Muzeul Episcopiei Giurgiului

Muzeul astăzi în epoca digitalizării constituie un important spațiu de cultură, educație, conservare a trecutului istoric. Din antichitate au existat aceste preocupări, în temple pe lângă operele de artă în cinstea zeităților existau și încăperi pentru păstrarea ofrandelor, opere de artă sau obiecte care nu erau expuse, încăperi numite Thezaure. Aceste achiziții puteau fi vizitate de credincioșii care veneau la templu pe baza unei mici contribuții date Heropilor, conservatorii obiectelor respective. În Alexandria din Egiptul elenistic exista un Museion, lăcașul muzelor cu colecții de cărți, opere de artă. În Pergam locul unde s-a inventat și folosit pergamentul regele Athalos avea o valoroasă colecție de artă care includea inclusiv copii ale unor obiecte valoroase din alte locații.

Agripa, la Roma considera opera de artă un bun public. În epoca Renașterii Lorenzo Magnificul numește colecția sa de artă Muzeu. În 1734 este înființat Muzeum Capitolini, 1753, Muzeul din Londra, 1793, Muzeul Luvru. În 1727 apare primul tratat de Muzeologie la Hamburg, în limba latină. Țăranul român conserva obiectele de preț ale neamului, familiei într-o cameră din locuință numită odaia casei. Din aceste considerente muzeele sunt importante deoarece conservă trecutul, spiritualitatea românească. În afară de aceste aspecte trebuie să ne închinăm în fața celor care au creat și dezvoltat această știință auxiliară a istoriei, muzeologia. Mai mult trebuie să-i amintim pe cei care s-au ocupat de această știință în spațiul românesc: Grigore Antipa, TzigaraSamurcaş, Al. Ioan Opriș pentru a aminti numai pe autorii unor importante cercetări în domeniu, cărți care se află în biblioteca autorului. Fiecare cultură, civilizație are valorile materiale și spirituale specifice.

Ele sunt cunoscute sau mai puțin cunoscute. Istoria și civilizația românească au creat caractere etnice regionale care au trezit conștiința unei lumi aparte materializată în denumiri specifice influențate de numele locuitorilor, de numele regiunii și unor râuri: țara Bârsei, țara Oltului, țara Vrancei, țara Moților, țara Crișurilor etc. Diviziunile teritoriale regionale în care s-au format poporul și limba română prin așezările rurale și târgurile așezate la marile drumuri comerciale au determinat moduri deosebite de viață socială în ceea ce privește tipurile, portul, ocupațiile.

Aceste Românii populare cum erau numite de Nicolae Iorga au păstrat din epoca antică până în prezent urme vii ale unor moduri de viață unitară în spațiul de formare al poporului român, cu diferențe în ceea ce privește cultura materială și spirituală a așezărilor în funcție de zonă, influențe geografice, interferențe. Aceste însușiri sunt specifice zonelor geografice menționate cu numele de țări de la zona cea mai nordică, Bucovina, la zona geografică sudică locuită de români din apropierea Dunării cunoscută cu numele de Vlașca. Între aceste regiuni sau zone geografie Vlașca constituie un teritoriu specific din Muntenia centrală care prin denumire înseamnă „Țara Vlahilor”, țara românilor.

Nume dat populației autohtone românești, de slavi care s-au așezat începând cu secolul VI în acest spațiu geografic, când poporul român și limba română au fost constituite în elementele esențiale are o dublă semnificație de populație autohtonă – țara vlahilor sau țara românilor – dar și de specificul unui spațiu geografic distinct în legătură cu denumirea dată populației autohtone românești de Vlahi. Acest spațiu geografic numit Vlașca – locuit intens de la sfârşitul secolului al V-lea, de români, este cuprins în aria culturii româneşti de tipul „Dridu” şi „Bucov”, constituie unul dintre elementele semnifi cative ale continuității și etnicității românilor în spațiul Carpato-danubiano-pontic.

Denumirea „Valah” a demonstrat fi lologul Ilie Gherghel într-un studiu din 1932 este întâlnită din secolul al VI-lea în numele unui cartier din Constantinopol din imperiul Bizantin „Blachernae” (Vlaherne) o colonie a acestora de lângă capitala imperiului. Mai mult în studiul menționat folosind scrierile lui Genesios și informațiile din Lexiconul Suidas cuvântul valah a apărut prima dată în Imperiul Roman de Răsărit și s-a răspândit în lumea germanică și slavă prin intermediul vikingilor care au intrat în contact cu Imperiul Roman de Răsărit.

