Muzeul Horea și Aurel Flutur

Satul românesc are o continuitate de mii de ani în spațiul locuit de români. Așezate pe malurile râurilor, la câmpie sau la munte aceste așezări au transmis prin locuitorii lor, din generație în generație, o cultură și civilizație rurală unică în Europa. Călătorul român sau străin pe drumul național 76, Oradea Deva, la km 86, observă o derivație în comuna Sudrigiu, unde pătrunde pe DJ 763, spre satul Chișcău, cunoscut îndeosebi prin Peștera Urșilor. Descoperită în 1975 în urma unei dinamitări pentru cariera de marmură, explorată la acea vreme, devine accesibilă publicului în 1985. Chișcău este o așezare din cele șapte sate (Pietroasa, Chiscău, Cociuba Mică, Giulești, Gurani, Măgura, Motești) aparținând Comunei Pietroasa, județul Bihor. Această așezare de moți s-a dezvoltat pe valea râului Crăiasa, afluent al Crișului Pietros, la poalele munților Bihor. Denumirea vine din limba maghiară-Kișș=mic, Koh=cuptor, Chișcău. Satul este atestat din 1588 cu numele de Alsokoh sau cuptorul de jos, deoarece pe aceste locuri funcționa o topitorie de fier. Zona este renumită prin Monumentele antropice: Pietrele Boghii, Pietrele Galbenei, Piatra Bulzului (rez. geo.) Peștera Urșilor, Focul Viu, Micula, Bortigului (rez. speo-carstice), Cetățile Ponorului, Săritoarea Bohodei, Platoul Padiș, depresiunea Balileasa, platoul carstic „Lumea pierdută”. La 300 de metri de Peștera Urșilor, călătorul, vizitatorul este surprins de o gospodărie țărănească unde la intrare scrie muzeu, iar poarta deschisă este străjuită de două sculpturi în lemn, reprezentând doi țărani. Unicitatea sculpturii și a exponatelor din apropiere, de pe stradă, te face să intri în acest muzeu, deoarece dintre toate instituțiile de acest fel, vizitate, cel puțin de semnatarul acestor rânduri, acesta este unic, prin prezentare, organizare. Muzeul este amenajat într-o gospodărie țărănească, iar numărul mare de exponate (cca. 2.500) a determinat construcția uni șopron de cca. 200 m pătrați, iar curtea casei „amenajată” pentru exponate de mari dimensiuni. Aceste spații de expunere se întind și vis a vis.

Vizitatorul fotografiază în primul rând intrarea, surprins de sculptura în lemn a celor doi țărani care și-au dat mâna și o străjuiesc. Sunt soții Aurel și Lucreția Flutur, care într-o viață de om au adunat exponate, date uitării, unicat, specifice satului, gospodăriilor țărănești, civilizației create, de țăranul român, de moții din Apuseni, cu specific local și nu numai. „Pasiunea de colecționar a lui Aurel Flutur a început să se manifeste din anul 1968. În 1974 adunase un număr semnificativ de obiecte cât să amenajeze o expoziție permanentă la casa de Cultură din Ștei, urmată de expoziții temporare la Oradea”. (Muzeul de etnografie Horea și Aurel Flutur, Pliant apărut la inițiativa Direcției Județene pentru Cultură Culte și Patrimoniu, Bihor în colaborare cu Muzeul Țării Crișurilor Oradea). Povestea, aventura, necazurile, pasiunea pentru obiectele care se aflau pe cale de dispariție ale țăranului moț, din Chișcău sunt prezentate de Eugenia Mihalcea și Florina Zăinescu. Odaia care prezintă familia Flutur mai cuprinde obiecte care au aparținut haiducului Ioan Gabor, străbunicul Lucreției Flutur. Piesele de colecție organizate în general pe ocupații practicate în satele din Bihor prezintă civilizația sătească a zonei. Sunt reconstituite: ateliere de fierărie, unde întâlnim cuptorul fierarului, numit în regat foale, mașină de găurit manual, polizor cu acțiune manuală. Uneltele din casa țărănescă au un inventar specific prelucrării fibrelor textile (cânepa): meliță, furcă de tors, pieptene pentru cânepa, vârtelniță, mașini de cusut dintre care una din lemn. Este reconstituit albinăritul prin prezentarea de coșnite, stupi din nuiele, buduroaie, pentru albine. Cea mai mare parte din piese sunt expuse în șopron, din lipsă de spațiu unde întâlnim: unelte necesare agriculturii: plug de lemn cu brăzdar de fier, căruțe de diferite tipuri înclusiv căruța cu locă, căruță țigănească, căruță cu unelte agricole, teasc de stors struguri, cazan de țuică, pietre de moară, telefoane vechi, mașini de scris, de călcat, cu jăratec, iar pe „tavan” pe diferiți suporți sunt întâlnite clopote și talăngi pentru animale, țesale, unelte pentru potcovit, Sunt reconstituite interioare tradiționale care prezintă costumele populare, o sală de clasă cu băncii din lemn, cu sobă cilindrică, de încălzit cu lemne, ghiozdan din lemn confecționat de tatăl lui Flutur, interior țărănesc, zona Crișul Negru, bucătărie țărănească cu mobilier specific, cu o piesă rară, podișor – mobilier de bucătărie din anul 1897, dormitor țărănesc. Vasele de lut ocupă spații generoase, fiind specifice zonei și din diferite perioade istorice ale satului românesc, din Apuseni. Curtea muzeului cuprinde exponate de dimensiuni mai mari: batoza pentru treierat grâul, căruța pompierilor voluntari iar pe stradă o locomotivă din 1907 sau, popular, vapor pentru batoza de treierat grâul. Un loc aparte ocupă costumele țărănești de Bihor. Muzeul, creat de familia Flutur, este unicat, monumental, cu o valoare documentară inestimabilă. Acesta ca de altfel și alte muzee sătești au o importanță deosebită, pentru cultura locală și națională. Importanța trebuie privită din mai multe perspective: culturală, educativă, turistică. Valoarea istorică este data de conservarea, păstrarea acestor exponate unice, folosite de țăranul român, astăzi necunoscute decât într-o mică parte de actuala generație.

Prof. univ. Dr. Ștefan Păun