MUZEUL „MICUL PARIS” O ATRACȚIE INEDITĂ

MUZEUL „MICUL PARIS” O ATRACȚIE INEDITĂ

Dacă mergi la pas, prin ”Centrul Istoric” al capitalei, prin nenumăratele cafenele și localuri răsărite precum ”ciupercile după ploaie” descoperi pe strada Lipscani numărul 41(colț cu pasjul ce dă spre strada Blănari) un edificiu cochet , unic și discret, numit atât de sugestiv: ”MICUL PARIS”. Muzeul ,,Micul Paris” este, în felul său, o veritabilă ,,capsulă a timpului”, în care sunt păstrate sute de obiecte folosite, în viața de zi cu zi, de concitadinii noștri de altă dată. Iar dacă veți urmări cu mare atenție întreg ”itineriariul” meu, cu siguranță că îmi veți da dreptate.
Amfitrionul acestui loc este domnul Eugen Ciocan, artist fotograf, un maestru al artei decorațiunilor, un regizor, dar și un om de televiziune, cu un mare talent și o dăruire inexplicabilă pentru mintea unui om de rând și care a creat prin forțe și resurse proprii un fragment de istorie, care caută a reînvia atmosfera și ”parfumul” de BELLE EPOQUE a unui București, de altădat.
Muzeul este amenajat într-o clădire veche, datând de pe la 1877 și care a aparținut renumitei familii boierești DALLES, care se vrea a fi un loc a bunelor maniere, a eleganței, a stilului, dar și a rafinamentului, desprins parcă dintr-o altă lume, una încărcată de nostalgie, amintiri și emoție. De cum intri, imediat ce urci scara spiralată, care duce la etaj, vei fi introdus în lumea de basma a vremurilor interbelice, cu ajutorul decorațiunilor și fotografiilor de epocă ce te îndeamnă, fără a-ți da seama, la un plăcut sentiment de tandrețe acompaniat în surdină, de cel de reflecție.
Mai departe, la nivelul superior vei putea descoperi muzeul propriu zis, care cuprinde, în primul rând două încăperi principale: ”Salonul Oriental”, care include piese de la teatrul ”Maria Filotti”, din Brăila, cum ar fi: țesături, lămpi și dantele. Cel de al doilea salon poartă numele de ”Salonul Franțuzesc” și care conține mobilă de epocă, cu precădere stil ”Louis al XV-lea” și-n care vedeta ”principală” este o splendidă oglindă”Rococo”. Pe lângă aceste două saloane ochiul vizitatorului este plăcut surprins și de existența a mai multe, să le denumim de comun acord, ”camere tematice”. La loc de cinste se remarcă și ”Salonul Românesc” unde pot fi admirate într-o îmbinare perfectă, atât ia țărănească a târgovețelor venite la oraș, cât și obiecte vestimentare a”cuconetului” ieșit la cumpărături.
Și de parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, întregul muzeu este conceput sub forma unui ”Foto Cabinet”, cu aer de studio retro, nonconformist și care îmbină armonios și fericit actul cultural de reconstituire a frumuseților și civilizației bucureștene de odinioară, la care se adaugă posibilitatea organizării de ședințe foto pentru cei interesați. Iar, pentru ca tot acest univers bucureștean interbelic să aibă și mai multă consistență, pe lângă tablourile și fotografiile de maxim impact, tot aici găsești expuse colecții întregi de rarități și unicate de o mare valoare spirituală, fiecare exponat având propria sa poveste.
De parcă ar fi știut, gazda și-a dat seama că, pentru a nu te simți ”pierdut”, marii artiști te însoțesc din imaginile de epocă expuse cu atâta generozitate și care te poartă cu gândul spre delicatețurile de altădată. Nu lipsesc nici afișele , cu atât mai puțin pozele cu iz politic interbelic și care ne arată scene politice, ori mondene, în care parlamentarii acelor timpuri ”baletează” printre promisiuni deșarte, ori printre prostituate focoase și care militează pentru legiferarea dreptului de vot! Să nu uit a vă povesti și despre superba colecție de pălării donată de către domna Raluca Partenie, o specialistă binecunoscută în lumea modei și care a organizat de curând aici o expoziție intitulată:”Incursiuni în istoria modei-1790-1850” și care s-a constituit într-o veritabilă lecție de istorie.

În incinta muzeului se organizează se organizează și alte activități publice de mare interes cum ar fi: lansări de cărți, și este de ajuns a mă gândi la ”Sindromul Stavroghin” a Alinei Pavelescu, cât și la concerte, precum cel de harpăși vioară susținute de nume precum Alexandru Tomescu, sau Delphine Benhamou(Franța), ori de prezentare de scurt metraje, precum: ”Narcis și Fifi”, iar exemplele pot continua. De asemenea, cei care trec pragul acestui inedit muzeu au posibilitatea de a savura arome și esențe de ceaiuri din cele mai inedite regiuni ale globului: de la cele chinezești, la cele franceze și terminând cu cele autohtone completând astfel ambianța și parfumul vremurilor demult apuse.
La fel de adevărat este și faptul că, muzeul redă cu o mare fidelitate și atmosfera și parfumul Bucureștiului de altădată, din care nu putea lipsi nici nuanța vieții boeme a locuitorilor săi, de unde ne încântau marile personalități ale vremii precum: Maria Tănase, Cristian Vasile,Ctin Tănase, sau trupa de cabaret ”Cărăbuș”. Și văzănd toate acestea ai să poți să înțelegi că, atunci, Bucureștiul era o capitală cu adevărat europeană, pe drept supranumită ”Micul Paris”. Și care pare a nu avea nimic comun cu febra aglomerației, a zgomotului, afuriei și a agresivității traficului infernal de mai târziu.
Muzeul ”Micul Paris”, așa cum mi-a mărturisit chiar managerul său, Eugen Ciocan ”nu este despre un alt timp, ci despre un alt mod de viață”. Aș completa, un mod de viață tot mai îndepărtat de cel trepidant de azi, unul după care mai toți tânjim în sinea noastră, dar pe care avem șansa de a-l descoperi doar trecând pragul acestui muzeu. La fel de adevărat este și faptul că, muzeul participă și la ”circuitul” cultural anual denumit ”Noaptea Muzeelor”, având până acum un mare impact, constituindu-se într-un nou prilej de refugiu, proptit parcă în alt univers, unul magic, al unei istorii auzite la gura sobei, de la bunicii noștrii.
Articolul de față se vrea a fi nu numai o ”pledoarie pro bono” asupra unui obiectiv cultural din inima Bucureștiului, dar mai ales o invitație inopinantă, la o călătorie în timp, într-o lume de, dar mai ales a visului. Una care a fost o dată, aievea, în perioada interbelică.Sau, așa cum s-ar încheia orice poveste: ”că de nu ar fi(fost), nu s-ar mai (fi)povesti…!”.

HORAȚIU MĂNDĂȘESCU