ACASĂ / ARTICOLE / EDITORIAL / MARTIE, LUNA CADOURILOR „EUROPENE”?!

MARTIE, LUNA CADOURILOR „EUROPENE”?!

O veche vorbă din bătrâni ne spune, de parcă ar vrea a ne atrage permanent atenția că… „nu aduce anul, ce aduce ceasul”. Vrem au ba, dar, anul care taman a început pare a fi exact „depozitarul” acestor adevăruri. Cârcotașii, atâția câți or mai exista, cu siguranță că se vor întreba: „Ce vrei a spune, ori a scrie?”

ARICIUC BOGDAN CORVIN


Prima dată, chiar dacă ne convine, sau nu, am avut de-a face cu o realitate politică, crudă pentru majoritate, mai caldă pentru minoritate: mă refer la Brexit!
Începând de „mâine”, premierul britanic Boris Johnson va trebui săși dovedească capacitățile de talentat histrion politic. Astăzi, însă, acest personaj nu știe să explice ce fel de relație comercială va avea Marea Britanie, după încheierea perioadei de tranziție, 31 decembrie 2020.

Ce știm sigur însă… este că, Marea Britanie nu mai poate face două lucruri: nu mai poate revoca articolul 50 (revenirea în UE nu mai poate avea loc decât prin procedura clasică); cei 72 de parlamentari britanici nu se mai pot întoarce în Parlamentul European. Cu alte cuvinte, britanicii vor trebui să aplice deciziile Bruxelles-ului, mult hulit, la care nu vor avea putere de decizie. Britanicii nu au învățat, oare, că pe un fundal care abundă de incertitudini, când nu ești la masa negocierii, trebuie să te aștepți să fi „în meniu”?

Negocierile unui viitor acord nu vor fi ușoare, mai ales în contextul în care, negociatorul Michel Barnier s-a comportat ireproșabil, până acum, în numele UE… în negocierile cu UK, nefăcând nicio concesie. Să nu uităm și faptul că, britanicii au schimbat pana acum 5 negociatori-șefi pe chestiunea Brexit, în timp ce europenii doar unul. Iar în actualul context, va fi foarte greu ca echipa europeană să cedeze în fața UK. Unul dintre motive este că s-ar crea un precedent. Asta, deși britanicii au beneficiat de câte o doză de excepționalism girată chiar de la Bruxelles. N-au vrut în Schengen, n-au vrut cote de refugiați, n-au stat la discuții care nu îi priveau în PE, europarlamentarii britanici lăsând la dezbateri secretari de rang doi…

Se speculează o (tradițională) apropiere de SUA, ceea ce nu ar mai mira pe nimeni. Dar oare, ieșirea Regatului Unit din UE nu va însemna o mai mare slugărnicie pentru America lui Donald Trump?

În primul rând, influența Marii Britanii la Washington s-ar putea diminua progresiv, pentru că țara nu va mai fi o punte transatlantică, în inima Europei. De partea cealaltă, a ferestrei, scena este a unui Regat Unit care întoarce spatele prietenilor și aliaților săi, subminând o construcție paneuropeană care, în ciuda defectelor, a adus pacea pe continent după secole de război.

Începe partajul – Politicienii britanici vor da nas în nas, cu negociatorii UE, în joc fiind comerțul cu bunuri, serviciile, datele personale, cooperarea la nivel de securitate, etc. Linia roșie este, mai nou, pescuitul. Premierul Boris Johnson a făcut deja un anunț foarte dur, și anume că va impune controale la frontieră pentru toate importurile venite din UE. Pentru transportatori, asta înseamnă că vor urma cozi lungi la granițele Marii Britanii.

De cealaltă parte, nici UE nu e relaxată – Va trebui să-și construiască bugetul în contextul de retragere a Marii Britanii, al doilea, cel mai mare contributor la bugetul UE. Suma va fi acoperită de celelalte țări mai mici ale UE, așadar va crește și ponderea pe care o va avea România. Președintele României a avut deja o întâlnire cu președintele Consiliului European pentru a prezenta poziția noastră legată de contribuția la bugetul UE. Consecințele unui referendum populist abia se conturează, iar Europa ar trebui să învețe din lecția oferită de Regatul „Neunit”, al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Ce să înțelegem oare, că cei 48% care au votat împotriva Brexit sunt mai puțin britanici?

Alunecând duios, spre malurile (încă) ale României, haideți să vedem pe scurt care ar fi urmările acestui „gest politic” neașteptat:
– de reținut este faptul că, în Marea Britanie, la momentul actual, românii reprezintă a doua comunitate de migranţi ca număr, cei mai mulți trăind în Londra şi în estul Marii Britanii. Până la finele anului trecut, 437.000 de români aplicaseră pentru statutul de rezident sau pre-rezident (settled/ pre-settled status) – aplicație care se face online – și, niciunul nu a fost respins. Datele neoficiale indică însă un număr de aproximativ 600 000 de români în Regatul Unit. După Brexit, ca în cazul tuturor cetățenilor UE, și românii au drept de liberă circulație, pe baza Cărții de identitate, până la finele acestui an. După 31 decembrie 2020, aceste condiții se vor schimba, se vor stabili noi reguli pentru cei care vor dori să studieze sau să muncească în Marea Britanie, iar în privința călătoriilor nu se are în vedere introducerii vizelor, dar, probabil, va fi nevoie obligatoriu de pașaport.

Cei mai mulți români au plecat de-a lungul timpului în Regatul Unit pentru locurile de muncă bine plătite. Astfel, pentru mulți din cei aflați acolo, dar și pentru cei care își doresc să ajungă în Marea Britanie, este greu de imaginat un posibil scenariu.

Salariul minim pentru imigranți va fi redus la 25.600 de lire anual pentru a sprijini ocuparea locurilor de muncă, după Brexit. Președintele Comitetului de Consultanță pentru Migrație (MAC), Alan Manning era de părere că, salariul minim pentru imigranții calificați trebuie să scadă cu 4.400 de lire anual, de la nivelul actual de 30.000 de lire. „Persoanele din spațiul comunitar care vor să trăiască în Marea Britanie, vor fi selectate în baza unui sistem de puncte, după model australian”, a mai explicat premierul Johnson. Cei care se află deja pe teritoriul Regatului Unit ar putea rămâne.

Cum vom vizita Marea Britanie, după Brexit?
Aici ar exista trei „ipoteze de lucru”:
S-ar putea reintroduce controalele vamale la frontieră. Un model mai detaliat al acestui aranjament va fi publicat, în viitorul apropiat, într-o altă „carte albă” dedicată special acestui subiect.
Cert este că libera circulați e se va aplica până la finalul lui decembrie 2020, s-ar putea limita libera circulație a mărfurilor, ne referim la: combustibili, alimente și medicamente.
Exportatorii români vor fi nevoiți să achite TVA britanic pentru exporturile lor. UE nu va acorda scutiri de TVA în absența aplicării legislației europene.
Până una alta, rămâne cum am scris, la început: „nu aduce anul, ce aduce ceasul”

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

2024 Alegerile – Anul decisiv pentru români

9 iunie – europarlamentare și locale 15 și 29 septembrie – prezidențiale 8 decembrie – …

2024 Bugetul României

TVA locuințe > 5-9% TVA alimente bio: 19% accize la combustibil (0,3-0,5 lei/litru) accize la …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: