MEDICINA ALTERNATIVĂ SAU MEDICINA COMPLEMENTARĂ?

MEDICINA ALTERNATIVĂ
SAU MEDICINA COMPLEMENTARĂ?

Mihai Neagu Basarab (pseudonim al lui Mihai Nicolae Neagu; născut pe 3 mai 1946, București) este dramaturg şi traducător. S-a născut într-o familie de medici. Învaţă la Liceul Clasic Mixt, apoi la Liceul “Gh. Lazăr” din Bucureşti (1960-1964). Urmând tradiţia familiei, face Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti (1965-1971). Lucrează ca intern în spitale bucureştene şi ca asistent la Catedra de istorie a medicinei şi etică medicală a Facultăţii de Medicină Generală din Capitală. Doctor în ştiinţe medicale din 1977, profesează ca medic psihiatru la Spitalul “Gh. Marinescu” şi ca medic homeopat. În 1990 se stabileşte în Germania, la Freiburg, unde practică medicina homeopată şi medicina psihosomatică. Are o bogată activitate ştiinţifică – autor de studii de specialitate, de manuale şi capitole în diferite tratate publicate în ţară şi în străinatate.

În diferite publicaţii, mai mult sau mai puţin medicale, întâlnim, din când în când, articole sau chiar studii despre medicinile alternative sau complementare, aici intrând în primul rând homeopatia şi acupunctura, dar nu numai aceste modalităţi terapeutice. Dacă vom considera aceste medicini drept „alternative”, înseamnă că le vom prefera sau nu medicinii „ştiinţifice”. Dacă le numim complementare, le adăugăm medicinii „universitare”, pentru a-i spori acţiunea curativă sau chiar preventivă. Homeopatia şi acupunctura se deosebesc radical, din multe puncte de vedere, de medicina zisă „ştiinţifică”, pentru că ascultă de legea progresului, una din cele mai umilitoare legi, care, într-o societate sănătoasă, îi învaţă pe oameni că nivelul actual al ştiinţelor, de care noi suntem mândri, este pentru cei din secolul următor exact nivelul ştiinţei de acum o sută de ani, pentru noi. O sursă importantă a acestei perisabilităţi umilitoare a adevărurilor conţinute de invenţiile tehnice o constituie setea de progres. Atât homeopatia, cât şi acupunctura nu sunt invenţii, ci descoperiri făcute din dragostea şi mila lui Dumnezeu faţă de oameni.
Încearcă unii azi să perfecţioneze prin invenţii homeopatia şi acupunctura. Este cum ai face sifon din aghiasmă. O blasfemie! De altfel, nu încearcă acest lucru aceia care stăpânesc în mod competent acupunctura şi homeopatia. Niciun electroacupuncturist european nu va reuşi performanţele curative sau preventive ale marilor acupuncturişti chinezi de acum 1000 de ani. Dar, când n-ai nimerit punctul optim de înţepat, însă înţepi şi cu curent electric, impresionezi mai tare pacientul, autosugestia acestuia e mai intensă, efectul „placebo” mai spectaculos. Oricum însă, este drept, dacă îngerul păzitor al pacientului se înţelege bine cu îngerul păzitor al terapeutului, şi amândoi îşi dau silinţa, se pot produce vindecări miraculoase, ca şi când actul terapeutic ar fi fost impecabil executat.

