MIHAI BICA: Primul student român care a „dovedit” Cambridge-ul

În urmă cu doar șapte ani, Mihai Bica devenea primul român admis la Medicină, la prestigioasa universitate Cambridge. Anul acesta, după absolvirea facultății și încă un an de experiență într-un spital britanic, Mihai s-a întors în țară. Acum se pregătește să dea examenul de rezidențiat. În urmă cu ceva vreme acest lucru i s-ar fi părut o irosire. Însă azi, i se pare o decizie inspirată pentru scenariul de viață personal și crede că, va avea ocazia să se dezvolte și să aibă o contribuție în sistemul medical din România.

Adaptarea textului făcută de: ARICIUC CORVIN BOGDAN

Absolvent al Colegiului Național „Sf. Sava” din București, Mihai a visat ,de mic, să ajungă la Cambridge încă din clasa a X-a. În clasa a XI-a și-a dat seama că vrea să studieze medicina și și-a propus să învețe un pic mai intens la anatomie și fiziologie, ca să vadă dacă este potrivit pentru acest domeniu. Primi pași i-a făcut la olimpiada de biologie și a ajuns la faza națională, unde a câștigat locul 1. „Mi-am confirmat că pot să învăț genul ăsta de lucruri și m-am dus la Cambridge, la o zi a porților deschise, ca să văd care sunt cerințele. Au fost foarte deschiși, mi-au oferit toate informațiile de care aveam nevoie”, își amintește el. Când s-a întors în țară i-a fost clar ce avea de făcut: să dea un examen internațional la biologie, care să se adauge matematicii și chimiei evaluate, în România, prin examenul de Bacalaureat. Și să se pregătească pentru examenul de admiterea pentru Oxbridge (n.r. Oxford și Cambridge).

Aici i se cânta „prohodul”: i se repeta că este imposibil să fie admis la Cambridge la Medicină

„Mi-am comandat cărțile de pe internet și am început să mă pregătesc singur, pentru că nu avea cine să mă pregătească. Acum, dacă mă gândesc că mă pregăteam singur mi se pare înfricoșător, dar atunci aveam un asemenea entuziasm și un asemenea curaj încât nu mi se părea nimic ieșit din comun”, ăși aduce aminte absolventul. I s-a spus că este aproape imposibil să reușească să ajungă la medicină, din cauza procesului complex de admitere. Din istoria recentă, singurul care mai studiase medicina la Cambridge fusese un tânăr de origine română, dar cu cetățenie britanică.

În clasa a XII-a, în luna noiembrie, a dat examenul pentru Oxbridge care conținea trei secțiuni: una de gândire critică, în care avea probleme de gândire rapidă. A doua – un șir nesfârșit de întrebări din matematică, fizică și chimie, la care trebuia să răspundă rapid. Iar a treia, un eseu filosofic. Atât de lungă a fost secțiunea cu întrebări încât nu a reușit să răspundă la toate și a ieșit din sală complet descurajat. Însă în timpul interviului de admitere la Cambridge a descoperit că avusese unul dintre cele mai bune scoruri din acel an. Imediat a primit din partea examinatorilor o ofertă condiționată: urma să fie admis la Christ`s College, Cambridge, la Medicină, cu condiția să obțină minimum 9,50 la examenul de Bacalaureat – ceea ce nu a fost o problemă: a luat 10 și la matematică, și la chimie și 9,90.

Cursuri de doar 50 de minute și sesiuni intense de mentorat

Acolo, la Cambridge, Facultatea de Medicină durează 6 ani, dintre care primii trei sunt dedicați formării academice, iar ultimii trei formării clinice. „Ce m-a șocat prima dată a fost că, față de cursurile colegilor mei, care erau la Medicină în România și făceau un curs de trei ore, eu aveam un curs de maximum 50 de minute. Progresul de la un curs la altul era imens, profesorul îți dedica chiar toată atenția lui, colegii erau deschiși la discuții, aveai cu cine să vorbești la un nivel foarte ridicat. Profesorul era un expert în acel domeniu – nu era un singur profesor care îți preda fiziologia de la începutul până la sfârșitul anului. Fiecare preda o parte, era expert absolut în domeniul acela și chiar simțeai că înveți de la cineva aflat în miezul problemei. Totodată calitatea suportului de curs era esențială”, explică el.

