„MEMORIALUL DURERII“, DUPĂ UN SFERT DE VEAC

„MEMORIALUL DURERII“, DUPĂ UN SFERT DE VEAC

S-au împlinit 25 de ani de la prima difuzare a serialului „Memorialul Durerii”, realizat de Lucia Hossu Longin și echipa ei de la TVR 2. Cu acest prilej, la Institutul Francez, în ospitaliera sală a cinematografului „Elvire Popesco”, s-a sărbătorit evenimentul, într-un cadru festiv, la care au participat numeroși oameni de cultură, printre cei care au luat cuvântul fiind poeta Ana Blandiana (care, pe bună dreptate, a vorbit și despre Memorialul de la Sighet, înființat de ea, un memorial doar cu doi ani mai tânăr, mărturisind că inițiativa ei din 1993 s-a datorat, în mare măsură, „Memorialului Durerii”, născut în 1991), scriitorul acad. Nicolae Breban (în cuvântul căruia am simțit emoția participării la un eveniment de importanță istorică), istoricul Marius Oprea (care s-a referit la istoria serialului inițiat de Lucia Hossu Longin), Octav Bjoza (președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, care a nominalizat eroi ai neamului românesc prezenți în episoadele serialului), prof. dr. Manuela Cernat (cu referiri la memorialul durerii din propria familie, evocat într-un episod al serialului), senatorul Sorin Ilieșiu (cu o privire de perspectivă asupra acestui ciclu cinematografic dedicat unei istorii despre care nu se vorbește, din păcate, la școală). În ceea ce mă privește, după cum am spus-o și în public, în seara decernării Premiilor Asociației Profesioniștilor de Televiziune (A.P.T.R.), consider că serialul „Memorialul Durerii” al Luciei Hossu Longin reprezintă cea mai importantă izbândă a televiziunilor noastre, în ultimul sfert de veac de activitate. Drept pentru care, cum am spus-o atunci (și n-am spus-o numai eu, au spus-o și minunata eseistă Marilena Rotaru și eminentul jurnalist TV Adrian Ursu), „Memorialul Durerii” ar fi meritat, neîndoios, Marele Premiu al ediției jubiliare a Premiilor A.P.T.R. (premii care au selectat cele mai valoroase emisiuni TV din ultimii 25 de ani), fapt care s-a dovedit imposibil, din simplul motiv că Lucia Hossu Longin făcea parte din juriul care acorda respectivele premii.
Arhiva TVR păstrează, astăzi, 208 de documentare ale serialului „Memorialul Durerii”. Este vorba, practic, de 150.000 de minute de imagini-document cu mari personalități culturale, politice, patriotice precum Elisabeta Rizea, Ion Gavrilă Ogoranu, Corneliu Coposu, Petre Tuțea, Doina Cornea…
Începând din 1991, „Memorialul Durerii” a prezentat de-a lungul timpului evenimentele petrecute odată cu încheierea celui de al doilea război mondial, până la începutul anilor ’90. Din anul 2008, „Memorialul Durerii” a lansat serii noi, printre care „Memorialul Bucureștilor” (privitor îndeosebi la demolările fără noimă prin care a trecut Capitala, cu câteva episoade cutremurăoare și tulburătoare, printre care „Ultimele zile ale Mânăstirii Văcărești”, „Povestea unui cartier spulberat: Uranus” și „Bulevardul Victoria Socialismului”, cum se spunea încă în epocă, „împotriva întregului popor”) sau „seria neagră”, consacrată unor torționari odioși, printre care Alexandru Nicolschi, autorul criminalului experiment de „reeducare” de la Pitești, Liviu Borcea, torționarul de la Capul Midia, Vasile Ciolpan, monstrul de la Sighet, Zoltan Szabo, ticăloșit la Baia Sprie, Gheorghe Crăciun, vestit la Aiud, Alexandru Rafila, comandantul Securității din Arad, Traian Urzică, anchetatorul luptătorilor din Munții Făgărașului, Alexandru Vișinescu, torționarul de la Râmnicu Sărat. ”Nu poți să ierți monstruosul, dar avem o datorie să-l cunoaștem, să-l judecăm și să-l depășim!”, o spune serialul Luciei Hossu Longin. Practic, serialul „Memorialul Durerii” constituie una dintre cele mai complexe și documentate imagini asupra regimului comunist din România. La un moment dat, pe parcursul realizării serialului, Lucia Hossu Longin mărturisea: «La modul cel mai real, „Memorialul Durerii“ a deschis porțile până atunci ferecate ale unor închisori despre care în 1991 nu se știa nimic: Sighet, Râmnicu Sărat, Jilava, Zarca Aiud, Zarca Gherlei, Pitești, minele de plumb din nordul țării, lagărele din iadul Peripravei. A fost o luptă contra cronometru, pentru că bătrânii luptători dispăreau, închisorile se renovau suspect de repede, unele au fost și demolate, celulele condamnaților la moarte deveneau încăperi cochete, vopsite în culori pastel». Pentru a spune adevărul despre epoca comentată, echipa Luciei Hossu Longin a umblat în toată România, găsind cutremurătoare povești de viață și de moarte, răni încă deschise ale unui trecut de tristă și dureroasă amintire.