Medicina ştiinţifică este rezultatul unor eforturi umane uriaşe, progresul este uneori mai lent, alteori mai rapid, frecvent se ţinteşte obţinerea unui medicament eficient pentru o anumită boală şi se constată că acesta vindecă, de fapt, altă boală. Zyban, celebrul medicament cu care m-am lăsat de fumat eu însumi, a doua oară, era testat pe veteranii americani ai războiului din Vietnam atinşi de depresii. Experimentatorii au constatat cu uimire că niciunul dintre fumători nu mai voia să fumeze. Acum aproape 100 de ani, înainte de era antibioticelor, s-a testat aurul coloidal în tratamentul tuberculozei pulmonare. În locul efectului scontat s-a constatat că tuberculoşilor pe care se experimenta le-au dispărut, celor care aveau, durerile reumatice. În continuare, desigur, aurul coloidal a rămas medicament antireumatic, şi nu antituberculos. În oncologie, cele mai mari succese se obţin la femei în cancerul de sân şi la bărbaţi în cancerul de prostată, pentru că acestea sunt cele mai frecvente şi s-au făcut studii şi experimente pe sute de mii de cazuri, au dus la perfecţionarea schemelor terapeutice. Este o mare greşeală să minimalizăm eficienţa reală a acestei medicini ştiinţifice, chiar dacă, şi aici, unele insuccese se datorează nepriceperii unor profesionişti insuficient pregătiţi, sau obosiţi, sau cu alte probleme.

La homeopatie şi acupunctură numărul nepricepuţilor este mult mai mare şi de aceea aceste terapii ar trebui să rămână complementare, şi nu alternative. Homeopatul perfect, în ipoteza c-ar mai exista, nu face altceva decât să pună în acţiune forţele latente de vindecare ale organismului bolnav. Dacă acestea sunt epuizate prin natura bolii, vârstă înaintată etc, remediul homeopatic, chiar optim ales, rămâne fără rezultat după administrare, iar alegerea remediului în mod corect înseamnă recunoaşterea tabloului clinic al otrăvirii cu substanţa otrăvirii.
Homeopatul administrează o diluţie de Sulf, când pacientul arată ca intoxicat cu sulf, Phosphor, când pacientul pare otrăvit cu Acid clorhidric homeopatic, atunci când boala pacientului arată exact ca o intoxicaţie cu acid clorhidric. Când mă gândesc că homeopaţii lucrează cu mii de remedii homeopatice diferite şi trebuie, prin urmare, să poată deosebi între ele mii de intoxicaţii cu diferite substanţe, nici nu-mi vine să cred că am practicat 30 de ani homeopatia şi că s-a-ntâmplat ca, din când în când, să am succes folosind-o chiar ca medicină alternativă, de pildă, în dezlipiri de retină rezolvate nechirurgical, sifilis seropozitiv rezistent la antibiotice decenii etc.
S-a constatat statistic că homeopatia are mai mult succes la două categorii de pacienţi: la cei care medicina „ştiinţifică”, în ciuda corectitudinii terapeutice, nu are rezultatul aşteptat, precum şi la aceia care au în horoscopul lor planeta Neptun bine aspectată. Desigur, observaţiile care au ca efecte anumite concluzii cu importantă valoare statistică, deşi „ies din logică” sau, în orice caz, o eventuală posibilă cauzalitate le rămâne străină, trebuie privite cu maximă seriozitate. S-a spus că „statistica nu demonstrează, ci doar ilustrează”, dar respectând-o, o transformăm în sursă de eficienţă, în cazul nostru – terapeutică.
Am fost fascinat în faţa homeopatiei şi a acupuncturii de faptul că sunt descoperiri făcute o dată pentru totdeauna, perfect neschimbătoare, definitive, care nu umilesc omul, dându-i de înţeles că ştie mai mult decât bunicul lui, dar aproape nimic valabil, în comparaţie cu ce o să ştie nepotul.
De altfel, tradiţional, în China, când descoperi ceva, în mod normal trebuie să spui că ai găsit o scriere de la bunicul în care acesta menţiona că ştie de la bunicul lui ceea ce, de fapt, ai găsit tu. Dacă afirmi că tu ţi-ai dat seama, eşti considerat a te fi aflându-te în cea mai perisabilă realitate, cu care vrei să-ţi păcăleşti contemporanii.
De fapt, articolul de mai sus mi l-a dictat, la o şedinţă de spiritism, un străbunic de-al meu, tot doctor.

Dr. MIHAI NEAGU BASARAB
Medic specialist în homeopatie şi acupunctură