MĂRIREA SI DECĂDEREA UNEI ECHIPE LEGENDARE

MĂRIREA SI DECĂDEREA UNEI ECHIPE LEGENDARE

Anul 2016 a adus falimentul unui club de traditie în fotbalul românesc: Rapid Bucuresti. Patimasii suporteri ai echipei „visinii” au ramas doar cu povestile frumoase pe care le-a trait gruparea din Giulesti de-a lungul timpului.

RIVALITATEA CU VENUS ȘI FINALA NEJUCATĂ

Istoria Rapidului începe din 25 iunie 1923, când un grup de muncitori, functionari si maistri de la Atelierele Grivita au înfiintat un club, care si-a început activitatea cu doua sectii: fotbal si lupte. Formatia, care se numea atunci CFR si evolua pe stadionul CAB (pâna în 1939, când a fost inaugurata arena din Giulesti), a luat-o de jos, din campionatul districtual al Municipiului Bucuresti. În ianuarie 1925, însa, a fost exclusa din competitaie, din cauza că nu s-a putut prezenta la meciuri. Din anul urmator, echipa va juca în Categoria a II-a a campionatului districtual, iar din 1932, când fotbalul românesc a trecut la sistemul divizionar, a facut parte din prima liga. În perioada interbelica, rapidistii nu au câstigat niciun titlu, dar se pot mândri cu sapte Cupe ale României adjudecate în perioada 1935-1942.
A ramas celebra din acea perioada rivalitatea acerba pe care „feroviarii” o aveau cu Venus Bucuresti, echipa sustinuta de Gabriel Marinescu, apropiat al regelui Carol al II-lea, care a ocupat functiile de prefect al Politiei Capitalei si de ministru al Ordinii Publice. Venus era o abonata la titlul de campioana, dar nu reusea sa cucereasca si Cupa României, iar Marinescu facea tot felul de presiuni în acest sens. În 1940, finala Cupei dintre Rapid si Venus a avut nevoie de nu mai putin de patru meciuri pentru a-si desemna câstigatoarea! Primele trei partide, disputate în lunile aprilie, iunie si octombrie, s-au încheiat la egalitate (2-2, 4-4 si 2-2), iar în cea de-a patra întâlnire, desfasurata pe 8 noiembrie 1940, rapidistii s-au impus cu 2-1. La acea data, Gabriel Marinescu se afla în închisoare, unde fusese aruncat de guvernul condus de maresalul Ion Antonescu, iar peste putin timp avea sa fie ucis de legionari în celula sa…
Tot în 1940, Rapid devenea prima echipa calificata în finala unei competitii europene, Cupa Europei Centrale. Echipa din Giulesti trecuse, pe rând, de MTK Hungaria si de Gradjanski Zagreb si urma sa întâlnească în ultimul act, într-o dublă manșă (21 iulie, la București și 28 iulie, la Budapesta), formația Ferencvaros Budapesta. Dictatul de la Viena a tensionat însă relațiile româno-maghiare, astfel că meciul n-a mai avut loc.

FOTBALIȘTI ARESTAȚI

Rivalitatea cu echipele cu „pile” la vârf le-a adus rapidistilor si necazuri, în doua rânduri clubul trezindu-se cu jucatorii arestati! Primul astfel de episod a avut loc în mai 1938, când Rapid câstiga cu 2-1 semifinala Cupei României cu Venus. Putin dupa miezul noptii, Baratky, Vintilă, Auer și Rafinski au fost luați cu duba poliției din fața restaurantului „Luther”, de lângă Gara de Nord, unde sărbătoreau succesul. Pentru a-i salva pe fotbalisti, Constantin Bauer Ardeleanu, presedintele Rapidului, i-a cerut o audienta lui Gabriel Marinescu, prefectul Politiei Capitalei si sustinatorul celor de la Venus, si i-a propus ca meciul sa fie rejucat. Partida avea sa fie câstigata tot de Rapid, scor 4-2, iar Baratky si Auer au marcat fiecare câte o „dubla”.
Scandalul arestarii fotbalistilor a ajuns însa la urechile regelui Carol al II-lea si pentru a nu fi tras la raspundere, Gabriel Marinescu a cerut sa fie numit presedinte de onoare al Rapidului. Solicitarea i-a fost acceptata, astfel ca prefectul s-a aparat în fata regelui: „Maiestate, totul a fost o calomnie. Cum s-ar putea ca jucătorii rapidiști să fie agresați chiar de președintele lor de onoare?”, a povestit regretatul gazetar Ioan Chirila în cartea „Glasul rotilor de tren”.
Peste ani, în primavara lui 1986, înaintea unui meci cu Dinamo, jucatorii Liță Dumitru, Goanță, Toader, Țâră și Bacoș au fost reținuți de Miliție sub acuzația că ar fi violat o fată de 18 ani! Dupa aproximativ 7 ore de ancheta, Daniel Lazarescu, presedintele clubului „feroviar”, a reusit sa-i ia pe fotbalisti de la sectie. Lita Dumitru sustinea mai târziu ca pentru eliberarea lor ar fi intervenit Valentin Ceausescu, fiul dictatorului Nicolae Ceausescu si protectorul Stelei.

