poezie.

Din volumul „Omagiind poetul”, ediţia a II-a, Bucureşti, 2024

În loc de prefață
Neliniște în zile
În nopți la fel sortită
Doar clipe sunt senine
Și cele mai dorite
Ca o lumină vie
Ca o lumină moartă
E viața lor ce-i scrisă…
O mină îngropată…
Din când în când argintul
Străluce pentru ei
Doar în cuvinte scrise
Ce par a fi scântei
Din când în când aduce
Cu el și nestemate…
Ce vor rămâne toate
Cuvinte într-o carte
Cuvinte în cântări
Versificate toate
Cu tâlcuri în chemări.
Să fie pân’ la moarte
E graiul lor, durere
Iubire și suspin
Ce stau la un loc toate
În lanțuri și în chin
Și vorba-i doar privire
Cu înțeles loial
Al gândurilor toate
Ce stau pe-un piedestal
Cu chipul ca de ceară
Înmărmuriți mereu…
Cum fuse-ntâia oară
Sub răsăritul lor.

Omagiu
În sfânta mantie a poeziei
Strălucitor şi rece
Tu luminezi din ceriuri
În casa pământeană
Rămasă ca o muză
Părăsită de destin
Noi, de-aici, cu candele aprinse
În templul nemuririi tale
Îţi mulţumim
Îţi mulţumim.
Ca altădată
Dincolo de Jiu
Cu somnul pierdut
Până-n zori
Din pragul casei părintești
Încerc să recunosc copacul
Care freamătă
Cu frunzele înrourate
Sub aripile vântului
Ori plânge, ori cântă?

Ca și-altădată
Încerc să înțeleg natura lui
Pășesc prin pădurea copilăriei
Prin care ani de-a rândul
Am alergat…
Nu mă mai recunoaște…
Anotimpuri în timpuri
Toate au fost rânduite
Și freamătul nostru
La fel.

Gând surd
Conștientul vis
Și conștienta-mi fire
O amintire amestecată
Și cerul și pământul
Într-un sistem poetic
Ridiculizat de toți
Ca pulberea stelară
Sfârșind în univers
Gândul e liber
Să zburde-n poezie
Să fie fir de iarbă
Și rouă pe cuvinte
Război de litere
Doar pe hârtie
Dar ce păcat
Că liber e doar gândul
Să fie surd și mut
Hârtia este câmpul
Și lupta-mi este…
Ați ghicit
În paranteză totul.
Din volumul „Coboară
nestemate”, Bucureşti, 2023

Sonet
(Te-ai stins)
Te-ai stins în taină, cu mine-n
gândul tău
Tăcerea te-a purtat spre veşnicie
Sub raza tinereţi-n nostalgie
Ani şi iubire s-au scuturat în hău.
Pornesc în zori pe-a dorului cărare
Pe calea vieţii sperând c-ai să răsai
În ceasuri sfinte… uitării să mă dai
Zăludă să rămân de-a ta plecare…
Venind în vis cobori din suflet
dorul
Din ochi cu lacrimi chipul palidrece
Învineţite buze-au tras zăvorul.
Să-ţi înţeleg dorinţa arzătoare…
Când noaptea stinsului amor e-n
stele
Să-mi cobor vălul… să-ţi dau
ascultare.

Sonet
(La mijloc)
La mijloc zilele-ntre noi trecură
Gândesc la visul unde ne
iubirăm…
Privirile pe veac neliniştirăm
Ca marea care Athosu-mpresură.
Sub rugăciunea-mi las a mă
petrece
Cu sufletu-mi arzând în clipe grele
În viaţa ta să vin când timpul
trece…
Ai să revii, ştii, ştii cât de-aproapemi eşti
S-aduci pace – linişte-n iubire
Sufletului blând păşind pe căi
cereşti.
Încet-încet, durerea-mi mi se
stinge…
Şi liniştea în inimă-mi coboară
În spirite iubirea se distinge.

Tot ce simt
Simt că plutesc
Plutesc în aerul epocii
Plutesc în existenţa unui poem…
Vai, ţie! Iată-te! Marele poem
Tăiat ca un măr
În patru părţi egale
Cu „sabia lui Damocles”.
Nu, Nu! Nu-i mărul lui Adam
Adam întreabă…
E destul de nebun omul?
Jur: ……………………
În astă noapte
„Damocles” îi sărută titlul
Şi te invit:
Cititorule te invit: vino!
Să îi săruţi titlul.
„Stejarul din vis (Vis eminescian)”.

Cândva la Techirghiol
Îmi cade-n ochi nisipul
Negrului nămol
Macrocosmosul ascunde nori
În piramide…
Văd soarele
În cerc cvadricular
Techirghiolul în triunghiuri
Microcosmosul celor trei graţii
„Mândrie şi splendoare”
Corpuri în negru…
Cineva îmi strigă numele
Un sfert de minut
Un alt sfert… îmi spun
Glas fără gloanţe…
Miţura Arghezi
Bun găsit
Sub privirea soarelui
Şi apei binefăcătoare.
– Maria, lăsăm nămolul. Vino!
Prietenele sunt Mihaela
De la Parlament şi actriţa Maria
De la teatrul evreiesc Bucureşti.
Jucăm un joc
De la intelect la inteligenţă
Gândul îmi spune
Ai puterea gândului
Încheiem cu psalmul 50 al lui
David
Jucăm alt joc
Ventuze şi foc…
Puterea concentrării
Şi a sănătăţii.
Bunicii foloseau ventuzele…
Jucăm…
Spunem apoi „Tatăl nostru”
– Miţura spune
E vară, e soare
Lăsăm cărţile de identitate
Nisipul ne cunoaşte
Iubim mişcarea
Aţi înţeles?
– Maria, începem ora de
gimnastică
Predau ca pentru studenţi
Exerciţii pentru membre,
Plămâni, gând, sentimente,
Suflet şi spirit.
– Hai! Străduiţi-vă
Aţi înţeles?
Veţi elimina toate impurităţile.

Doina Bârcă