După alte cercetări denumirea de „Vlahi” apare pentru prima oară în anul 976 în scrierile cronicarului grec Ioan Skilițes, în contextul confruntării Bizantinilor cu Primul Imperiu Bulgar, în cadrul căruia romanicii erau astfel desemnați cu această denumire în limba slavă. După Ioan Skilițes, cuvântul „Vlahi” este folosit de Ghiorghios Kedrenos și de Nichita Honiatis relatând Răscoala Asǎneștilor din 1185. Vlașca această țară a românilor așa cum sunt celelalte țări menționate mai sus, este uitată. În secolul XXI schimbarea denumirii județului Giurgiu în Giurgiu-Vlașca după modelul Cluj – Napoca pentru a aminti numai un singur județ care a adoptat și denumirea istorică este o obligație, o reparație istorică. După unele studii, este cea mai veche denumire a unei zone în care s-a format poporul român și limba română.

Înfi ințarea Episcopiei Giurgiului în 2006 și numirea de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a dr. Ambrozie, în fruntea acestei episcopii, cu o vastă cultură a adus în atenția credincioșilor, profesorilor, oamenilor de cultură din spațiul românesc importanța zonei Vlașca pentru istoria, cultura românească, sud-est europeană. Muzeul organizat în clădirea Episcopiei Giurgiului pe lângă colecția de obiecte populare din Vlașca, prezintă și o importantă colecție de obiecte religioase, specifi ce zonei. Această colecție conține peste 1.200 de cărți si peste 250 de obiecte religioase.

Muzeul prezintă o gospodărie a țăranilor din Vlașca. Portul popular este reprezentat de îmbrăcămintea bărbaților formată din pantalon de lână sau pânză albă, ilic, brâu, ciorapi, obiele, opinci, cojoc realizat de cojocarii satelor, din piei de oaie, căciulă din piele de miel. Femeile aveau o costumație aparte, după imaginația fi ecăreia, fote, poale, ciorapi de lână, opinci. În general Marama are specifi cul ei, dar sunt și infl uențe bulgare în satele de la Dunăre. Din lâna de oaie, prin toarcere, răsucire, croșetare, țesere au fost confecționate fl anele, ghiurturi, ciorapi, pantaloni din pânza realizată cu războiul de țesut. Cele mai multe obiecte de îmbrăcăminte au fost confecționate în casă de fi ecare femeie, pe baza tradiției și necesităților fi ecărei familii. Acestea sunt cunoscute din a doua jumătate a secolului al XIX-lea când documentele vorbesc despre concursurile de agricultură și meșteșugărit organizate în Vlașca, concursuri dotate cu premii. Statistica acestora și premiile acordate menționează croitorii, cojocarii, meșterii de case. Au fost premiate cele mai reprezentative ii, cojoace, obiecte de mobilier, ștergare de borangic, etc. Sunt prezentate fusul și torcătoarea, ițele, războiul de țesut.

De asemenea sunt exponate cu obiecte pentru realizarea și prepararea hranei: putineiul pentru obținerea laptelui bătut și a untului, masă și scaune cu trei picioare, ceramică de diferite dimensiuni. De menționat că o stradă din orașul Giurgiu purta numele de Olari, deoarece așezată în imediata apropiere a pieței centrale a fost strada negustorilor de oale. Expoziția de obiecte bisericești, este importantă, educativă, deoarece biserica a fost păstrătoarea credinței ortodoxe, instituția unde s-a dezvoltat învățământul local.

La Biserica Adormirii Maicii Domnului s-a înfi ințat prima școală din orașul Giurgiu. Comorile altarului Vlăscean sunt reprezentate în muzeu de 33 icoane pictate de Gh. Tătărescu, un clopot, Grămăticul lui Enăchiță Văcărescu. Sunt atât de multe exponate iar spațiul nu ne permite prezentarea tuturor obiectelor. Prezentarea semnifi cației acestora considerăm că este cea mai importantă. Muzeul de la înfi ințare a constituit pentru elevii școlilor din Giurgiu și județ sursa documentării privind portul popular, mijloc pentru realizarea de cusături populare, de documentare pentru orele de istorie locală.

De exemplu în 2014 cu binecuvântarea Preasfi nţitului Părinte dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Centrul de Conservare şi Valorifi care a Tradiţiei şi Creaţiei Populare Giurgiu s-a organizat în cadrul Muzeului Eparhial un eveniment cu scopul de a reaminti celor prezenţi frumuzeţea portului, a cântecului şi a tradiţiilor populare româneşti. Profesoara Ecaterina Balaban a prezentat asistenței îndemânarea elevilor în arta cusutului, din clasa de cusături tradiționale de la Școala Meletie și nu numai. La eveniment părintele profesor Mihail Constantin Balaban le-a vorbit elevilor printre care și cei de la Seminarul Teologic Teoctist patriarhul despre obiceiul şezătorilor şi al clăcilor, păstrat şi în prezent în anumite zone ale județului Giurgiu, care în linii mari cuprinde teritoriul fostului județ Vlașca.

Prof.Univ. Dr. Ştefan Păun