PRIMUL TITLU ȘI FUGA PE ȘINE

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si pâna în 1990, Rapid a avut o istorie zbuciumata, presarata cu un titlu de campioana si doua Cupe ale României, dar si cu retrogradari în esalonul secund.
Campionatul, trofeul care lipsea din vitrina giulestenilor, a fost adjudecat în 1967, dupa o remiza, 0-0, la Ploiesti cu Petrolul. „Am ajuns la Ploiești cu emoții foarte mari. Dan Coe era cel mai tensionat, el avea o superstiție, cum că-i merge bine dacă îi iese în cale un convoi funerar. Aproape de stadion, am întâlnit așa ceva și parcă îl văd și acum pe Dan Coe cum a sărit de pe scaunul autobuzului care ne transporta și a strigat: «Să-ți dea Dumnezeu sănătate, mortule»”, povestea Teofil Codreanu, jucator la Rapid în acea perioada.
Suporterii rapidisti erau recunoscuti pentru ardoarea cu care îti sustineau echipa favorita, dar, în acelasi timp, deveneau si foarte furiosi la esecuri. Acelasi Teofil Codreanu rememora un episod petrecut în 1977, când echipa se afla în Divizia B si pierduse un meci disputat pe „Giulesti” cu Metalul Bucuresti.
„Nea Bazil Marian era antrenor principal, iar eu eram secundul lui. După meci, suporterii au venit să ne ia la întrebări.
«Fugiți, că ne omoară ăștia», a strigat nea Bazil, care a ieșit pe calea ferată și a luat-o la fugă. Eu, după el. Fugea nea Bazil ca la 20 de ani, deși era trecut bine de 50. Ce mai, abia pe la triaj ne-am oprit”.

COPOS, ÎNGER ȘI DEMON

Rapid a avut cele mai bune rezultate pe plan intern si international dupa 1995, când clubul de fotbal a fost preluat de George Copos. În 1999 si 2003 a câstigat campionatul, iar în 1998, 2002, 2006 si 2007 – Cupa României. Sezonul 2005-2006 al cupelor europene ramâne de referinta în istoria „feroviarilor”. Echipa a ajuns pâna în „sferturile“ Cupei UEFA (dupa ce a eliminat formatii precum Feyenoord Rotterdam, Hertha Berlin sau Hamburger SV), unde avea sa fie stopata de Steaua.
Declinul Rapidului a început la sfârsitului anului 2012, când George Copos a decis ca gruparea sa intre în insolventa. Problemele pe care le avea cu justitia în „Dosarul Transferurilor” si „Dosarul Loteria” ( de altfel, avea sa fie si condamnat) l-au determinat pe Copos sa cedeze echipa, în vara lui 2013, oamenilor de afaceri Adrian Zamfir si Nicolae Cristescu. Peste un an, gruparea avea sa ajunga în posesia lui Valerii Moraru si, dupa trei sezoane de „naveta” între primul si al doilea esalon, a disparut în 2016. În vara anului trecut, au luat fiinta doua echipe, care activeaza în Liga a 5-a: AFC Rapid si Miscarea Feroviara. Primul este sustinut de Horia Nicolau, fost partener al lui George Copos, iar al doilea, de Clubul Sportiv Rapid. Ambele formatii pretind ca sunt continuatoarele legendarului club de lânga Podul Grant. Horia Nicolau sustine ca a primit palmaresul Rapidului de la George Copos, care nu l-ar fi cedat în 2013 noilor proprietari ai formatiei, iar cei de la Miscarea Feroviara afirma ca, potrivit legislatiei, în caz de faliment, palmaresul revine Clubului Sportiv, de unde s-a rupt echipa de fotbal în momentul venirii lui Copos. Pâna când jurittii vor face lumina în acest caz (daca vor face vreodata), cei care au de suferit sunt suporterii rapidisti, care traiesc în acest moment doar din amintiri…

MUGUR BĂILEȘTEANU