Muzeul de Istorie al Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” București

Cred că arhitectura este una din cele mai fascinante profesii, reunind atât arta cât și ingineria, inspirație, inovație, îndrăzneală, dar și tradiție, un câmp larg de contribuții și creatori de monumente de-a lungul timpului. Dacă primii arhitecți români și-au obținut diplomele în Franța sau Germania întorși în țară au devenit susținători ai fondării unui învățământ și în acest domeniu, astfel că se poate vorbi de o istorie de peste un secol în arhitectură, începutul fiind marcat prin decretul dat la 1 octombrie 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza la fondarea ”Școlii de Ponți și Șosele, de Mine și Arhitectură”, care din lipsă de fonduri și candidați nu a rezistat.

În 1891 Comitetul de Conducere al Sociețății Arhitecților Români ia hotărârea de a înființa o școală particulară sub conducerea lui Ion Socolescu, oficializată în 1892, ca învățământ de stat sub denumirea de ”Școala Națională de Arhitectură”, secție a Școlii de Belle Arte din București, prin reforma inițiată de ministrul Spiru Haret în decembrie 1897. Învățământul de arhitectură s-a reglementat abia în 1932 printr-o lege proprie, prin care se echivalează în grad cu universitatea și-și păstrează titulatura de Academia de Arhitectură și dreptul purtării titlului și al exercitării profesiei de arhitect în România, funcționând sub rectoratul profesorului Petre Antonescu până în 1938.

Ar necesita un spațiu mult prea generos pentru a trece în revistă numeroasele construcții monumentale din orașe, dar și cele industriale, concepute și ridicate cu forțe proprii și care sunt opera a numeroase generații de absolvenți ai Universității de Arhitectură. Universitatea beneficază de un splendid imobil în stil brâncovenesc proiectat de arhitectul Grigore Cerchez, ridicat între anii 1921-1928, căruia i s-a adăugat un alt corp în anii 1960-1970, proiect la care a participat și arhitectul George Filipeanu.

Muzeul de arhitectură a fost atestat în 1916 și completat cu Atelierul de Modelaj în 1955, Colecția Simu din 1959, în 1961 institutul are un muzeu de materiale de construcție, machete după construcțiile de seamă. Muzeul este instituția care conservă documente, artefacte, instrumentar specific profesiunii de arhitect, dar și fotografii, mărturisiri ale unor profesori, dar și studenți, care s-au format în prestigioasa universitate, ilustrând istoria domeniului în timp, dezvoltându-se mereu cu noi exponate, evenimente meritorii de prezervare a valorilor, a personalităților.

Muzeul constă dintr-o valoroasă colecție de peste 900 de obiecte legate de identitatea profesională, și evoluția învățământului de arhitectură în România; se regăsesc aici instrumente specifice profesiei, planșete, proiecte ale profesorilor și studenților, machete ale unor construcții, diplome, acte administrative, dar și fragmente detalii ornamentale, părți componente și fragmente recuperate din demolările săvârșite samavolnic, din anii 1980-1985.

Anul acesta se împlinea un secol de la punerea fundației la viitoarea Universitate de Arhitectură în baza proiectului lui Grigore Cerchez, cu intenția de a se fi terminat lucrările de pregătire a accesului pe poarta veche a corpului original, lucru ce se speră la anul viitor, la noaptea Muzeului de Arhitectură cu oferte ce aminteau de celebrul Club A al arhitecturii, ce a adăpostit evenimente culturale, a nu aminti decât concertele lui Alexandru Andrieș incitante prin textele și accentele de acompaniament de chitară.

Prin anii ‘70 o perioadă de deschidere a îngăduit excursiile de studii în marile orașe de tradiție în arhitectură Paris, Barcelona, Roma, cu experiențe profesionale de neuitat. Îmi este plăcut să amintesc, că misiunea de creator a arhitectului este completată și de responsabilitatea acestuia față de modul în care actul ofertei de creație întrunește aprecierea și funcționalitate pentru beneficiar.

În acest sens Universitatea de Arhitectură a fost și un for de cultură și comunicare. Acest muzeu remodernizat prin efortul unor echipe de studenți și profesori s-a ridicat la standardele moderne, astfel că a intrat în circuitul deschis al vizitelor în noaptea muzeelor. Am aflat cu mult interes lucrările întreprinse pentru redeschiderea intrării prin corpul vechi, cu sala frescelor realizate de Olga Greceanu, prin lucrări de restaurare efectuate din fondul de patrimoniu și posibil ca în ediția de anul viitor să fie posibilă recepționarea lucrărilor finite.

În 1993 Galeria Catacombe de la Muzeul Colecțiilor adăpostea o expoziție organizată de prof. arh. Aurelian Trișcu conținând artefacte din case de 100 de ani, din vremea lui Carol I, erau uși pictate, ferestre, piese de parchet de trandafir, elemente decorative, piese de mobilier, un impresionat catalog scris de artistul plastic Sorin Dumitrescu, dar și un inedit tur pe la unele din casele de această venerabilă vârstă.

L-am cunoscut pe prof. Trișcu care lucrând și în străinătate a revenit și modernizat casa bunicilor soției, dar păstrând identitatea imobilului. “La sfârșitul secolului al XIX-lea și început de secol XX românii aveau o stare materială ce le permitea să-și ridice o casă, cu meșteri italieni sau francezi” scria Sorin Dumitrescu în ghidul expoziției, în care erau uși de interior pictate, coloane, capiteluri, ornamente, mobilier, dar mai ales se putea face un tur organizat cu explicații la fața locului asupra unor case din vremea regelui Carol I, ce fac atât de interesant pentru vizitatorul străin orașul.

În mare măsură am aflat mai multe despre construcțiile orașului participând la tururile ghidate organizate de Asociația pentru Istoria Artei condusă de Oana Marinache, care studiind documente din arhive a realizat o bună cunoaștere a istoriei bucureștene sub aspectul dezvoltării orașului prin contribuțiile arhitecturale, iar asumându-și misiunea de educație a locuitorilor a inițiat tururile ghidate în care zone alese, străzi au fost prezentate atât sub aspectul proprietarilor, dar și al celor care le-au proiectat, ridicat sau întreținut de-a lungul timpurilor.

Afară unei informări extrem de exigent documentate, s-au elaborat studii, descrieri ilustrate împlinindu-se și misiunea de cultivare a interesului cunoașterii dar mai ales a atașamentului față de istoria orașului, a respectului pentru această profesie, dar și a cultivării spiritului civic, a cărui valoare se reflectă în grija pentru întreținerea valorilor urbanistice, a interesului pentru dezvoltarea urbei a armonizării în funcție de nevoile de asigurare a aspectului dar și a funcțiilor moderne ale unui oraș european.

Ani de zile m-am alăturat celor ce susțineau conservarea patrimoniului arhitectonic tradițional și unitatea ansamblurilor, destinând spații speciale construcțiilor moderne, iar nu înserându-le în zone centrale, riscând securitatea construcțiilor din vecinătate. Orașul arată unui vizitator nu doar valorile construite, dar reflectă și interesul, grija locuitorilor pentru păstrarea identității lui, făcând dovada atașamentului lor.

Clementina Timuş