Cu îngăduința cititorului, acum, când „Memorialul Durerii” a împlinit un sfert de veac, mă întorc cu gândul la o „scrisoare deschisă” din 2001 a eminentului regizor Lucian Pintilie, adresată serialului „Memorialul Durerii” atunci când acesta împlinea zece ani de la prima difuzare. Printre altele, Lucian Pintilie spunea următoarele: «Meritul uriaș al „Memorialului Durerii” e că a demascat – cuvântul trebuie reabilitat și refolosit – o minciună istorică monstruoasă, la care am participat, mai mult sau mai puțin, cu toții. „Memorialul Durerii” revizuește integral aceastră imagine umilitoare și nedreaptă. Este absolut răvășitor să afli că românii au avut una dintre cele mai consistente rezistențe anticomuniste din Est. Vechi sceptic „ricaneur”, sunt gata să revizuiesc, la rându-mi, unghiul de bășcălie dureroasă din care mi-am îngăduit să privesc destinul poporului român, tentativa „Memorialului Durerii” mă emoționează profund. Poate că , la urma urmei, nu Mitică este eroul nostru național. Cine știe?? La mulți ani, din adâncul inimii!».
Serialul „Memorialul Durerii” a pătruns profund în memoria colectivă a poporului român, devenind un adevărat simbol al luptei pentru păstrarea vie a memoriei românești. Frumos spunea despre serial, cu câțiva ani în urmă, scriitorul Romulus Rusan: „Memorialul Durerii” a ținut loc de manual de istorie într-o vreme în care trecutul demn al democrației românești a
fost ignorat și chiar îngropat cu bună știință. Să ne imaginăm cât de abstract și șters ar fi fost acest trecut fără portretele de neuitat înscrise pe peliculă, ale atâtor foști deținuți politici știuți doar cu numele sau nici măcar atât, ori ale partizanilor care au ales libertatea munților, ori, dimpotrivă, ale unor torționari ca Nicolschi, Crăciun sau Borcea și ce puțin s-ar fi știut despre răscoalele țărănești împotriva colectivizării, despre hărțuirea și rezistența Bisericii, despre intelectualii care au plătit cu închisoarea sau chiar cu viața împotrivirea la comunism, despre geografia și înfățișarea locurilor de detenție sau tortură. Sunt anii din care mulți contemporani ai noștri vin fără să-i fi cunoscut în adevărul lor. „Memorialul Durerii” a recuperat și înapoiat».
La cinematograful „Elvire Popesco”, în seara aniversară a serialului „Memorialul Durerii” a rulat un amplu și foarte convingător documentar consacrat istoriei acestui ciclu cinematografic. Pe lângă acest binevenit film de montaj, am revăzut recent, în reluare, câteva episoade din „Memorialul Durerii”, începând cu primul episod (din 1991), consacrat „primilor partizani”, ca și episodul dedicat rezistenței anticomuniste din Munții Făgărașului: sunt pagini tulburătoare de istorie, care atestă și confirmă faptul că serialul Luciei Hossu Longin oferă, cum spuneam, una dintre cele mai complexe și documentate imagini asupra regimului comunist din România.
Avea perfectă dreptate cel care susținea că serialul „Memorialul Durerii” este „leacul de care avea nevoie România pentru a începe să se vindece de pecinginea ultimei jumătăți de veac”…

CĂLIN CĂLIMAN