În al doilea an cel mai dificil de la Cambridge, Mihai avea de scris câte 7-8 eseuri pe săptămână pentru care era nevoit să studieze noaptea. Încă de la început, studenților le era pus în vedere că plagiatul este strict interzis și că fiecare informație folosită trebuie referențiată corect. Acesta a fost un alt lucru extrem de diferit față de România, unde un eseu însemna pentru el, în liceu, să printeze fragmente din Wikipedia pentru care primea mai apoi nota 10.

„Aduceau actori care să interpreteze pacienți și care să aibă tot felul de atitudini – zeflemitoare, agresivă, cu patologii psihiatrice”

Ca să poată promova, din anul trei în anul patru, Mihai a trebuit să treacă, la acea vreme, de un interviu care a înjumătățit numărul studenților. Și uite cum, a ajuns în partea de formare clinică, unde foarte multe cursuri erau centrate pe comunicarea cu pacientul și etica medicală. „Jumătate din cursuri au fost de comunicare clinică, de etică medicală, profesionalism medical. Erau exasperant de pregnante, dar au fost toate importante. În anul patru, aveam ateliere de câteva ore unde vorbeam cu un profesor doctor despre situații dificile. Am început foarte simplu, cu felul în care te prezinți pacientului. Aduceau actori care să interpreteze pacienți și care să aibă tot felul de atitudini – zeflemitoare, agresivă, cu patologii psihiatrice. Vorbeai în fața tuturor, erai filmat, puteai să vizualizezi înregistrarea, primeai feedback, vedeai cum procedează și alții. Apoi progresai. În anul 6, erau discuții despre moarte, despre cum să îi spui unei rude că pacientul a murit, să-i spui cuiva că are cancer.

„Există centre de excelență în România”

S-a gândit, încă din timpul facultății, dacă să se întoarcă sau nu în România, iar la finalul anilor de studii tatăl său l-a întrebat același lucru. Inițial, a considerat întoarcerea în țară o irosire a experienței sale de la Cambridge. Apoi și-a dat seama că face o greșeală.

„În România, e variabil, poate să fie foarte bine sau foarte rău. Însă, dacă privesc din perspectiva medicilor, o spun și studiile europene, există centre de excelență în România unde chiar se face medicină la nivel occidental sau care încearcă să se apropie cât mai mult, în ciuda lipsei de resurse”, spune tânărul în vârstă de 25 de ani.

„Simt nevoia să tratez pe cineva care îmi amintește de bunica mea sau de un cunoscut”

S-a întors în țară, iar acum se pregătește pentru rezidențiat. Își dorește să ajungă să lucreze lucreze în secția de Cardiologie de la Spitalul Floreasca. „Acolo chiar este un centru de excelență în cardiologie. Sigur că sunt probleme de ordin logistic, nu sunt naiv, am vorbit cu colegi de-ai mei care sunt rezidenți și care mi-au spus de deficite serioase și probleme care nu sunt de conceput în Anglia, dar cred că pot face o diferență. Și cu timpul cred că or să se schimbe lucrurile”, a mai adăugat Mihai Bica

Notă: Acest articol face parte din campania Medicii schimbării, un demers MedLife menit să crească încrederea românilor în sistemul de sănătate. Inițiativa aduce în prim plan modelele pozitive din sistemului medical românesc și arată că evoluția se produce din interior, inspirându-ne să avem încredere în profesioniștii care forțează schimbarea de paradigmă.